C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Creștin – dezambiguizare noțiune

Cele mai mari probleme apar întotdeauna din cauza neînțelegeriii sau a proastei înțelegeri, atunci când ne raportăm la lucruri, noțiuni și/sau concepte și vorbim despre ele fără să avem nici cea mai vagă idee despre ce sunt sau ce înseamnă acestea. Nu face excepție dintre aceste noțiuni cea de “creștin”, și asta în pofida procentului covârșitor din populația noastră care încă își arogă această calitate sau doar își exprimă o “identitate” confesională.



Mulți dintre noi ne folosim doar în mod formal de apartenența la această religie pentru a celebra sau comemora, odată în plus – dacă mai e nevoie și de alte formalisme în societatea noastră formalizată și formolizată, momente din viața noastră (botez, căsătorie și înmormântare). Alții, și mai mulți, se folosesc de bunul prilej de a se adânci în consumerism și de a “socializa” pe “rețele” folosind în exces deja celebra sintagmă de “fie ca…”.

Dar ce înseamnă în realitate să fii creștin? Cum poți sintetiza în câteva cuvinte această problemă, de vreme ce de 2 mii de ani s-au scris mii de tomuri pe acest subiect de către sfinți și/sau mari învățați? Cum poți extrage esența esenței în câteva cuvinte, așa cum a trebuit să o fac zilele trecute în fața unui tânăr prieten, fiul unui mai bătrân prieten, căruia am încercat să îi pun într-un context pe care pe care să-l înțeleagă și care să dea sens prezenței sale în biserică la denia joii mari? Cum să faci să nu-i pierzi interesul și atenția unui tânăr în lungi discuții teologice și istorice, fără să-i spui despre sinoade și sfinți părinți… sau mai degrabă să-l faci interesat să afle el mai multe despre acestea?

Șocând! Șocând cu evidența literei și spiritului scripturii. Enunțând concluzia, Adevărul, și apoi argumentându-l iar abia la sfârșit vorbind despre premize, adică inversând mecansimul logicii clasice formale într-o manieră care să fie compatibilă cu mintea contemporanului, minte calcată pe comenzile simple ale smart-deviceurilor. Și toate astea în câteva minute… Dacă nu, totul e pierdut.

O să încerc în câteva cuvinte să vă șochez și pe voi, bunii mei prieteni, sau mai degrabă pe acei dintre voi care nu ați fost deja șocați până acum de Adevăr.

A fi creștin nu înseamnă (doar) a fi adept al lui Christos. Nici măcar să crezi în Christos. A fi creștin înseamnă să fii Christos. (Ochii tânărului se făcuseră deja mari la auzul enunțului meu. Reușisem să îi captez atenția! Sper să nu o fi pierdut deja pe a voastră…)

Înomeninrea (deci nu doar întruparea) Domnului este posibilitatea (și nu virtualitatea) dată omului de “a se înDumnezei”, ca omul să fie pe atât de Dumnezeu pe cât a fost Iisus om, așa cum spunea Sf. Atanasie cel Mare. La epicleză (momentul liturgic în care se sfințește, se trans-substanțiează vinul și pâinea în sângele și trupul Domnului) se rostește “și ai luat chip de om pentru ca și noi să luăm chipul slavei Tale”.

Nu întâmplător, nu scornit… Căci toate acestea au un suport scriptural de netăgăduit, motiv pentru care eu o să tac pentru a lăsa evanghelia tânărului apostol Ioan, “ucenicul pe care-l iubea Domnul” să spună fără dubiu: “Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.” (In. 15. 4)”. Două capitole mai departe, Ioan istorisind cuvântul (discursul) de despărțire pe care Iisus l-a avut în fața acestuia și a ceorlalți apostoli înaintea arestării și crucificării Sale spune “Dar nu numai pentru aceştia (pentru apostoli – n.m.) mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.” (In. 17: 20-23).

Tăcere!

Să recitim încă odată: “Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una … Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime… ”

Acesta este motivul, singurul motiv pentru care rugăciunea centrală a creștinătății începe cu “Tatăl nostru care ne ești în ceruri …”, și anume relația directă de filiație între fiecare creștin autentic cu Dumnezeu Însăși (semnificativ este că în liturghie preotul, înainte de rugăciunea Domnească, spune din altar “și ne învrednicește pe noi, Părinte, să te chemăm pe tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată și să zicem: … după care se spune “Tatăl nostru” de către toată comunitatea).

Ăsta e, dealtfel, elementul de “novație”, saltul calitativ, al noului testament față de Tora iudaică: trecerea omului de la suspus (deși cel mai iubit dintre supuși atâta vreme cât făcea parte din poporul ales), la statutul de fiu al lui Dumnezeu, așa cum tot ap. Ioan o spune în Capitolul 1 al evangheliei sale “Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.” (In. 1, 12-13). Se face trecerea de la posibilitatea realizării asemănării prin sfințenie („Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.” – Levitic 11:44) la înDumnezeire prin identificarea cu energiile increate ale Dumnezeirii (dacă nu chiar cu identitatea cu persoana Treimică a Fiului): “Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine.” (In. 6: 56,57). Acesta este scopul primordial al sacrificiului Celui ce unii dintre noi spun că a fost Dumnezeu venit în trup, și asta este finalitatea împărtășirii – în părtășirii – devenirii parte – cu trupul și sângele Domnului, care confirmă saltul calitativ față de realizarea veterotestamentară, salt subliniat chiar de către evanghelist în versetul următor “Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac.” (In. 6: 58)

Știu… pare nebunie. Dar cum ar putea fi perceput Adevărul de către o lume nebună?

Nu voi dezvolta mai mult acum și aici acest subiect, căci nu voiesc a vă plictisi. Sper doar ca, înainte de a reintra în agitația sterilă cotidiană, paștele acesta să fie pentru fiecare dintre noi, dacă nu (incă) momentul de trecere de la formal și formalism religios la efectivitate duhovnicească, măcar trecerea la un alt nivel de înțelegere a noțiunii de creștin… în sensul ei primar, originar… sensul ăla “smintitor” pentru iudei și “nebunesc” pentru “neamuri”, așa cum spunea Ap. Pavel (I Corinteni 1: 23). Căci dacă vom întelege că pentru un creștin “aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (In. 17: 3) și deci că “viața veșnică” se dobândește prin cunoaștere iar “împărăţia cerurilor se ia prin asalt, iar cei ce dau asaltul o cuceresc” (Mt. 11: 12), abia atunci vom înțelege ce înseamnă să fii creștin.

“Cel ce are urechi de auzit, să audă!”

Hristos a înviat!

Autor: Dan MV Chitic

Sursa: Dan MV Chitic

Related Posts

One Response “Creștin – dezambiguizare noțiune”

  1. gheorghe says:

    Autorul este teolog?
    Cam multa detaliere tipic sectantaintr-un fel de poveste de predicator mai degraba decat de marturisire de duh.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss