Corupţia profundă macină învăţământul românesc

Încercările disperate ale unor actori ai sistemului din învățământ de a salva ce se mai poate salva din actuala mafie din Învăţământ par a nu fi capabile să împiedice dezvăluirile despre corupția endemică din acest sector.

A apărut şi o denumire pentru părinţii care denunţă corupţia din sistem. Aceştia sunt numiţi în newsletter, de către Alianţa pentru o Românie Curată, “părinţi whistle-blower”.

Suflători sau nesuflători în fluier, aceşti oameni merită respectul nostru, penru că sunt bine crescuţi, în sensul cel mai propriu al cuvântului, şi au coloana vertebrală necesară să se manifeste public. Apropo de un text al nostru anterior: îi instigăm acum să se manifeste public, pe faţă, fără nici un fel de menajamente, dacă sunt martori la astfel de porcării.

Declaraţiile ministrului Pricopie (nu am mai auzit aşa ceva – este uimitor – majoritatea profesorilor sunt integri ş.a.m.d.) sunt menite să salveze ce se mai poate salva şi să ascundă, pe cât posibil, gunoiul sub preş. Dar gunoiul miroase. Putoarea sa se simte în aer. Trebuie chemată Salubritatea.

Tot sistemul este profund corupt. Aproape nici un ministru, după 1990, cu excepţia lui Mircea Miclea şi Daniel Funeriu – care au mai mişcat câte ceva, pe ici, pe colo, nu a făcut nimic pentru eradicarea acestui flagel, mai mult, ajutând la perpetuarea lui, cel puţin prin acceptare tacită.

Este o cutumă generalizată – exact aşa cum afirma Dana Blându, demisă vineri, în fine, în înregistrările apărute, ca elevii, prin intermediului comitetelor de părinţi, să îşi mituiască profesorii pentru a primi note cât mai mari sau note de trecere.

Intenţionat spun “copiii îşi mituiesc profesorii”, nu “părinţii copiilor mituiesc profesorii”.

Copiii învaţă din perioada lor de formare ca oameni să dea mită, să dea şpagă.

Niciodată cât timp am făcut şcoala, prin instituţiile de învăţământ prin care am trecut – am absolvit liceul în anul 1982, nu am auzit despre fondul clasei sau fondul şcolii.

La un copil, puterea ideii abstracte este mică sau inexistentă. El este ca un burete. Învaţă prin puterea exemplului concret, dat de faptul de viaţă în sine.

În familie, darea de mită la profesor, şpăguirea, este discutată de părinţi între ei şi de părinţi cu copiii lor. Vezi că am dat şpagă, este în regulă, vei lua, stai liniştit. Absolut cumplit.

Nu există fondul clasei, nici fondul şcolii. Acestea sunt mijloace de a da şpagă mascat.

Astfel, conduita şcolară a copiilor este alterată dramatic şi, odată cu ea, întreg procesul de educare a copilului. Aceasta este piatra de temelie a transformării copilului într-un viitor monstru, ca om matur, care crede că pe lumea asta totul poate fi cumpărat cu bani, că nu există conştiinţă, nu există bun-rău, banul contează, și atât.

Ca să nu mai spunem că omul matur va perpetua ce a învăţat de când era el copil: va da şi el, la rândul său, pentru copiii săi, şpagă profesorilor acestora, ca să treacă prin şcoală exact la fel.

Ne mai mirăm după aceea că există indisciplină şi violenţă în şcoli, că profesorii sunt agresaţi de elevi, că la ore profesorii nu mai pot preda coerent din cauza obrăzniciei şcolarilor?

Când elevii aud de la părinţi că profesorii au primit sau vor primi sau primesc sistematic bani, vin, whisky, ciocolată, aur, cafea, piese de mobilier, în fine, o gamă extrem de largă de cadouri, condimentate cu mese festive la orice prilej care se iveşte, ei înţeleg că astfel trebuie să arate în viaţă lucrurile.

Plăteşti şi obţii orice. Coruptocraţia învinge meritocraţia. Dacă vei da bani, vei lua orice examen în viaţă, nu dacă acumulezi cunoştinţele necesare pentru aceasta, nu trebuie să te instruieşti.

Fiecare lucrare de control, fiecare teză, fiecare examen este un nou prilej pentru alte şi alte “atenţii”, cum sunt ele numite în toate şcolile din întreaga ţară. Cadrele didactice își fac literalmente business-plan-uri.

Există foarte multe şcoli şi licee (numite sau nu colegii, cum e acum moda, de parcă asta le-ar face mai prestigioase, nu calitatea metodicii) în care efectiv corpul didactic formează o mafie care canalizează aceste daruri, luându-se la întrecere în spolierea părinţilor elevilor.

Repet ceea ce am afirmat cu altă ocazie, în primăvara anului 1990, când militam, în Universitatea din Galaţi, pentru îngheţarea anului şcolar şi reformarea radicală a învăţământului românesc: toţi salariaţi Educaţiei sunt auxiliare, personal angajat.

Obiectul Educaţiei sunt cei educaţi, ei sunt cei mai importanţi. Elevii, studenţii, pentru ei se face totul, pentru ei se pune tot acest sistem în mişcare, nu profesorii lor, nu secretarele, nu bibliotecarii.

A se ajunge la toată această mizerie incredibilă, la formarea acestei mafii quasigeneralizate este absolut oribil.

Dacă nu faci parte din această mafie, ca elev, ai mari probleme, oricât de bine stăpâneşti materia. Răspunzi sau faci de zece şi iei patru. Dacă eşti părinte, la fel, eşti presat să-ţi muţi copilul în altă şcoală, cum s-a vădit deja.

Iar dacă eşti profesor şi eşti integru, în cel mai bun caz primeşti cele mai slabe clase, cu cei mai mari golani elevi. Asta dacă nu eşti dat afară, după ce ţi se însceneză un pretext de concediere abuzivă.

Să ne mirăm că din asemenea şcoli şi licee ies tineri care devin, aşa cum am mai explicat, trădători de ţară, autori de lovituri de stat, infractori naţionali şi transnaţionali? Nu, să nu ne mai mirăm.

Autor: Florin Budescu

Sursa: Active News