Analize și opinii

Coruptia in-groapa Romania

Coruptia in-groapa RomaniaNu e iarna lasata de Dumnezeu asupra Romaniei care sa nu lase si ea in urma drumuri ca dupa bombardament.

Dimensiunile dezastrului depind de intensitatea fenomenelor meteorologice. Si cum anul acesta iarna este grea, starea drumurilor, in orase si intre ele, e pe masura. Adica deplorabila.

Sefa Companiei Nationale a Drumurilor e metodica: “Semnalizez gropile si astept sa vina primavara”. Cine-i de vina? Destinul nostru de tara in care iarna ninge si ingheata, precum si vechimea drumurilor, dintre care 70% sunt expirate, spune Dorina Tiron. Asa o fi, n-o contrazicem.

Dar ce ne facem cu drumurile teoretic reabilitate care arata la fel de prost ca acelea expirate? A1 este un etern si jalnic exemplu. Dar sa nu agitam prea tare, ne consoleaza Doina Tiron. A vazut domnia sa gropi si in Austria, de exemplu, tot din cauza pacatosului ciclu inghet -dezghet. Asa o fi n-o contrazicem. Dar a vazut Dorina Tiron in Austria vreun drum precum DN 73, cu rang de drum european, asa cum arata el intre Pitesti si Campulung Muscel?

Si in marile orase, primarii s-au apucat sa inventarizeze gropile. La Bucuresti, Sorin Oprescu tuna si fulgera, amenintand, mai in gluma mai in serios, ca scoate armata sa le astupe. La Ploiesti, inventarul a dat un rezultat halucinant: ele insumeaza 2.722 de metri patrati de gropi. Ma tem ca nici armata n-ar face fata la asa ceva.

Lasand la o parte gluma lui Sorin Oprescu si resemnarea senina a Doinei Tiron, povestea infinita a gropilor din Romania are cauze cat se poate de explicabile: drumurile sunt prost facute. Specialistii invoca doua neajunsuri majore: fundatiile subdimensionate in raport cu traficului si/sau inadecvate solului (de ex in cazul A1), dar si materialele foarte proaste folosite.

De ce sunt drumurile prost facute? In principal din cauza coruptiei, care actioneaza in toate felurile si in toate etapele.

Prima faza este la licitatia pentru executarea sau reabilitarea drumului, cand castiga firma care ofera cel mai mic pret. Ministerul are insa specialisti care pot identifica usor ce ascund aceste preturi mici.

Cum orice operator din turism poate spune precis care oferta este o teapa, pentru ca sub un anumit pret nu se poate cobori pentru un anumit tip de servicii, tot asa in cazul drumurilor se poate afla exact care este pretul nefezabil, deci ascunde o teapa. Dar daca licitatia e aranjata, cine sa se incurce cu asemenea detalii?

Sa zicem insa ca oferta nu e dubioasa, dar in timpul executiei, firma foloseste materiale mai proaste decat cele contractate pentru a baga cat mai mult in buzunar. Si asta poate fi descoperit usor de un specialist. Daca vrea. Cand comisionul e insa gras sau nu are voie sa vrea, cum sa vrea?

Dar sa zicem ca vrea. Cand sa puna firma sa repare/refaca drumul pe banii ei, descopera un contract facut in asa fel incat garantia oferita e pentru o perioada mai scurta decat pentru o pereche de pantofi, asa ca reparatiile sunt platite tot de beneficiar si sunt executate apoi cu aceleasi materiale proaste.

Toate acestea au ajuns deja cutume, pe care insa nimeni nu le ataca. De ce? Pentru principalii asfaltatori, care si-au impartit practic Romania, sunt clienti politici si sponsori de baza ai tuturor partidelor care s-au succedat de-a lungul timpului la guvernare.

Iar bomboana pe coliva drumurilor a pus-o Ludovic Orban care, pe cand era ministru al Transporturilor, a decis sa incheie contracte multianuale pentru intretinerea drumururilor. Cum cu cine? Cu aceiasi asfaltatori: Dorinel Umbrarescu, Nelu Iordache, Dan Besciu, Sorin Vulpescu, Theodor Berna, Ovidiu Tender etc.

Stiti cat costa gropile din drumurile nationale intre 2008 si 2011? 1,1 miliarde de euro. Adevarul e ca gropile din Romania nu au cum sa nu coste pe masura unicitatii lui. Exclusivitatea e scumpa.

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • daca aveti posibilitatea sa emigrati facetio!fugitiiiiii baaaaaa ! ne ingroapa astia si ne ucid familia!