C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Criza de după recesiune

Ministrul Sebastian Vlădescu vor­bește cu o încredere virală despre începutul unei primăveri economice. Și poate că nimeni n‑ar băga în seamă vorbele sale dacă același gen de optimism – evident, mult mai reținut – n‑ar veni, surprinzător, dinspre statistică și bănci.
Pur și simplu se lansează cifra de creștere a PIB pe T4 2010, care după mai bine de patru trimestre este din nou pe plus, chiar dacă unul foarte apropiat de zero. Se speră ca impactul acestei cifre infime, dar pozitive, să contribuie la aerul primăvăratic al economiei românești pe care îl evoca Sebastian Vlădescu.

Și cum pentru un mediu prielnic distribuției virusurilor nu e nevoie uneori decât de un ușor aer de primăvară, iată condițiile numai bune pentru ca microbul încrederii să se răspândească în economia românească proaspăt ieșită din recesiune. Dar dacă așa arată economia românească ieșită din recesiune, atunci putem spune fără nici un risc să greșim că nu de virusuri ale încrederii (sau neîncrederii) suferă ea, ci de o anemie cronică, în ciuda bulimiei de care a avut parte până în 2008.

Anemia e serioasă și nici ministrul de Finanțe, nici statistica nu pot să facă nimic. Poate doar băncile. Pentru a avea creștere economică, și nu o stagnare mocirloasă – ceea ce este tot ce putem spera anul acesta –, este nevoie de angajați, bani, tehnologie și inovație. Să le luăm pe rând.

Numărul angajaților scade de la o zi la alta. În prima parte a anului s‑a ajuns la un mic record al concedierilor.

Economia a pierdut 1.000 de locuri de muncă pe zi, iar cele nou apărute nu par să fie nici la jumătatea celor pierdute. Numărul angajaților este în scădere și, chiar dacă nu vom ajunge la un șomaj de 10%, suntem într‑o pierdere semnificativă pe ceea ce înseamnă coeficientul muncă în creștere economică. Numărul celor care muncesc pentru a aduce economia românească pe creștere este la jumătate față de Ungaria, care are jumătate din populația noastră. Desigur, în spatele acestor cifre se ascund toți aceia care lucrează la negru, care și contribuie, în fond, la eventuala creștere economică.

Asta înseamnă că, dacă este să vorbim de creștere economică în România, atunci asta vine din economia subterană. Cât de consistentă e, asta e o altă chestiune. De fapt, nu este consistentă în lipsa banilor. Și am ajuns la alt capitol delicat. Anii 2000 au adus creștere economică pe seama investițiilor. În toată perioada de creștere, economia românească nu a reușit să creeze multe locuri de muncă. Dacă excludem sistemul public, economia propriu‑zisă nu a reușit să vină cu un supliment semnificativ de locuri de muncă.

 

În consecință, economia suferă din lipsă de muncă, iar șomajul redus de acum doi ani a fost rezultatul unei emigrări a 2 milioane de membri ai populației active. Acestea sunt locurile de muncă de care economia are nevoie pentru creștere reală. În fond, lucrurile sunt foarte simple. O țară care crește sănătos are nevoie de forță de muncă, în cel mai rău caz chiar de imigrare pentru a face față ofertei de muncă, mai ales pe zone fie de supercalificare, fie subcalificate. Cele care cresc mai puțin sănătos nu ajung în această situație. Ca România. Totul stă atunci în banii care pot veni în economie.

Același ministru de Finanțe, Sebastian Vlădescu, spunea că românii vor scoate țara din criză, dar am lămurit că nu prea sunt șanse pentru muncă mai multă. Așadar România va ieși din criză doar în urma investițiilor străine, pentru că eventualele inovații pe care contează teoria creșterii economice au fost și rămân aproape inexistente în economia românească.

Chestiunea investițiilor rămâne așadar singura șansă pentru o economie care nu poate și nici nu știe să se miște altfel decât mizând pe banii de afară. În așteptarea acestor bani, tot ce poate face România pe cont propriu este să nu se mai afunde în zăpada mocirloasă a primului trimestru din 2010. Însă acești bani depind, pe de o parte, de o primăvară mai calmă pentru piețele internaționale și de o diminuare a aversiunii față de risc și, pe de altă parte, de o disciplină fiscală și o rigoare în sectorul public al țării receptoare.

Dacă Guvernul reușește să țină în frâu pornirile bugetofage, e o performanță. A virusa cu încredere societatea și economia românească nu este suficient. Încrederea apare atunci când există convingerea că distribuția costurilor restructurării se va face just și că societatea românească va fi reașezată în reperele corecte. În lipsa acestei convingeri, toate intențiile bune vor fi compromise de un scepticism acut pe care primăvara nu îl va clinti, în ciuda încercărilor ministrului de Finanțe de a mobiliza din vorbe economia.

În fond, combinația câștigătoare este formată din bani, muncă și încredere. Pe românește, asta se traduce din păcate cu de trei ori nimic, pentru că banii nu vin, munca nu mai apare, iar încrederea în echitatea acestei situații este aproape complet pierdută.

Dan Suciu

sursa: moneyexpress.money.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss