C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Corporaţia face legislaţia: mecanismele ISDS

fracking-cracked-glassCitim cu toţii despre încălcările drepturilor omului de la Pungeşti, despre cutremurele şi dezastrele din Pennsylvania, unde se exploatează de ani de zile gaze de şist, despre intervenţiile în forţă ale poliţiei britanice împotriva locuitorilor din Barton Moss, despre lupta anti-fracturare a polonezilor de la Zuralow şi despre o mulţime de alte abuzuri şi distrugeri ale mediului ce au loc pretutindeni în lume, frumos ambalate în promisiuni de bunăstare viitoare şi independenţă energetică pe care o va oferi explorarea gazelor de şist. Ce nu citim însă este că, pe plan internaţional, companiile energetice pregătesc o ofensivă legală, la cel mai înalt nivel, pentru a îşi proteja interesele, afectând capacitatea statelor lumii de a proteja viaţa, sănătatea şi interesele propriilor cetăţeni.

Pe măsură ce populaţia devine din ce în ce mai conştientă de riscurile asociate fracturării hidraulice – poluare a pânzei freatice, a solului, a aerului, cutremure, îmbolnăviri ale oamenilor şi ale animalelor din gospodării, presiunea societăţii civile asupra guvernelor creşte. În prezent, Franţa şi Bulgaria au interdicţii privind fracturarea hidraulică; în Olanda, Irlanda, Danemarca, Luxemburg, Suedia şi Republica Cehă au fost instituite moratorii contra fracturării, iar în anumite landuri/regiuni din Germania, Spania, Marea Britanie şi Elveţia fracturarea a fost fie suspendată, fie interzisă. Austria şi Lituania au înăsprit şi ele reglementările cu privire la fracturare. Dincolo de Ocean, în SUA, Vermont, şi Hawaii au interzis fracturarea pretutindeni pe teritoriul lor, iar în alte 18 state au fost adoptate interdicţii totale, parţiale sau pe diverse proceduri asociate fracturării hidraulice. Şi în Canada, pe teritoriul anumitor provincii şi localităţi fracturarea hidraulică a fost interzisă temporar sau definitiv.

Toate aceste moratorii şi reglementări, rod al unui efort susţinut al activiştilor de mediu, riscă însă să fie compromise de tratatele comerciale de liber schimb la nivel intercontinental, în care corporaţiile introduc mecanisme de protecţie a investiţiilor ce ar putea afecta interesele cetăţenilor statelor semnatare. ONG-uri de mediu din toată lumea avertizează că, la ora actuală, UE şi SUA negociază Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), tratat ce ar putea deschide “uşa din dos” pentru extinderea fracturării pe cele două continente.

Acordul de liber schimb urmează să includă un mecanism de protecţie a investitorilor, denumit “Investor-State Dispute settlement” (ISDS) care le va permite companiilor energetice să cheme guvernele ţărilor semnatare în faţa unor instanţe de arbitraj internaţional, dacă acestea le “prejudiciază” interesele, prin reglementări care să interzică fracturarea hidraulică şi exploatarea periculoasă a combustibililor fosili neconvenţionali.

Rapoarte întocmite de binecunoscute organizaţii de activism civic şi fundaţii non-profit Friends of Earth (FOE), Sierra Club, Heinrich Boll, Corporate Europe Obervatory, Blue Planet Project etc. arată că în baza clauzei ISDS, companiile ale căror investiţii (sau aşteptări în ceea ce priveşte profiturile viitoare) sunt afectate de o schimbare în politicile guvernamentale ale ţărilor semnatare TTIP vor avea dreptul să solicite despăgubiri unor curţi de arbitraj internaţionale ce nu sunt parte a sistemului judiciar oficial, ci sunt constituite din jurişti “independenţi” care, cel mai adesea, provin din rândul consilierilor unor mari companii, ceea ce pune sub un serios semn de întrebare imparţialitatea lor. ISDS-ul permite companiilor private să dea în judecată un stat, pentru presupuse încălcări ale unui tratat bilateral de investiţii, fără ca disputa să treacă prin tribunalul ţării respective. Dacă decizia unui tribunal poate fi atacată cu recurs, deciziile curţilor de arbitraj ce judecă dispute de tip investitor-stat sunt cel mai adesea confidenţiale şi nu mai pot fi atacate legal.

Activiştii de mediu atrag atenţia că tratatul UE-SUA acoperă nu doar exploatarea hidrocarburilor ci o gamă foarte largă de probleme şi sectoare, inclusiv siguranţa alimentară, produsele modificate genetic, produse chimice toxice, combustibili cu potenţial poluant, legislaţia muncii – venitul minim garantat – protecţia datelor, sănătatea, educaţia etc. Practic, orice.

Introducerea unor clauze ISDS în acest tratat, riscă să mineze sau chiar să anuleze legislaţiile statelor semnatare, care s-ar vedea obligate să plătească despăgubiri uriaşe companiilor “afectate” de reglementări pe care guvernele le iau pentru protejarea interesului lor naţional. De exemplu, un stat est-european care creşte salariul minim pe economie, s-ar putea trezi acţionat la o curte de arbitraj, pentru că a dat peste cap estimările de profit al unei companii americane care şi-a deschis o filială în România, în ideea că le va plăti angajaţilor, ani de zile, un salariu foarte mic.

Clauze de tip ISDS sunt incluse nu numai în tratatele bilaterale în curs de negociere, precum acordul UE-SUA (TTIP), UE-Canada (CETA), aflat într-o fază de negociere mai avansată decât TTIP, UE-Maghreb ci şi în tratate deja semnate, precum Tratate Bilaterale de Investiţii (BIT) încheiate între statele fost comuniste din Europa de Est (inclusiv România) şi SUA.

Cum se folosesc corporaţiile de ISDS

Marile companii de pretutindeni din lume se folosesc deja de astfel de tratate comerciale pentru a cere despăgubiri guvernelor naţionale ce se fac “vinovate” de “prejudicierea” afacerilor lor. În acest sens este notabil cazul gigantului energetic suedez Vattenfall, care îi cere Germaniei, la o instanţă de arbitraj, despăgubiri de de 3,7 miliarde de euro, după ce guvernul ţării a decis închiderea a 7 centrale nucleare, printre care centralele de la Krummel şi Brunsbuttel, operate de Vatenfall. Germania a decis să închidă aceste centrale după dezastrul de la Fukushima, în ideea de a proteja siguranţa şi viitorul cetăţenilor ei.

Notabil este şi cazul companiei de minerit canadiene Pacific Rim care cere 315 milioane de dolari despăgubiri statului El Salvador, al cărui guvern a refuzat să-i avizeze un proiect de exploatare a aurului, cu potenţial devastator pentru mediu.

Sub acoperirea unui acord similar TTIP, respectiv Acordul de Liber Schimb Nord-American (NAFTA), dintre SUA, Canada şi Mexic, firma americană Lone Pine Resources dă în judecată Canada cerând despăgubiri de 250 milioane de dolari canadieni, după ce provincia Quebec a introdus un moratoriu privind fracturarea hidraulică, considerând că interesele sale au fost lezate grav de statul canadian.

”Tratatele de liber schimb ar trebui să ajute la întărirea economiilor, protejând în acelaşi timp familiile şi comunităţile – nu ar trebui niciodată să le pună în pericol. Procesul sfidător al celor de la Lone Pine arată cum soluţionarea disputelor stat-investitor ameninţă oamenii şi mediul înconjurător, lăsând marile corporaţii să atace politicile de bun-simţ. Avem nevoie de protecţie faţă de astfel de practici periculoase precum fracturarea hidraulică, iar marile corporaţii de petrol şi gaze nu ar trebui să folosească schimbul drept atu pentru a obţine ceea ce vor.” arată Ilana Solomon, director al programului responsabil de schimburi al Sierra Club, cea mai mare organizaţie de mediu de tip ”grassroots” (cetăţeni pentru cetăţeni) din SUA.

Conform unui raport publicat de fundaţia Heinrich Boll, la finele lui 2012, la nivel mondial erau înregistrate 514 dispute de tip ISDS, una din trei dispute fiind legate de exploatări petroliere şi miniere. Dintre cazurile tranşate de comisiile de arbitraj, 58% au fost câştigate complet sau parţial (parţial însemnând posibile plăţi sau alte concesii pentru investitori) de companiile private.

În atari circumstanţe nu miră pe nimeni că Chevronul, “bun prieten” al co-naţionalilor noştri din Pungeşti şi consultant oficial al United States Trade Representative în negocierea tratatului TTIP, este foarte interesată de introducerea unor reglementari “ca la carte” a mecanismului ISDS în tratatul comercial ce urmează a fi parafat între UE şi SUA. Invocând faptul că investeşte anual miliarde de dolari, atât în SUA cât şi peste hotare, Chevron cere ca în acordul bilateral să fie incluse cele mai “puternice mecanisme de protecţie cu putinţă.”

Cum va face uz Chevron de un mecanism ISDS, dacă guvernul român ar da, printr-o minune, un moratoriu pentru interzicerea fracturării hidraulice este uşor de prevăzut. Gigantul american este în arbitraj cu Ecuadorul, denunţând hotărârea unui tribunal din respectiva ţară, care i-a cerut să plătească 9,5 miliarde de dolari reprezentând daune ce urmează a fi folosite pentru decontaminarea pădurilor tropicale nenorocite de exploatările Chevron.

Situaţia actuală

UE şi SUA au avut în martie cea de a patra rundă de negocieri globale ale tratatului comercial. Controversa în creştere asupra clauzei ISDS a forţat Comisia Europeană să întrerupă temporar negocierile asupra capitolului privind drepturile investitorului şi să anunţe consultări publice asupra acestui subiect, care ar urma sa înceapă în această lună.

Comisia Europeană a indicat însă că nu doreşte să renunţe la controversate clauze în favoarea drepturilor corporatiste, ci mai degrabă să le reformeze, intenţie considerată inacceptabilă de către activişti. Conform dnei Pia Eberhardt, activist Corporate Europe Observatory, ”atacurile asupra statului ale investitorilor, precum contestarea celor de la Lone Pine a unui moratoriu privind fracturarea din Canada, arată care este miza soluţionării disputelor stat-investitor. Este vorba de o acaparare a puterii de către corporaţii – pentru a ţine sub control democraţia şi politicile destinate să protejeze oamenii şi planeta. Acest sistem nu poate fi îmblânzit – trebuie abandonat.”

Chevron este doar una dintre cele 14.400 de corporaţii americane ce operează în Uniunea Europeană prin intermediul a 50.800 de filiale, fiecare dintre ele având interesele sale şi urmând să beneficieze de protecţia clauzei ISDS.

Ce se poate face pe plan naţional?

Întorşi recent de la o conferinţă organizată în Franţa, la Saint-Christol-lez Ales, dedicată fracturării hidraulice şi mineritului pe bază de substanţe cu înalt potenţial toxic – pe binecunoscutul model RMGC – activiştii de mediu din România aduc semnale încurajatoare: la nivel internaţional, militanţii ecologişti luptă concertat, se informează reciproc, informează mass-media despre ce se întâmplă atât pe plan local cât şi internaţional şi fac eforturi ca să prevină includerea mecanismelor ISDS în tratatele de liber schimb.

Vin alegerile europarlamentare, reamintesc activiştii şi, dacă societatea se trezeşte, poate fi pus în operă acel sistem de “Name and shame”. Societatea civilă le poate cere candidaţilor pentru Parlamentul European să-şi facă publică poziţia faţă de fracturarea hidraulică, faţă de ISDS şi, funcţie de convingerile şi de angajamentele candidaţilor, pot să-i valideze voteze (sau nu) pe politicieni.

Reprezentanţii societăţii civile pot face lobby la nivel de societăţi de asigurări şi la nivel de bănci. Firmelor de asigurări li se poate cere să nu asigure operaţiunile unor companii gen Chevron, iar băncilor să nu finanţeze proiecte cu potenţial nociv. Militanţii întorşi de la Saint-Christol-lez Ales ne-au relatat că, în urma acţiunilor de lămurire duse de protestatarii anti-exploatări cu cianuri la Roşia Montană, compania Allianz din Germania a refuzat să asigure RMGC.

Se vor crea baze de date centralizate cu informaţii despre pericolele pe care le comportă exploatarea gazelor de şist, despre acţiunile comune la nivel european etc.

Se pot face multe, dacă oamenii se trezesc, cred activiştii. Mai multe despre acest subiect vom afla dintr-o dezbatere cu participanţii la conferinţa de la Saint-Christol-lez Ales, ce va fi organizată în curând de Epoch Times.

Autor: Loredana Diacu

Sursa: Epoch Times

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss