Analize și opinii

Consilierii, cititul de pe hîrtie şi feisbucul îl vor face cnocaut pe Preşedinte

iohannis_basescu_76529500Preşedintele nostru şi-a început mandatul cu tot felul de gafe şi cu o incompatibilitate clasată – o soluţie similară fiind dată şi în cazul lui Băsescu, la urcarea pe tron. „Dosarul Flota” s-a pierdut în ceaţă şi pluteşte acum în ape necunoscute, precum „Olandezul zburător”, iar pentru pagube… „Turcu’ plăteşte”, adică, tot românul. Oare dacă Iohannis nu era preşedinte, care ar fi fost sentinţa în dosarul de incompatibilitate? Adăugăm pe tort şi declaraţia războinică referitoare la Roşia Montană, care a stîrnit discuţii şi a atras antipatii. În campania electorală se pronunţase împotriva proiectului, iar în recenta intervenţie publică îl vedem aliniat la poziţia lui Boc şi Băsescu, sugerînd o resuscitare a proiectului minier Roşia Montană. Alegătorii, dezamăgiţi, chiar şi unii din afara graniţelor, au constatat că s-au fript cu votul, fiindcă preşedintele ales a schimbat macazul după înscăunare, aşa că „Istoria unei plăcinte” a lui Costache Negruzzi strigă în gura mare, să audă tot românul: „Cu iaurt, cu gogoşele/ Te făcuşi vornic, mişele!”.

Preşedintele ignoră Constituţia şi faptul că un preşedinte nu poate avea puteri sporite

Negocierea de contracte cu un investitor privat nu face parte din prerogativele funcţiei de preşedinte, domnule Iohannis, iar „Roşia Montană” este o afacere mîrşavă,care întrece mult afacerea „EADS-Microsoft” sau „Dosarul Retrocedărilor” ilegale! Cred că a sosit momentul ca poporul să nu mai stea cu mîinile în sîn şi cu gura căscată la ecranele tembelizoarelor. Cu orice preţ trebuie stopate afacerile unor guvernanţi care vor să vîndă şi viitorul copiilor noştri. Prezentul şi viitorul nostru l-au licitat deja! Credeţi că Victoria Nudelman a venit pînă în România doar să-l vadă pe Iohannis şi să dea mîna cu el? Nu bătea, drăguţa de ea, atîta drum degeaba! Altfel,ne-ar fi tras o înjurătură straşnică.

Cum toţi preşedinţii postdecembrişti ne-au vrut „binele”, dovedit în fapte de-a lungul sfertului de veac, pregătiţi-le, vă rog, cîte un bust din ipsos – marmura e prea scumpă şi, vorba ceea, nu stricăm orzul pe gîşte, şi, în plus, un piedestal gol pentru preşedintele în exerciţiu. Cum să nu aibă cîte o statuie, cînd România nu mai poate fi salvată nici de trei preşedinţi la un loc, nici de trei guverne deodată. Staţi puţin, m-am răzgândit: fără piedestal! Direct pe sol, să fie mai aproape de cetăţeni. „Preşedintele cititor”, cred că aşa va rămîne în istorie, strigă pe toate canalele că nu poate respira aerul de la vîrf fără un guvern P.N.L. Fără partidul care l-a propulsat la Palat. Iohannis ignoră în acest fel Constituţia şi faptul că un preşedinte nu poate avea puteri sporite, şi nu îi este permis să opteze pentru o anumită culoare politică a guvernului, ci spre un guvern benefic României. Nu poate schimba cînd vrea un guvern. Nu poate numi sau destitui după pofte un ministru, ci numai atunci cînd situaţia corespunde condiţiilor constituţionale. Doar nu sîntem în Liechtenstein!

Poftiţi în bancă şi învăţaţi Constituţia „pas cu pas”!

De asemenea, domnule Preşedinte, nu mai umpleţi feisbucul cu dregătoriile Ţării, şi acestea percepute în mod eronat de către dumneavoastră, cum a fost şi cazul primului referendum pe care l-aţi lansat pe această reţea. 90% dintre băştinaşii platformei virtuale, domnule Iohannis, n-au habar cu ce se mănîncă acel C.S.A.T., darămite să mai aibă cunoştinţe în cauză ca să decidă dacă Procurorul General ar trebui sau nu să intre în C.S.A.T. Vă daţi seama că s-au îngrămădit ca oile să dea răspunsul copiindu-se unul pe celălalt, ca şi în cazul ridicol, „je suis Charile!”. Sau, probabil, pe acest aspect mizaţi? Pe efectul de turmă! Mă aşteptam ca de la alegeri pînă acum să fi învăţat şi dumneavoastră Constituţia Ţării, „pas cu pas”! Dacă aţi fi ştiut-o ca pe „Tatăl nostru”, v-ar fi oprit Art. 1, alin.(4) să purcedeţi la o întrebare ilogică pe feisbuc, articol care spune că „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor-legislativă, executivă şi judecătorească, în cadrul democraţiei constituţionale.” Aţi fi ştiut că acest C.S.A.T. este parte a Administraţiei publice centrale de specialitate (Cap. V, secţiunea 1, Art. 119). Aţi fi ştiut că Ministerul Public face parte din Autoritatea Judecătorească (Cap. VI, sec a 2-a). Aţi fi ştiut că Art. 80 alin. (2) stipulează că „Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la funcţionarea optimă şi legală a autorităţilor publice.” Veghează doar, adică nu aţipeşte în front, nu dă ordine cu ochii închişi. Propunerea făcută de dumneavoastră ca Procurorul General să facă parte din C.S.A.T. trădează faptul că vă sînt străine prevederilor constituţionale! Acum se naşte întrebarea? Cum vegheaţi dumneavoastră la respectarea Constituţiei, cînd nu vă sînt cunoscute capitolele de lege asupra cărora trebuie să vegheaţi cu sfinţenie? Vă invit, aşadar, poftiţi în bancă! Trebuie să cunoaşteţi Constituţia României cu ochii închişi, nu s-o citiţi, frunzărind-o, ca pe o publicaţie de can-can. Încă ceva, domnule preşedinte: se pare că aţi înlocuit site-ul oficial al Preşedinţiei României cu pagina personală de feisbuc. Este, în egală măsură, grotesc şi periculos, domnule preşedinte, să lucraţi Ţara pe o astfel de reţea! Cred că vă doriţi să fim mîndri că nu mai avem un preşedinte jucător, ci unul cititor, care doreşte să conducă România prin intermediul feisbucului, o uriaşă magazie virtuală cu lucruri stricate şi silicoane, cu obsedaţi şi obsedate, cu torturi, lumînări şi înmormîntări, cu politicieni puşcăriabili, plăcinte, fetiţe, criminali, manele, surcele, prostituţie, politică, anunţuri matrimoniale şi de sinucidere, un talcioc cu un număr extrem de mare de tarabe cu chilipiruri umane, spălătorii de rufe, lenjerii intime pe sîrmă, la vedere, o magazie ticsită cu lucruri bălţate, aruncate halandala: de la data naşterii, oliţa de noapte cu mînerul în interiro şi prima relaţie sexuală, pînă la numărul de la pantof. O reţea creată special pentru a manipula mintea şi timpul celor cu un fond de natură descoperit.

V-a poruncit duduia Victoria Nudelman să repuneţi pe tapet Roşia Montană şi regionalizarea?

Am pătimit destul un sfert de veac! A sosit timpul să ne primim înapoi demnitatea de om şi bunăstarea! În concluzie, rolul preşedintelui este descris negru pe alb de articolul 80 din Legea fundamentală a Ţării: „Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.” Chiar dacă nu aveţi memoria lui Nicolae Iorga şi talentul său oratoric, apreciez că nu-i prea dificil să ţineţi minte cîteva fraze, doar sînteţi profesor, nu? – pe care să le aplicaţi în folosul Ţării. Nici pentru un copil de grădiniţă n-ar constitui o greutate!

Perle prezidenţiale

Domn’ Preşedinte, dacă dumneavoastră aţi gîndit, rău aţi gîndit. Dacă sfetnicii v-au pus să citiţi bazaconii, rău au făcut. Scăpaţi-vă de ei şi ordonaţi-le să-şi ia cu ei şi perlele citite de dumneavoastră cu prilejul aniversării Poetului Nepereche şi Unirii Principatelor, pe care le redăm: „Învăţătura pe care au oferit-o moldovenii şi muntenii la 1859 este una importantă pentru zilele noastre […] renunţarea la centralism este până astăzi una din restanţele societăţii româneşti, care va trebui să fie ameliorată cu calm, cu chibzuinţă şi într-un timp rezonabil”.[…] Principiul descentralizării a fost agreat inclusiv în divanurile ad-hoc, dar nu a fost niciodată pus în practică”[1]. V-a poruncit Mrs. Nudelman să repuneţi pe tapet „regionalizarea”, rămasă la naftalină de pe vremea lui Cuza, şi Roşia Montană? Rău procedaţi dacă-i urmaţi „recomandarea”! Bogăţiile Patriei nu mai sînt de vînzare de aici înainte!

Dumneavoastră, dragi români poftiţi în vagoane! Dar să nu aţipiţi! Vegheaţi asupra haltelor înşelătoare şi asupra haitelor de la clasa a I-a, gata să trageţi semnalul de alarmă, la cea mai mică strîmbătate în front! Fiindcă trebuie să acţionăm de aşa manieră, încît să ne redobîndim demnitatea de români, cu tot ce e al nostru, cu avuţie naţională, această redobîndire fie ea şi “pas cu pas”.

[1] Mediafax  http://www.timisoarastiri.ro/mesajul-lui-klaus-iohannis-catre-romani-de-ziua-unirii-principatelor/

Autor: Maria Diana Popescu

Sursa: Revista Art-Emis