C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cine a sugrumat GhiţăLeaks?

Dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă s-au evaporat la fel de brusc precum au şi apărut. Când ne obişnuisem cu tot soiul de poveşti din spatele Justiţiei şi a altor mecanisme de, cum le zice acum?, forţă – gata – au şi dispărut. Dar nu oricând, ci în toiul manifestaţiilor antiOUG13. Coincindenţă? Poate. Şi venirea la Bucureşti, fix înaintea protestelor, a ziaristului rus Nikolai Morozov, care a anunţat falsul genocid de la Revoluţie pare o coincidenţă. Dar prea multe coincidenţe încep să contureze certitudini…

sebastian-ghita-465x390

Dar să vedem ce ştim sigur.

Unii spuneau că prin declaraţiile sale, de la adăpostul unei dispariţii aproape magice, Ghiţă nu face decât să încerce să-şi negocieze dosarele. Un fel de troc: „vă dau câteva mici informaţii ca să vedeţi că ştiu ce zic, ca să nu dau mai mult pe goarnă, scăpaţi-mă de necazurile cu Justiţia.” Această variantă e puţin credibilă, mai ales după ce GhiţăLeaks s-a închis. Pentru moment, să zicem. Deci, micile informaţii nu i-au adus liniştea, deci acţiunea sa, dacă asta a urmărit, nu a avut succes. A luat o pauză ca să schimbe strategia? Ar fi prea târziu, numai nişte bombe de mare calibru i-ar mai fi de folos. Dar oare mai are el muniţie?

În al doilea rând, să analizăm un pic situaţia lui Sebi. Nu a existat canal media care să nu dea ştirea care spunea cum că Ghiţă e căutat grav de Europol. Asta înseamnă că fostul deputat este adulmecat de copoii de la doi ş-un sfert, de Poliţie în general, de SRI, de SIE, de SPP, poate şi de noua structură care a înlocuit SIPA (glumesc), de Europol, de Interpol şi de toate serviciile secrete din ţările „prietene” şi cele neprietene. Cred că, dacă stăm să numărăm, avem cel puţin o sută de structuri, asta fără turnători şi colaboratori, care îl caută pe Ghiţă. Şi nu-l găseşte, frate, nimeni. Pe Walter, l-au dibuit în 10 zile. Pe Popa şi Necolaiciuc, mai greu, dar s-au găsit şi ei. Am mai putea da câteva zeci de nume care au fost depistaţi, ATENŢIE, vii fiind, destul de repede. Numai Ghiţă, Codruţ Marta şi Elodia, nu. Sursele spun că Marta şi Elodia ar cam fi trecut Styx-ul.

Atunci, e posibil, ca şi Ghiţă să fi ajuns în lumea celor drepţi? Ar fi o idee…

Dar să vedem cui i-ar fi de folos Ghiţă şi dezvăluirile sale. Sau îngroparea lui pe veci.

1) Mai întâi, ar fi de folos României şi luptei sale cu forma asta ciudată de dreptate multiculturalist progresistă, ce se face în România. Ar fi de folos şi unei părţi ai spionilor noştri. De asemenea, ar mai fi de folos şi ruşilor, pentru că patronajul americano-occidental asupra serviciilor de forţă româneşti nu le convine. La fel şi ungurilor, prieteni cu ruşii. Şi la Chişinău, ar fi cam aceeaşi situaţie. Ăştia l-ar cam proteja, şi ar avea grijă să mai trimită poveşti înregistrate la RTV.

2) Cine l-ar cam mierli pe Sebi, ca să închidă robinetul de GhiţăLeaks? Păi, patronatul american, recte CIA-aripa SOROS, apoi serviciile franceze care au format SRI şi cele germane care, de când e Johannis călare la Cotroceni, vor să înlocuiască influenţa Parisului. Ăştia şi aliaţii lor, care nu-s puţini. Dar nici Ghiţă nu e Osama bin Laden, ca să doarmă prin peşteri, cu talibanii la picioare.

3) Peste aceste două tabere, ar mai fi cei care-l caută pe bune, ăia cu bune intenţii. Şi uite aşa avem trei părţi care vor capul din spatele RTV.  Dar mai ştim că băieţii buni l-ar vrea în viaţă, să desţelenească România de trădători. Probabil şi ruşii l-ar cam păstra ca să mai facă ceva garagaţă.

Concluzia este că Occidentalii injectati de ideologia sorosista i-ar cam lua maul, că e mai simplu, nu costă mult şi oamenii uită repede, aşa că Ghiţă ar trece uşor-uşor în negura trecutului.

Oare asta se întâmplă acum? E Ghiţă la doi metri sub pământ ori, poate, pulverizat în atmosferă? Sau este pus la păstrare pentru viitoare declaraţii? Care tabără îl are acum pe Ghiţă?

Ambele situaţii sunt naşpa pentru Ghiţă.

Nici unii, nici ceilalţi nu l-ar lăsa liber vreodată. Dacă e decedat, asta e, e mort. Dacă e viu, numai viaţă nu e aia pe care o trăieşte. O colivie făcută din aur, tot o colivie rămâne.

Dar merită Ghiţă atâta osteneală? Dacă ţinem cont că firmele lui s-au cam băgat în toate problemele ce ţin de securitatea naţională şi chiar mai mult, poate Sebi a ajutat destui agenţi de influenţă de-a lungul timpului. Dar, e clar, în aceeaşi măsură, şi-a făcut la fel de mulţi duşmani.

Cine să fi învins, protectorii sau duşmanii lui?

Eu cred că, pentru moment, telenoveaua Ghiţă nu s-a încheiat şi încă se mai scriu scenarii pentru episoadele viitoare.

Dar, aşa sunt eu, mai optimist!

Autor: Ninel PEIA

Sursa: Stiri pe surse

Related Posts

3 Responses “Cine a sugrumat GhiţăLeaks?”

  1. ... says:

    Oricum ar fi, Ghita ramane in istoria vie. ” Daca vad o nedreptate si nu fac nimic sa o indrept, sunt las.”, Confucius
    ” Sa nu va ganditi niciodata ca dupa moarte veti mosteni imparatia pe care n-ati trait-o inca de pe pamant”, parintele inimilor noastre, Arsenie Boca
    ” Si fiind intrebat de farisei cand va veni imparatia lui Dumnezeu, le-a raspuns si a zis: Imparatia lui Dumnezeu nu va veni in chip vazut. Si nici nu va zice: Iat-o aici sau acolo. Caci, iata, imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru”, Ev. dupa Luca 17, 20-21
    Libertatea este gratuita, dar nu este ieftina…de fapt, ea este nepretuita…te va costa lumea ta, atasamentele tale, viata ta…Sinele propriu…vei plati iar si iar pentru aceasta…pana cand, secat de tot ce ai…si tot ce ai economisit…vei da in schimb toate acestea, pentru ceea ce nu poti avea…Fiinta ta eterna…Mooji
    Lectia ta, a mea, a mea, a ta si-altora, a noastra, a tuturor, de oriunde si oricati suntem. Minunat!

  2. gheorghe says:

    A ramas Zian Boca singurul roman de citat?
    …. fostul calugar… sa-l ierte Dumnezeu si sa-l lase oamenii sa odihneasca!

  3. gheorghe says:

    Se vede ce companie de pagani i-ai gasit…
    Cele 4 citate bune ar fi fost trei daca nu erau doua, sa citim doar unul – de la Luca.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss