C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Conferința de securitate de la München, februarie 2018: vreme rece și posomorâtă pentru atlantism și liberalismul globalist

Conferința asupra securității internaționale de la München reunește anual în luna februarie, din 1963 încoace, șefi de stat, de guverne și organizații mondiale, miniștri, parlamentari, top militari, societate civilă, oameni de afaceri și media din peste 70 de țări, într-o dezbatere pasionantă privind securitatea curentă și viitoare a lumii. Întotdeauna, de 54 de ani relațiile Europei cu Statele Unite au fost prima donna dezbaterilor, a trecut astfel peste o jumătate de secol de satisfacții și elogii pentru bunul mers și trăinicia atlantismului.



Anul acesta, în capitala Bavariei, timp de trei zile și pe o vreme rece și cenușie, posomorâtă să nu lași nici câinele afară din casă, lucrurile par să fi luat o altă întorsătură.

Reuniunea, se spune, s-a desfășurat, contrar oricăror uzanțe, fără o ordine de zi prestabilită și precisă. Au vorbit toți în afară de superstar-uri mereu prezente în trecut, dar absente acum, adică cei care erau așteptați cu sufletul la gură să ia cuvântul. Asta în contrast cu anul trecut, 2017, când au venit “grei“ cum a fost vicepreședintele american Mark Pence, elogiind trăinicia unității transatlantice. Anul acesta, parcă o prevestitoare de și mai rele, VIP-ul nr. 1 la conferință a fost, s-o poreclim astfel, “Doamna Brexit“ Theresa May, cel dintâi prim-ministru al Londrei de după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Senatorul american John McCain, ani la rândul stâlp de nădejde al reuniunii, a fost absent, și l-au înlocuit soția sa și o scrisorică nostalgică, subțirică, cu eternele cuvinte despre “valorile sigure, prețioase, pentru care merită să lupți, prosperitate și pace“, scrise de “uliul“ – șef al războiului din Congresul SUA și citită participanților de către doamna sa. De obicei, la conferință rostea mereu o alocuțiune ministrul american al Apărării, a făcut-o și în 2017, dar anul acesta, deși a fost prezent în sală, Jim Mattis nu a vorbit – a adus astfel procedând multe prejudicii reuniunii, au zis unii, mai bine nu venea. A spus câteva cuvinte un consilier de la Pentagon, McMaster, și astfel nivelul scăzut de reprezentare a Washingtonului a indicat limpede lipsa lui de interes față de eveniment și față de semnificația sa istorică. Ce se întâmplă?

Cu mai bine de un an în urmă, după instalarea Administrației Trump, relația istorică dintre Statele Unite și vesticii europeni a intrat în derivă. Asta este ce s-a văzut în urmă cu câteva zile la München, la conferința inventată în 1963 de Ewald-Heinrich von Kleist, un fost ofițer german din al Doilea Război Mondial, participant la complotul împotriva lui Hitler, din iulie 1944. Anul acesta prezența acolo a Americii a intrat într-un con de umbră. Chiar și din puținele cuvinte rostite de un reprezentant al ei de statura a doua, s-a observat că Administrația nu a mai dat asigurări de susținere aliaților săi. Mai mult, a tăcut mâlc despre viitor, soluții la probleme sau provocări comune etc. Capac la oală anul ăsta l-a pus faptul că Mattis și directorul CIA Leo Pompeo au fost acolo, dar au stat mai mult la hotel și au avut întâlniri private, aparent fără legătură cu evenimentul, iar secretarul de Stat Rex Tillerson, în drum spre casă venind din Turcia, a survolat Germania, fără să catadicsească să facă o escală, fie ea și de câteva clipe, în capitala Bavariei, și să salute conferința.

Cum se spune în armata americană atunci când un camarad dispare într-o luptă, anul acesta America “a dispărut în acțiune “ (missing in action, MIA), la München…

Mai mult, după ce consilierul Pentagonului a spus două cuvinte în alocuțiunea sa că intervenția rușilor în alegerile prezidențiale americane din 2016 ar fi fost “certă“, ceea ce a mai încălzit puțin sala plină de atlantiști ardenți, impactul acestei declarații s-a evaporat după doar câteva puține ore, când Trump a pus pe net un tweet contrazicându-l total pe McMaster. Ar mai fi de spus că, cu axcepția acelui “porumbel“ scăpat pe gură și rectificat imediat de către președinte, McMaster nu s-a mai referit la nimic din ce aștepta sala, vreo strategie sau un plan de întărire a ordinii occidentale liberale, în fața ascensiunii populismului european.

În sfârșit, ținând-o ca surdul drumul, unii oficiali vest-europeni au criticat iarăși povestea cu contribuția de 2% din bugete pentru NATO, pretinsă de Trump. Iar alții și-au bătut din nou cuie în talpă, perorând despre o Uniune Europeană cu propriul ei sistem militar defensiv, proiect deloc pe placul SUA și al oficialilor NATO.

În rest, rezultatele conferinței, așa cum a spus o fostă oficialitate americană de la Departamentul de Stat, au fost „deprimante și irelevante”, pe alocuri chiar amuzante. De pildă, prim-ministrul Turciei a acuzat Statele Unite că s-au aliat cu teroriștii internaționali; ministrul de Externe german s-a lamentat că “UE nu a învățat niciodată să acționeze într-un mod geopolitic”, un senator american a avertizat Coreea de Nord că va primi o ripostă “biblică“ etc. Iar cel mai mucalit a fost președintele Poroșenko al Ucrainei, care a explicat: “Este imposibil să fii președinte într-o țară aflată în stare de război, și să nu fii optimist“ (?!)

Probabil că o explicație pentru care anume motive recenta Conferință asupra securității de la München a fost atât de deprimantă ar fi absența oricărei formulări și poziții optimiste despre viitorul atlantismului.

Lozincile însuflețitoare ale trecutului euroatlantic precum “O Europă întregită și liberă” sau “O nouă ordine mondială” au fost uitate anul acesta, 2018, la München.

Autor: Radu Toma

Sursa: Flux.md

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss