Politică

Constanţa – Caravană de informare în privinţa gazelor de şist

explorarePerioadele de tratative ale autorităţilor şi comunităţilor locale cu Chevron se apropie de final. Argumentele companiei americane, puse pe tapet în cadrul diverselor întâlniri de la primăriile din judeţ nu au impresionat, însă Chevron se bucură de un avantaj: în cele mai multe situaţii, SC Prospecţiuni SA, subcontractor Chevron, a demarat prospecţiunile în mai multe localităţi. Cu sau fără acordul proprietarilor de terenuri, pământurile sunt invadate de ţăruşi, iar utilajele subcontractorului studiază terenul în lung şi în lat, activitate care va dura mai multe luni de acum încolo.

La Amzacea, va avea loc o altă întâlnire ale autorităţilor locale cu reprezentanţii Chevron, însă nu se ştie când. Potrivit primarului localităţii, Radu Constantin, Chevron are de aşteptat mult şi bine. El a declarat: “În privinţa Chevron, va fi o nouă întâlnire, dar în nici un caz în viitorul apropiat. Poate fi peste o lună, peste şase sau chiar la anul. Rămâne să anunţăm.”

La fel se prezintă situaţia şi la Pecineaga. Primarul comunei Pecineaga, Lili Pâslaru: “Acum este faza de proiectare, cu beţişoare în teren. S-a discutat cu arendaşii, care au primit, fiecare, câte o hârtiuţă de accept. De atunci, nu am avut plângeri la primărie din partea locuitorilor. Aşteptăm acum caravana Consiliului Judeţean, aceea de informare. Am înţeles că a trecut prin mai multe comune, printre care şi Comana. La Pecineaga, încă nu a ajuns”

Când nesimţirea face casă bună cu funcţia În stilul caracteristic, primarul localităţii Comana, Ion Adam, consideră că informaţiile publice nu au de ce să ajungă… la public. Lacunele legislative ale lui Adam sfidează ridicolul. Accesul liber şi neîngrădit la orice informaţii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, aspecte pe care Adam nu le împărtăşeşte, în ciuda funcţiei ocupate. Dacă legislaţia nu reprezintă unul din punctele forte ale primarului Adam, viceprimarul Baciu Valerică a fost amabil să înştiinţeze că apele s-au liniştit la Comana, după o perioadă în care oamenii au fost îngrijoraţi în privinţa activităţilor pe care Chevron intenţionează să le desfăşoare în zonă.

Baciu Valerică: “Da, la noi a fost caravana Consiliului Judeţean. Au fost cele două întâlniri, întâi doar cu reprezentanţii Chevron şi apoi cu comunitatea locală. La noi, la început a fost agitaţie, dar lucrurile s-au mai aşezat acum.”

Localitatea Chirnogeni se face remarcată prin plângeri penale. Un proprietar de teren acuză că viceprimarul nu se află la curent cu activităţile SC Prospecţiuni SA, care au pătruns pe proprietate şi au plantat ţăruşi în mod abuziv. Primarul Gheorghe Manta: “Societatea Prospecţiuni operează pe terenurile oamenilor. O singură persoană a făcut plângere penală la Poliţie. În principiu, oamenii au fost înştiinţaţi şi au acceptat aceste activităţi şi, prin urmare, în afară de acea persoană, nu au fost plângeri la primărie în privinţa asta. Eu am cerut de la bun început SC Prospecţiuni SA să aibă acordul oamenilor.”

Sursa: Sud-Est Forum