C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cine ştie câştigă

Săptămâna trecută a fost marcată de un eveniment care nu a beneficiat de atenţia cuvenită din partea presei din România. În general, presa autohtonă are un inedit talent de a ignora şti­rile care contează cu adevărat şi câteodată este dificil de înţeles dacă o face în mod intenţionat sau pur şi simplu din cauza deficienţelor intelectuale ce-i sunt caracteristice.

Pe 17 decembrie, Franţa a lansat pe orbită un grup de 6 sateliţi militari. Aparent, această ştire nu ar trebui să pre­zinte interes pentru cei care nu sunt pasionaţi de domeniul explorării spaţiale sau al tehnicii militare avansate, însă în acest caz contează detaliile. Racheta care a dus sateliţii pe orbită nu este o rachetă franceză, ci rusească. Acum ecuaţia devine mult mai interesantă: racheta rusească Soyuz a fost adusă pe cosmodromul Kourou din Guiana Franceză şi folosită de către forţele armate franceze (concret: Agenţia de Achiziţii Militare) pentru a lansa pe orbită un grup de şase sateliţi-spioni. Informaţia este absolut oficială şi caracterul militar al sateliţilor a fost confirmat de Agenţia Spaţială Europeană.

Pentru persoanele obişnuite să gândească în termenii pa­radigmei care se bazează pe dihotomia între NATO şi “restul lumii”, existenţa unei cooperări atât de strânse între Rusia şi Franţa într-un domeniu atât de sensibil ar trebui să ridice multe semne de întrebare în legătură cu validitatea ste­reotipurilor cu care s-au obişnuit. În timp ce politicienii din Parlamentul European lansează declaraţii războinice la adresa Moscovei, militarii francezi lucrează cot la cot cu mi­litarii ruşi la lansarea sateliţilor-spioni şi a sateliţilor care vor asigura un sistem de navigare pentru armata franceză. Ce reflectă mai bine poziţia reală a Franţei? Declaraţiile unor politicieni de mâna a doua sau acţiunile concrete ale milita­rilor francezi care au încredinţat specialiştilor ruşi crearea reţelei de sateliţi-spioni?

Programul Kourou-Soyuz a fost lansat încă în anul 2005, dar până nu demult oficialii ambelor ţări susţineau că programul are un caracter strict civil, deşi încă de la începutul cooperării ruso-franceze în domeniul spaţial specialiştii americani îşi exprimau mirarea în legătură cu disponibilitatea Franţei de a permite accesul specialiştilor ruşi la cosmodromul ecuatorial de la Kourou. Anul trecut, Soyuz a fost folosit pentru a lansa în spaţiu mai mulţi sateliţi francezi care au devenit pilonii sistemului francez de navigare care ur­mează să devină un concurent pentru sistemul american GPS, dar în continuare s-a insistat asupra faptului că programul are un caracter civil. Astăzi, părţile implicate în program au considerat că a venit momentul oportun pentru a arăta lumii caracterul militar al programului şi în contextul ultimelor evenimente legate de situaţia din Iran, această de­cizie începe să aibă conotaţii deosebit de interesante.

Acţiunile militarilor francezi au caracter divergent faţă de declaraţiile politicienilor francezi. Decizia de a construi un sistem alternativ sistemului GPS este un afront clar la adresa Statelor Unite, iar o cooperare cu Rusia pentru a construi propria reţea de spionaj aerospaţial este un afront clar la adresa NATO. Reţeaua de sateliţi-spioni este un proiect francez în varianta solo; comandamentul NATO nu ar fi acceptat niciodată ca Rusia să fie implicată într-un proiect coordonat la nivelul alianţei. Apare întrebarea firească: de ce autorităţile franceze au ajuns la concluzia că au nevoie de un sistem separat şi autonom de navigare (deşi au acces la GPS) şi au alocat timp, efort şi resurse materiale considerabile pentru a crea un sistem separat de spionaj aerospaţial? Un observator obiectiv nu poate să nu remarce că anumite acţiuni nu sunt altceva decât confirmarea existenţei unor crăpături mari şi vizibile în “monolitul” NATO. Stereotipurile de ieri nu mai sunt valabile şi cei care nu sunt dispuşi să înţeleagă modificările conjuncturii globale riscă să rămână în echipa care a pierdut meciul.

Anul trecut, autorităţile franceze au făcut un gest cu o va­loare simbolică deosebită. Lângă cosmodromul de la Kourou a fost instalat un monument la baza căruia a fost pusă o piatră adusă de la cosmodromul Baykonur de unde a fost efectuat zborul lui Iuri Gagarin. “Piatra lui Gagarin” este nu doar simbolul cooperării spaţiale, ci şi o nouă “piatră de temelie” pentru construcţia unei noi organizări eu­ropene. Cine înţelege această nouă conjunctură este deja în poziţie de avantaj.Săptămâna trecută a fost marcată de un eveniment care nu a beneficiat de atenţia cuvenită din partea presei din România. În general, presa autohtonă are un inedit talent de a ignora şti­rile care contează cu adevărat şi câteodată este dificil de înţeles dacă o face în mod intenţionat sau pur şi simplu din cauza deficienţelor intelectuale ce-i sunt caracteristice.

Pe 17 decembrie, Franţa a lansat pe orbită un grup de 6 sateliţi militari. Aparent, această ştire nu ar trebui să pre­zinte interes pentru cei care nu sunt pasionaţi de domeniul explorării spaţiale sau al tehnicii militare avansate, însă în acest caz contează detaliile. Racheta care a dus sateliţii pe orbită nu este o rachetă franceză, ci rusească. Acum ecuaţia devine mult mai interesantă: racheta rusească Soyuz a fost adusă pe cosmodromul Kourou din Guiana Franceză şi folosită de către forţele armate franceze (concret: Agenţia de Achiziţii Militare) pentru a lansa pe orbită un grup de şase sateliţi-spioni. Informaţia este absolut oficială şi caracterul militar al sateliţilor a fost confirmat de Agenţia Spaţială Europeană.

Pentru persoanele obişnuite să gândească în termenii pa­radigmei care se bazează pe dihotomia între NATO şi “restul lumii”, existenţa unei cooperări atât de strânse între Rusia şi Franţa într-un domeniu atât de sensibil ar trebui să ridice multe semne de întrebare în legătură cu validitatea ste­reotipurilor cu care s-au obişnuit. În timp ce politicienii din Parlamentul European lansează declaraţii războinice la adresa Moscovei, militarii francezi lucrează cot la cot cu mi­litarii ruşi la lansarea sateliţilor-spioni şi a sateliţilor care vor asigura un sistem de navigare pentru armata franceză. Ce reflectă mai bine poziţia reală a Franţei? Declaraţiile unor politicieni de mâna a doua sau acţiunile concrete ale milita­rilor francezi care au încredinţat specialiştilor ruşi crearea reţelei de sateliţi-spioni?

Programul Kourou-Soyuz a fost lansat încă în anul 2005, dar până nu demult oficialii ambelor ţări susţineau că programul are un caracter strict civil, deşi încă de la începutul cooperării ruso-franceze în domeniul spaţial specialiştii americani îşi exprimau mirarea în legătură cu disponibilitatea Franţei de a permite accesul specialiştilor ruşi la cosmodromul ecuatorial de la Kourou. Anul trecut, Soyuz a fost folosit pentru a lansa în spaţiu mai mulţi sateliţi francezi care au devenit pilonii sistemului francez de navigare care ur­mează să devină un concurent pentru sistemul american GPS, dar în continuare s-a insistat asupra faptului că programul are un caracter civil. Astăzi, părţile implicate în program au considerat că a venit momentul oportun pentru a arăta lumii caracterul militar al programului şi în contextul ultimelor evenimente legate de situaţia din Iran, această de­cizie începe să aibă conotaţii deosebit de interesante.

Acţiunile militarilor francezi au caracter divergent faţă de declaraţiile politicienilor francezi. Decizia de a construi un sistem alternativ sistemului GPS este un afront clar la adresa Statelor Unite, iar o cooperare cu Rusia pentru a construi propria reţea de spionaj aerospaţial este un afront clar la adresa NATO. Reţeaua de sateliţi-spioni este un proiect francez în varianta solo; comandamentul NATO nu ar fi acceptat niciodată ca Rusia să fie implicată într-un proiect coordonat la nivelul alianţei. Apare întrebarea firească: de ce autorităţile franceze au ajuns la concluzia că au nevoie de un sistem separat şi autonom de navigare (deşi au acces la GPS) şi au alocat timp, efort şi resurse materiale considerabile pentru a crea un sistem separat de spionaj aerospaţial? Un observator obiectiv nu poate să nu remarce că anumite acţiuni nu sunt altceva decât confirmarea existenţei unor crăpături mari şi vizibile în “monolitul” NATO. Stereotipurile de ieri nu mai sunt valabile şi cei care nu sunt dispuşi să înţeleagă modificările conjuncturii globale riscă să rămână în echipa care a pierdut meciul.

Anul trecut, autorităţile franceze au făcut un gest cu o va­loare simbolică deosebită. Lângă cosmodromul de la Kourou a fost instalat un monument la baza căruia a fost pusă o piatră adusă de la cosmodromul Baykonur de unde a fost efectuat zborul lui Iuri Gagarin. “Piatra lui Gagarin” este nu doar simbolul cooperării spaţiale, ci şi o nouă “piatră de temelie” pentru construcţia unei noi organizări eu­ropene. Cine înţelege această nouă conjunctură este deja în poziţie de avantaj.

sursa: cronicaromana.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss