Senatul Statelor Unite a declanşat cea mai importantă bătălie politică a secolului XXI. Miza ei: supravieţuirea Democraţiei în America. Salvarea unui sistem de guvernare bazat nu doar pe ingenioase, stabile şi echilibrate relaţii între instituţiile de gestiune a puterii, ci şi pe o piramidă de valori morale în vîrful căreia se află Viaţa, Libertatea şi Demnitatea umană.
Ceea ce trebuie spus, în primul rînd, este că aceasta nu este o bătălie nouă, ci esenţa însăşi a istoriei politice a Americii. Aproape două secole şi jumătate de eforturi, confruntări, crize şi perioade mai liniştite de dezvoltare, pentru ca America să se apropie, tot mai mult, de acest ideal. Ceea ce deosebeşte radical societatea americană de alte democraţii moderne ţine nu doar de permanenţa acestei confruntări, ci şi de faptul că eşecurile şi victoriile sunt legate de bătălii deschise, declarate şi asumate de ambele tabere. Aşa a fost bătălia pentru abrogarea sclaviei, sigilată de sacrificiul lui Lincoln; aşa a fost şi bătălia pentru egalitatea deplină în drepturi a tuturor cetăţenilor americani, însîngerată de pecetea asasinării lui G. F. Kennedy. Din aceeaşi categorie fac parte şi bătăliile, aparent mai puţin spectaculoase, dar la fel de importante pentru destinul democraţiei americane, duse pînă astăzi pentru păstrarea drepturilor comunităţilor locale de a decide ce şi cum se învaţă în şcolile publice în materie de “adevăr al religiei” şi “adevăr al ştiinţei”, pentru egalitatea şanselor sociale între bărbaţi şi femei, pentru dreptul la viaţă, pentru şanse echilibrate de acces la educaţie ale copiilor Americii, indiferent de condiţia socială a părinţilor, ori bătălia pentru păstrarea dreptului cetăţenilor de a deţine arme şi de a le folosi pentru apărarea persoanei şi a proprietăţii, în caz de agresiune.
Bătălia actuală a început pe un orbitor fundal de cer senin! America ieşise victorioasă din încleştarea războiului rece. Nu doar zidul care despărţea în două inima Germaniei se prăbuşise, ci însăşi ţesătura cortinei de fier, iar odată cu ea Uniunea Sovietică – marele şi ireductibilul inamic al Statelor Unite, pentru aproape o jumătate de secol. Puterea tehnologiei şi puterea militară americană, în special cea nucleară, avuseseră, desigur, un rol important de jucat. Partea nevăzută a războiului rece, la fel de consistentă, fusese purtată, însă, nu cu puţine eforturi şi nici rare sacrificii, de CIA; cu complementul FBI în plan intern. În loc de laurii învingătorului, marea companie de instrumentalizare a adevărului de la Langley s-a văzut trecută în planul doi, supusă unor uriaşe restructurări, prin tăiere, la toate capitolele: de la buget şi personal, la obiective şi modalităţi de acţiune. În plan politic, republicanii cîştigaseră războiul (rece), dar pierduseră pacea, adică au cedat Casa Albă pentru două mandate unui prea puţin copt guvernator din Arkansas pe nume W. J. Clinton. Ca să revină, aveau nevoie să-şi revigoreze, să-şi reorganizeze şi să mobilizeze una dintre bazele electorale tradiţionale: instituţiile de putere ale Americii – armata, serviciile de informaţii şi de securitate naţională, familiile şi comunităţile locale, marile afaceri dependente de cheltuielile acestor instituţii. Acesta a fost mandatul lui G.W.Bush şi al vicepreşedintelui său, Dick Cheney.
CIA a fost instrumentalizată în procesul decizional care a dus la intervenţia militară americană în Irak, pentru înlăturarea lui Saddam Hussein, iar după 9/11 a redevenit pivot al sistemului de apărare al Americii, îndreptat împotriva terorismului internaţional. De la ariile prioritare de interes, la metodele de pregătire a agenţilor, de la structura internă, la modalităţile de culegere a informaţiilor, de construire a grilelor de interpretare a semnalelor de ameninţare şi a evenimentelor critice, totul s-a schimbat pe parcursul unui deceniu şi jumătate. O altă cultură a început să impregneze culoarele văzute şi nevăzute ale marii fabrici de extracţie, prelucrare şi utilizare eficientă a Adevărului! O cultură a urgenţei, a situaţiilor critice, a criteriilor şi măsurilor de excepţie, o cultură impregnată pînă la saturaţie de propoziţia nu doar “filosofică”, ci operativă, evidentă pentru oricine a făcut fie şi numai cîţiva paşi “pe teren”, potrivit căreia, cel puţin în relaţia cu duşmanul, scopurile scuză mijloacele; oricare ar fi acelea! Aceasta este CIA măsurilor extreme din programele supra-secretizate de deţinere şi interogare a unor persoane care au desfăşurat activităţi teroriste sau sunt suspectate în acest sens, menite să obţină informaţii, în timp util, despre evenimente critice, cum ar fi atacurile teroriste planificate sau pregătite asupra teritoriului Statelor Unite ale Americii sau asupra unor obiective strategice americane, oriunde s-ar afla ele. Ceea ce spune actualul raport al Senatului American este că mijloacele utilizate de CIA riscă să compromită nu numai scopurile ei operative şi instituţionale, ci însăşi ţesătura angajamentelor fundamentale ale Constituţiei Americane. Cine are dreptate? Ramura executivă?, al cărei avocat este Dick Cheney, cea care susţine că misiunea apărării Americii nu poate fi slăbită, ori declinată, în faţa nici unui fel de considerente, atunci cînd ai în faţă inamicul sau Congresul SUA?, care susţine că există totuşi limite, iar ele sunt impuse de respectul pentru acel minim de drepturi inerente vieţii şi demnităţii oricărei persoane umane, de care nimeni nu poate fi privat, nici chiar în detenţie, nici chiar atunci cînd intenţiile şi actele sale slujesc sau au înfăptuit distrugeri şi scopuri criminale. Bătălia este una care se duce direct pe terenul politicii, dar şi al relaţiilor dintre marile instituţii ale guvernării – Executiv şi Legislativ, pe terenul eticii şi al practicilor acceptate în situaţii de criză şi extreme, al modului în care Democraţia americană alege să se apere împotriva duşmanilor săi. Nimeni nu are soluţia în buzunar! Războiul va fi de lungă durată şi este posibil să avem mai multe bătălii pe sub-teme sau situaţii. Supra-eroizată de susţinătorii săi, supra-demonizată de adversarii şi detractorii săi, CIA se află în vîrtejul unei confruntări care depăşeşte cu mult temele şi preocupările unei instituţii, fie ea şi dintre cele mai “neobişnuite”. Ca şi în alte situaţii, marele trust pentru instrumentalizarea adevărului nu va fi neutru şi nici nu va aştepta cu mîinile încrucişate rezultatul final al confruntării! Direct sau indirect, va fi operativă, pe cîmpul de luptă! Nu doar pentru combaterea şi eliminarea terorismului, ci şi pentru redefinirea Democraţiei Americane. Miza ei: păstrarea controlului asupra complexului destinat “instrumentalizării adevărului”, ca instrument al puterii şi sursă a legitimării sale.
Autor: Cornel Codita
Sursa: Bursa
Adauga comentariu