C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Colaboraţioniştii sau despre avatarurile Grupului de la Păltiniş

646x4043Câmpul cultural postcomunist a fost dominat de grupul de la Păltiniș, mai exact de cele două figuri tutelare, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu. Aceștia au jucat roluri diferite, dar complementare. În timp ce Andrei Pleșu a fost interfața cu sistemul politic, ocupând funcții publice în repetate rânduri, Gabriel Liiceanu a jucat rolul figurii autonome, nefiind decât o perioadă destul de scurtă membru în Consiliul de Administrație al TVR. Acestora li s-au adăugat, la momente diferite, alte personalități cu influență importantă, cum ar fi Horia Roman Patapievici, Lucian Boia (ideologul deconstrucției mitologiei naționale) sau Mircea Cărtărescu (considerat de grup scriitorul reprezentativ). Celelalte grupuri și personalități, coagulate fie în jurul Editurii Polirom, de la Iași, fie la Cluj, mai ales în mediul universitar, sau chiar la București (un exemplu este Revista ”Observator Cultural”) au gravitat în jurul dominanților ori li s-au opus cu mai mult sau mai puțin succes.

Caracteristica principală a grupului este asigurarea dominației culturale prin accesul la puterea politică și nu prin accentuarea autonomiei financiare și discursive. Din acest punct de vedere, grupul dominant postcomunist reprezintă o reduplicare a situației intelectualilor din perioada interbelică. El are mai multe surse de legitimare și, în primul rând, asocierea cu lupta anticomunistă. Liiceanu și Pleșu pretind, mai mult sau mai puțin deschis, că au fost dizidenți anti-comuniști. În activitatea celor doi din anii comunismului, pot fi identificate atât perioade de colaborare cu sistemul (Pleșu a fost membru al PCR), cât și perioade de opoziție (tot Pleșu a avut domiciliu forțat la Tescani) sau de activitate literară subversivă (Liiceanu, în parte prin Jurnalul de Păltiniș). Grupul aderă, probabil compensatoriu, la un anti-comunism inflexibil și la o ideologie pro-europeană marcată de critici destul de vehemente la adresa României.  Ideologia membrilor este profund conservatoare și elitistă, în continuarea conservatorismului interbelic, cu accente sau angajamente legionare, ale generației Eliade-Cioran-Noica (cei trei autori au fost intens promovați de Humanitas).

Tendința acestor intelectuali a fost permanent aceea de a se erija în reprezentanții societății civile, ignorând astfel participarea altor organizații sau grupuri, cum ar fi sindicatele. Această erijare a atins, în timpul regimului Băsescu, forme care pot fi considerate nedemocratice. În spatele ideologiei pro-europene a grupului pare se ascunde un conservatorism elitist cam nedemocratic. Așa se explică susținerea pe care aceștia au acordat-o lui Traian Băsescu, în calitate de lider carismatic, machiavelic (justificarea ideologică se regăsește la Liiceanu, Tismănesnu și alții), ca și acțiunilor, trecând peste voința Parlamentului și, în general, a politicienilor, întreprinse de Monica Macovei, fost reprezentant al societății civile ajuns ministru al Justiției, în 2005.

În anii ’90, susținerea grupului Liiceanu era asigurată de Editura Humanitas (fosta Editura Politică, preluată de Liiceanu prin ordinul Ministrului Culturii, Andrei Pleșu, și transformată apoi în societate privată), Colegiul Noua Europă, înființat de Pleșu cu fonduri germane, Revista ”Dilema”, înființată tot de Andrei Pleșu, Grupul pentru Dialog Social (GDS), care a atras un număr mare de intelectuali în lupta împotriva PDSR-ului lui Ion Iliescu, Revista ”22”, precum și de alte grupuri și asociații, cum ar fi Alianța Civică. Finanțările au venit, la început, în mare parte de la organizații din străinătate, fiind justificate prin necesitatea dezvoltării societății civile într-o Românie abia scăpată de comunism. După victoria CDR din 1996, grupul a devenit influent la nivel politic și a ocupat funcții cheie în sistemul de stat, în instituții precum Ministerul Culturii (actorul Ion Caramitru, ministru), Ministerul Afacerilor Externe (Andrei Pleșu, ministru, Răzvan Ungureanu, secretar de stat) sau Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (Andrei Pleșu, Mircea Dinescu, Horia Roman Patapievici). Este notabil faptul că Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu au fost angajați ca profesori ai Universității din București la inițiativa rectorului de la începutul anilor ’90, viitorul președinte Emil Constantinescu. În perioada guvernării CDR, intelectualii ”de dreapta” au exercitat o influență semnificativă asupra guvernanților, mai ales la nivelul conducerii CDR.

După eșecul guvernării CDR, a urmat o perioadă de relativă confuzie a grupului. Între altele, Editura Humanitas s-a confruntat cu probleme financiare și a avut nevoie de ajutorul statului (condus de PSD). Ieșirea la lumină a avut loc, în 2004, când practic întregul grup s-a pus la dispoziția candidatului Alianței D.A. la alegerile prezidențiale, Traian Băsescu. Succesul acestuia le-a deschis, pentru o perioadă lungă, de aproximativ 8-9 ani, accesul la resurse, distribuite prin intermediul instituțiilor statului (și nu numai), instituții existente sau înființate special pentru ei. Pleșu, Dinescu și Patapievici au demisionat din CNSAS și și-au redistribuit rolurile în noul context politic. Dinescu nu a ocupat o funcție publică, dar a beneficiat indirect, cel puțin o perioadă, de avantaje de plasament. Pleșu l-a girat pentru câteva luni pe Băsescu, în calitate de consilier al președintelui, iar H. R. Patapievici a fost numit director al Institutului Cultural Român (ICR). Adjunctul lui Patapievici a fost numit prietenul său, Mircea Mihăieș, unul dintre cei mai vehemenți propagandiști ai președintelui Băsescu. Instituția condusă de autorul Omului recent a primit majorări de buget și, în timp, a devenit una dintre principalele surse de finanțare pentru intelectuali și în mod special pentru cei din grupul lui Liiceanu. Unul din obiectivele majore ale ICR a fost promovarea scriitorului Mircea Cărtărescu în străinătate și asigurarea lobby-ului pentru ca acesta să intre pe lista scurtă a candidaților la Nobelul pentru literatură. Prin intermediul filialelor sale din străinătate, ICR a realizat o bună colaborare cu Serviciul de Informații Externe (condus și de Răzvan Ungureanu), dar și cu Servicul Român de Informații. Faptul că unii dintre cei mai aprigi apărători ai democrației au ajuns, în cei zece ani de mandat ai lui Băsescu, să susțină pe față serviciile de informații își are originea probabil şi în bunele relaţii dintre SRI, SIE şi grupurile de intelectuali ataşaţi ICR. Alte surse financiare importante au fost: TVR (ocupată în întregime de propagandiști ai regimului), Ministerul Afacerilor Externe, atât la București, cât și în ambasade sau consulate (Ministerul Afacerilor Externe ajunsese, în perioada mandatului lui Baconschi, un minister de teologi, personaje promovate de elita conservatoare a grupului), noul Institut de Investigare a Crimelor Comunismului, condus de Vladimir Tismăneanu, în cadrul căruia un rol important l-a jucat și Mihail Neamțu, tot de formație teologică). Grupul a fost susţinut şi din surse private, mai ales mediatice, cele mai importante fiind: Realitatea TV (în perioada de la început), B1Tv, ”Hotnews”, ”Evenimentul Zilei”, ”Adevărul”, Grupul MediaPRO. În cadrul mass-media, printre cei mai radicali susținători ai lui Băsescu au fost Dan Tapalagă (publicat de Humanitas) sau Robert Turcescu (editorialist, într-o perioadă, la ”Dilema”, girat de Pleșu). Finanțări au continuat să vină și din străinătate, mai ales din Germania, prin legăturile lui Pleșu și Baconschi. De altfel, după izbucnirea crizei economice, grupul Liiceanu-Pleșu a susținut cu toate armele politica, de sorginte germană, a austerității, aplicată în România de președintele Băsescu și premierul Boc. În schimbul accesului la resurse, grupul lui Liiceanu, care a devenit cu timpul tot mai mare şi mai divers, mai ierarhizat, a girat şi a promovat, prin intermediul unei reţele vaste de propagandă, regimul lui Traian Băsescu.

După câștigarea puterii de către USL, grupul și-a pierdut o bună parte din privilegii și a ajuns din nou în impas. Una dintre variantele actuale de încercare de ieșire din impas pare să fie asocierea cu proiectul dreptei. Grupul se pregătește să-l susțină la prezidențialele din 2014 pe Klaus Iohannis, dar nu este încă foarte clar dacă acesta va fi, într-adevăr, candidatul PNL și al PDL la alegerile prezidențiale.

Autor: Laurențiu Nicodim

Related Posts

3 Responses “Colaboraţioniştii sau despre avatarurile Grupului de la Păltiniş”

  1. Similea says:

    Toată stima pentru adevărații intelectuali ai Ronâniei: Andrei Pleșu și Gabiel Liiceanu. Opțiunea lor politică a fost corectă și este corectă și în prezent.

  2. …citind, in premiera cartea lui Nicolae R. DARAMUS, la vederea acestui text imi vine saliva pe limba pentru un “timbru sec” meritat de numele pomenite mai sus: niste TAF-isti care au retezat ultimii arbori de constiinta romaneasca!

  3. clujean says:

    TAF-istii sunt aia de pe tractoarele articulate forestiere! copacii sunt taiati de drujbisti :))

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss