Confort totalitar sporit

Actualul guvern pare sa aibă un singur membru: prim-ministrul Dacian Cioloş. Ceilalţi, echipa, aparatul guvernamental, indiferent de performanţă, se văd tot mai puţin, au intrat în ceaţă. Nu evenimentele sau preocupările îi confiscă, ci simpla naraţiune în care sunt angrenaţi. După fotografia de la instalarea în Palatul Victoria, ceva previzibil se întâmplă într-un adevărat crescendo. Modul în care acest guvern a fost introdus în viaţa politică îşi va spune, oricum, până la urmă bulversant fatidicul cuvânt. Dacă nu va fi o lecţie severă pentru întreaga clasă politică, consecinţele pot fi dramatice pentru democraţie.

Forţarea democraţiei reprezintă, generic, încălcarea ei, iar compromisul în numele unor mari idealuri, în acest context, nu poate conţine chiar nimic valoros. Stafia dictaturii bântuie arogant România politică chiar acum când spectrul DNA fişează întreaga structură publică. Datele, care sunt notorii, arată că nu mai există în politica decizională cineva care să poată avea performanţe adevărate. Sau, pe de altă parte, cineva care să nu facă parte din corupţia cu justificări “morale” . Furtul, delapidarea par să fi fost singurele obiective ale politicienilor de până acum, pretinşii reformatori nefiind decât antene ale unei manipulări pe teme date. Noua campanie electorală, aşa cum se anunţă, ar putea fi uşor torpilată de societate, ridicând minimul grad de responsabilizare. Ce progres poate aduce această eternă clasă politică propunând reprezentanţi a căror credibilitate pune la zid ultimele resurse de suportabilitate? Fără regăsirea solidarităţii publice în legislaţie şi proiecte ale reformei, întreaga construcţie aparţine corupţiei.

Reforma prim-ministrului Dacian Cioloş este declarat monocordă, transformându-l într-un reprezentant al nimănui, cu toată simpatia de care parţial se mai bucură din partea societăţii. Înlocuirea lui Victor Ponta la Palatul Victoria s-a făcut prin proceduri profund incorecte care nu aveau şi au cum să cum să fie depăşite. Expunerea şi vulnerabilizarea lui Dacian Cioloş sunt mult prea mari şi riscante pentru actul guvernării în sine, perturbând autoritatea guvernamentală. Între cei doi premieri, fost şi actual, nu poate fi iniţial nicio comparaţie, însă îl vedem pe Dacian Cioloş tot mai umbrit de politicianismul evanescent prin care a fost instalată pretinsa tehnocraţie. Implicările actualului cabinet au ele însele aspecte de o mediocritate agravantă pe fondul abordărilor unilaterale. Criza politică provocată de schimbarea guvernului-Ponta, care putea fi evitată prin dialog politic adecvat, reprezintă o realitate incontestabilă. Fără exagerare, avem un guvern pus în situaţia unui cabinet de ocupaţie. Lupta anticorupţie, cu victimele sale uneori bizare, din alt segment, pare, cel puţin din exterior, a fi ajuns cu consecvenţă logică să nu rezolve nimic în plan politic. Aducându-i pe Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu în primă poziţie, singurii care mai pot raţionaliza dezbaterile publice, viaţa politică, sub umbrela Parlamentului, este transferată în infernul din mass-media. La această toxicitate şi iresponsabilitate urmând regulile statului securisto-comunist, Dacian Cioloş nu are altă soluţie decât tragerea de timp. Relaţia lui Dacian Cioloş cu societatea capătă regretabile dominante politicianiste periculoase pentru girarea treburilor publice.

Singurătatea prim-ministrului nu este una generată de standardele înalte ale reformei sau moralei, pe care le-ar putea ţinti probabil în alte condiţii. Blocajul actual putea fi preîntâmpinat dacă ar fi existat un minim de decenţă şi grijă faţă de problemele reale ale guvernării, implicit ale ţării. În condiţiile în care nepăsarea nu este doar accidentală, ci însuşi modul de a face politică, la multele deficienţe s-a adăugat o provocare istorică a imobilismului. Tehnocraţii pe care îi are în subordine Dacian Cioloş sunt incompatibili cu simpla idee de a fi membri ai unui guvern, având statura unor funcţionari. Ieşirea acestora la rampă, într-un climat responsabil, le-ar putea aduce demiterea. Activitatea guvernamentală a ajuns o simplă poziţie de drepţi, şi cam atât. Conservarea unui sistem aberant o avem acum la scară naturală, girată de obedienţa parlamentară ale cărei cauze le ştim prea bine. Acest mod de a face politică sfârşeşte, pe bună dreptate, prin a transforma răul guvernelor anterioare în etaloane ale democraţiei.

În locul lui Dacian Cioloş, orice om de bună-credinţă ar demisiona, neavând prea multe motive de ezitare. Vreau să cred că Dacian Cioloş este un om de bună-credinţă, însă folosit ca o cârpă, situaţie de care se arată indiferent. Cu evidenţă, politica României raportată la dificultăţile actuale cere chiar mai multă competenţă şi deschidere decât orice poziţie la Bruxelles. Avem nevoie de o politică punctual divergentă, conturată moral, pentru a evita cronicizata anulare a interesului public. Prim-ministrul României nu poate fi la nivelul de poziţionare a unui simplu funcţionar euro-guvernamental.

Autor: Ioan Vieru

Sursa: Cotidianul