C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Ciocoi mai noi şi mai periculoşi

ciocoiCiocoii vechi şi ciocoii noi de Alexandru Depărăţeanu, poem puţin cunoscut astăzi, a fost publicat de autor în 1861 şi republicat de Dumitru Bălăeţ în ediţia de Scrieri îngrijită de el în 1980.

Celebrul roman al lui Nicolae Filimon Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică şoareci mănâncă a fost publicat în Revista română în 1862, iar în volum, un an mai târziu, titlul primind atunci adăugirea Romanţ original. Dar cum arăta într-un studiu recent profesorul Mircea Anghelescu, titlul acesta plutea în aer, iar «imaginea mai generală a ceea ce ar fi fost probabil „ciocoiul nou“ trebuie căutată tot la Heliade Rădulescu, după care ciocoiul nou nu este doar altfel decât cel vechi, ci şi mai periculos».

Spune Ion Heliade Rădulescu la 1860: «Ciocoiul de astăzi şi mai vârtos cel de la 1848 încoa îţi şterge iute mierea cu putină cu tot şi, subt numele de dezinteresare, de devotament şi de martir, înghite la locmale şi-ţi face nişte cacirmale cum să rămâie cu gura căscată toţi ciocoii vechi. Galbenii publici şi particulari ţi-i şterge cu un talâm din cele mai progresive şi fără teamă de nici o pedeapsă şi te omoară cu franţoştele şi el, şi madama Dumnealui, şi demoazelele Dumnealui: cine e mai patriot şi mai liberal ca dumnealui? Pentru că Dumnealui nu mai fură ca la Fanar, ci ca la Paris; Dumnealui nu mai aspiră la Agie, ci la Prefectură, nu va să fie Spătar, ci General, nu mai aspiră la Vornicie şi Logofeţie, ci la Minister; nu mai e calemgiu, ci e secretar…».

Dar dacă vorbim de «ciocoi» azi la cine ar trebui să ne gândim? Poftim întrebare! La cine vrei şi, mai ales, la cine nu vrei… Evenimentele zilei ne împing spre celebra paraşutistă Elena Udrea, în vizită de lucru la moşiile de la Nana, cu gorilele după dânsa care au şi făcut prăpăd. Iar la Cotroceni, marele ciocoi al ultimilor zece ani, cel lovit în moalele capului de un referendum popular, îşi premiază cu grăbire ciocoii săi din cultură şi propagandă: ciocoiul cu cioc Pro TV Dan C. Mihăilescu, Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Comandor; “Steaua României” pentru privatizatul Editurii Politice Gabriel Liiceanu (pentru ce merite? cum se motivează?); şi Ordinul Naţional “Serviciu Credincios” în grad de Cavaler “fecalistului” H.-R. Patapievici, între alţi mulţi ciocoi de lume nouă despre care se va mai vorbi.

Se mai miră cineva că noii ciocoi nu se mulţumesc doar cu averile adunate mintenaş, ci au nevoie şi de onorabilizare prin zdrăngănele lucitoare, obţinute în palatele poporului ocupate prin impostură?

Petru Romoşan

Alexandru Depărăţeanu

1834 Roşiori de Vede – 1865 Bucureşti

Ciocoii vechi şi ciocoii noi

(fragment)

« Oli skili mia genia »

(proverb grec)

Spurcata-le viaţă ţâşnea din tot gunoiul,

Precum din rana coaptă puţind iese puroiul ;

Din glodul de pe strade, din tină, din lături,

Din trenţele ce-aruncă săraca-n bătături,

Aşa se prăsi negrul ciocoi în România,

Sărac lipit, din jafuri sugându-şi bogăţia,

Ca corbii de prin stârvuri, ca viermii din mormânt,

Ca muşiţa din cărnuri, ca molii din veşmânt.

Abjecţi, fără ruşine, târându-se prin case,

Mârşav lingeau picioare, precum lingeau la vase.

În vinele lor sânge d-aveau, era-ngălat,

În sânul lor vrun suflet d-aveau, era spurcat,

În capul lor vro minte d-aveau, era tâmpită,

Ignobilă ca fruntea sub care sta pitită !

Mişelul şi chirnogul obscur luară nas,

Livreaua nu ascunde mereu un Ruy Blas!

Aceia ce pe uliţi vândură portocale,

Veniră-n urmă ţara să vânză pe parale.

Şi-acela cui păduchii curgeau pe frunte droi,

Dodată-l vedeai mare… spurcatul de cioroi !

Dar ce ! numai românul e orb… e surd şi mut,

Istoria nu spune la noi ce s-a făcut ?

Sau nu ştim că săracul s-ajungă-aşa de mare,

Îi trebuie un geniu imens sau o trădare ?

Cât despre geniu… lumea cunoaşte mintea lor,

Le da fân să mănânce cu vitele-n obor.

Idee, cugetare… nimic. Filozofia

Lor stă-n câteva vorbe borâte de Grecia,

Politica internă în : « Adu-l şi-l dezbracă! »

Politica d-afară în: « Dă-le şi-i împacă !»

Viaţa lor privată – a porcilor impuri :

Obscenă şi murdară, stropită de lături.

Divorţii necurmate, bastarzii cu grămada!

Bătrânii lor, oroare ! mai albi decât zăpada,

Cu barbele mânjite d-impure sărutări.

Bătrâne Messaline mâncându-şi case, stări,

Să-şi ţie Cicisbeii mârşavi, fără pudoare,

Demni fii de născătorii lor plini de dezonoare.

Copile ce ştiu zice : « Iubesc, amorul meu ! »

Nainte d-a şti bine să zică : «Dumnezeu!»

În loc de rugăciune ştiind mii de romane,

Ca când n-au a fi mame, ci vile curtizane

Mereu sterile… Bieţii copii, ce învăţa !

Căci unde calcă capra şi iada va călca…

Şi calcă !… Toto românul cunoaşte-aceasta, vai !

Şi d-asta tu să blestemi ş-anatemei să dai,

Române, ciocoimea ce-a-ntins corupţiunea…

Din ţara ta curată gonind religiunea,

Moravurile-antice, morala lui Isus,

Aşa de sante lucruri, că-ndată ce s-au dus,

Şi-a ţării-aureolă cu dânsele se stinse,

Şi-n loc de raze, umbra pe fruntea ei se-ntinse.

Aceasta l-era viaţa privată… Şi mai rea

Cea publică, încailea o gură n-ar putea

S-ajungă-a spune-atâtea dureri, atâtea crime,

Atâta infamie, atâtea morţi, cruzime,

Catene, munci şi ştreanguri de care se ţesea

Ca pânza de păianjen ; şi-n dânsa se prindea

Românul totdauna, şi-amar ţipa-ntre gheare

Ciocoilor cu sânge nutriţi ca nişte fiare.

[…]

1861

Autor: Petru Romosan

Sursa: Cotidianul

Related Posts

One Response “Ciocoi mai noi şi mai periculoşi”

  1. Similea says:

    Îmi e rușine că trăiesc în aceeași țară cu autorul acestui articol.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss