Analize și opinii Politică

Chiriasi in propria tara

“E posibil ca la sfarsitul lui 2011 sa contractam un nou imprumut de la FMI pentru a plati salariile si pensiile”. Basescu dixit. Daca un stat nu poate plati azi salariile si pensiile, ce ne facem sa credem ca va putea plati maine imprumuturile contractate pentru a le plati, adica suma+dobanda? Nu am luat si nu luam bani cu imprumut pentru investitii care sa genereze venituri viitoare, nu, am luat bani ca sa platim obligatii curente. Miliardele de euro sau de lei cu care se platesc obligatiile statului se neantizeaza in fiecare luna, distribuindu-se in sume mici, in pensii, salarii, indemnizatii, cheltuieli. Unii ar putea argumenta ca salariile si pensiile platite se vor regasi macar intr-o mica parte in consum, stimuland piata si oferind un efect compensator. Da, banii se duc pe paine si iaurt, pe gaz si  electricitate. Si ce te faci cand nici unul dintre aceste produse nu sunt realizate de romani si cand profiturile se duc tot in afara tarii?

Nu stim daca imprumutul initial cu FMI a fost facut pentru a plati salarii si pensii. Nu ni s-a evidentiat in mod clar directia in care s-au dus acei bani, cu sume exacte si pe directii de finantare. Am fi avut dreptul sa stim, pana la urma noi suntem debitorii reali, statul angajeaza aceste imprumuturi avand ca si baza a solvabilitatii sale viitoare contributiile in taxe si impozite pe care noi, cetatenii, le vom plati. Noi suntem generatorii veniturilor statului si in numele nostru se contracteaza datorii. Ce va face statul cand va trebui sa plateasca in cativa ani atat imprumuturile si dobanzile cat si cheltuielile sociale si cele legate de functionarea sa pe care azi nu le poate sustine? E ca si cum as fi somer si nu as avea bani sa traiesc si m-as duce la banca sa cer bani si le-as spune: stiti, nu am bani sa-mi platesc facturile, hrana, sa-mi intretin copiii. Nu am nici serviciu. Vreau si eu bani ca sa-mi acopar aceste cheltuieli si vi-i dau in cativa ani. Cum?

Pai cum? Mai dam ceva din casa. Mai vindem ceva. Am vandut intai vacile grase, bancile, comunicatiile, gazul, electricitatea, anumite industrii. Mai avem hidrocentrale, posta, teren agricol. Avem de asemenea forta de munca si o putem vinde si pe asta. Cand te imprumuti la banca pe baza adeverintei de salariu vinzi de fapt munca ta viitoare, iti asumi o obligatie si o conduita in viitor, instrainezi un atribut al libertatii tale. Iar cand renunti voluntar la o parte a libertatii tale te poti astepta sa ti se ceara orice in viitor. O livra din  carnea ta? Nu, nu mai e cazul. O insula? Nu ca nu aveam decat una si n-o mai avem nici pe aia. Un zacamant aurifer? Un munte? O padure? Un teren pe care altii sa-si arunce deseurile toxice? Copii pentru adoptii internationale? Militari cu vietile lor pentru conflicte care nu ne apartin si care nu ne aduc nimic?
Cetatenii stau cuminti in casele lor si zapeaza pe tv. Sunt scarbiti si dezinteresati. Pensii, salarii, institutii, fete baloase si moderatori care latra pe limba cui ii plateste. Pe cine sa intereseze?
Avem iluzia ca viata publica nu ne priveste, ca e undeva acolo. Ca “ei” sunt ei, nu-i poti nici schimba, nici alege, pentru ca sunt aceiasi indiferent de partide si de vreme. Iar noi suntem sub vremuri si ne vedem mai departe de vietile noastre. Injuram printre dinti si spunem ca mergem mai departe. Nu realizam ca usor usor nu mai insemnam nimic. Avem o casa si o masina. Iar casa e ipotecata la banca si masina e a leasingului. Sunt ale noastre pentru ca ni le-am dorit si pentru ca ne raportam emotional la ele. Evident ca nu ne apartin. Si nu rare sunt situatiile in zilele acestea cand, in cutia postala, gasesti o hartie A4, negru pe alb care te anunta sec si impersonal ca daca si daca atunci sunt nevoiti sa ti ia tot.
Daca dezbraci  o natiune de bunurile sale si pe cetateni de bunurile personale ce mai ramane? Ramane o populatie ce vietuieste pe un teritoriu care nu le mai apartine, in case si orase in care nimic nu mai e al lor, obligati sa presteze si sa faca ce li se spune. O sa ziceti ca e o viziune exagerata, in tonuri negre. Hai sa zicem ca scenariul acesta e dus doar pana la jumatate deja, ce se intampla cand ajugem la capat?
Liviu Vasile
sursa: asybaris.blogspot.com

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Felicitari Liviu, articolul tau pune punctul pe I. Directia in care ne indreptam incet dar sigur este clara, suntem pe cale sa pierdem si bruma de avere care ne-a mai ramas ca natiune, caci libertatea, atat de dorita in ’89, a durat foarte putin. O natiune indatorata pe cateva generatii, care nu are sperante, nu are viitor, nu este o natiune libera. A iesi in strada si a striga “Jos Basescu” fara sa te lege cineva, a putea sa circuli prin Europa doar cu buletinul nu inseamna ca esti liber. A fi liber inseamna, pe langa astea, sa-ti poti determina viitorul, sa poti face legi fara ca FMI sau alte institutii straine sa ti le modifice, amenintandu-te ca nu mai respecta contractul de finantare, sa-ti poti exploata resursele naturale fara a fi obligat sa le cedezi corporatiilor internationale, etc. In numele datoriei pe care o avem catre institutii financiare externe va trebui sa cedam pas cu pas tot ce mai avem, in final ajungand intr-o stare de vasalitate fata de creditori. Stiu, poate suna tragic, dar asta e adevarul. Si asta FARA CA CINEVA SA FIE VINOVAT DE DECIZIILE DEZASTRUAOASE PENTRU TARA LUATE IN ACESTI 20 DE ANI!
    Multi dintre cunoscutii mei se consoleaza cu ideea ca “asa trebuia sa se intample”, ceva gen Miorita, probabil asta ne caracterizeaza ca natiune. Nu ma pot obisnui cu gandul asta. Degeaba discutam, ne agitam, nu putem schimba ceva decat prin vot, dar optiunile de vot sunt practic nule, toate partidele ajunse la putere au folosit aceeasi reteta, jaful national, spre propriul folos. De fapt partidele noastre sunt niste societati comerciale care au un singur scop : profitul.
    Ma opresc aici recunoscandu-ma profund dezamagit de starea in care am ajuns ca natiune in 20 de ani. Am demolat sau vandut ce au construit parintii nostri, fara sa punem nimic in loc. Tatal meu imi arata de cate ori are ocazia la constructia caror obiective civile, industriale a participat. Eu ce pot arata copiilor mei ? Nimic.