C O N T R A P R O P A G A N D Ă

CU CÂT MAI NONCONFORMIŞTI, CU ATÂT MAI DEPRESIVI

images (1)Nonconformismul a fost, este şi, mai mult ca sigur, va fi principalul resort care are ca efect înlocuirea unui anumit tip de cultură cu un altul nou. Cu alte cuvinte, este acel „ceva” responsabil de celebra „generation gap” – „prăpastia între generaţii” care îi urneşte pe tineri împotriva predecesorilor lor în ceea ce priveşte grila de valori la care se raportează.

Şi astfel, contestând vechiul, printr-o scurtă şi de multe ori tacită „revoluţie culturală”, fiecare generaţie instaurează un nou sistem valoric, după legile căruia se vor contura nu doar realităţile din spaţiul cultural, ci şi comportamentele, idealurile, realităţile sociale… 

Nonconformismul, o formă de evoluţie?

 Evoluţie, ar spune o voce din interiorul fiecăruia dintre noi. Aceeaşi voce care şi pe noi, odată, ne-a urnit împotriva a ceva. Da… evoluţie, şi nu prea. Sau cel puţin nu totdeauna. Evoluţia înseamnă avansare, înlocuirea vechiului care nu mai răspunde nevoilor noastre cu ceva nou, dar mai eficient, mai performant, mai bun. Din nefericire, însă, tendinţa prezentă este ca noul care se propune să fie, de fapt, mai aproape de spaţiul non-valorii. Nonconformismul nu mai lasă neatinse acele valori perene ale bunului simţ, care timp de mai multe generaţii au călăuzit paşii tinerilor spre maturitate, şi înlocuieşte nobilul cu concupiscenţa. De aceea, forma actuală a nonconformismului nu poate fi asimilată în nici un fel evoluţiei, căci evoluţia trebuie să însemne formare, nu deformare. Iar una dintre instituţiile cele mai afectate de acest nonconformism deformator este cinstita instituţie a căsătoriei.

Una din multiplele feţe ale nonconformismului: concubinajul

Până nu demult, concubinajul era doar o poziţie nonconformistă vizavi de căsătorie, alimentată de o politică socială atee care promova căsătoria civilă şi interzicea, sub ameninţarea pierderii locului de muncă sau chiar a detenţiei, cununia religioasă. Astăzi, prin ridicarea nonconformismului la rang de modus vivendi, concubinajul are statut de normalitate. A trăi în concubinaj nu mai înseamnă doar a fi la modă, ci înseamnă un mod tot mai răspândit şi general acceptat de a intra în viaţa de familist. Căci ceea ce până acum treizeci-patruzeci de ani era privit ca o realitate socială imorală, ca o excepţie de la regulă, astăzi este nu doar aprobat, ci chiar considerat calitativ superior instituţiei tradiţionale a căsătoriei, fiind perceput ca „o abordare progresistă a relaţiilor intime”[1].

Astăzi nu se mai vorbeşte despre darurile minunate ale începutului de drum în doi, despre bucuria descoperirii celuilalt, despre maturizarea ca urmare firească a modelării propriului eu pentru a veni în întâmpinarea iubitoare a celuilalt.

În schimb, se vorbeşte despre cât de benefică pentru sănătatea biologică – dar mai ales psihică – a femeilor este eliberarea din presiunea de-a se căsători şi din stigmatul social aruncat asupra lor atunci când decid să fie „libere”. Se vorbeşte despre cât de bine este pentru individul uman să îşi poată exercita libertatea de alegere în ceea ce priveşte viaţa sexuală şi „aranjamentele domestice”. Şi nu întâmplător am folosit termenul individ uman, pe care nu de puţine ori l-am catalogat drept o componentă ideologică esenţială a gândirii nihilist-materialiste, care are ca scop depersonalizarea treptată a fiinţei umane şi obişnuirea omului cu statutul de nimic, de vrednic urmaş al euglenei verzi. Cei care au construit justificările unei astfel de mentalităţi sunt, în mod cert, şi promotori ai „individului uman” în defavoarea minunatei creaţii dumnezeieşti: omul. În fine, se vorbeşte despre cât de mult are de câştigat instituţia căsătoriei de pe urma concubinajului, prin aceea că ajută la scăderea numărului divorţurilor atunci când o relaţie debutează cu o perioadă de testare reciprocă din punct de vedere sexual.

În mod surprinzător însă, majoritatea studiilor efectuate în spaţiul cercetării sociale nu susţin aceste teorii. Ceea ce marea parte a concubinilor nu ştiu şi, în realitate, foarte puţini oameni cunosc, sunt rezultatele multor studii de dată recentă cu referire la concubinaj şi implicaţiile pe care acesta le are asupra tinerilor şi societăţii. A trăi împreună cu persoana iubită înainte de căsătorie poate părea o atitudine lipsită de riscuri faţă de familie sau chiar progresistă. Însă la o privire atentă asupra datelor rezultate în urma cercetărilor, lucrurile pot apărea într-o lumină cu totul diferită.


[1] David Popenoe și Barbara Dafoe Whitehead, Should We Live Together?, Ed. Universității de Stat Rutgers, New Jersey, 2002, p. 3.

Sursa: Familia Ortodoxa

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss