Politică

CERERE-SOC IN PARLAMENT: ”SA VEDEM GERMANI, FRANCEZI SI OLANDEZI LA TV, IN CATUSE”

justitie2Clasa politică autohtonă dă semne că s-a săturat să vadă cum corupția e percepută, în România, ca fiind strict apanajul românilor, un deputat PNL cerînd ca DNA să se ocupe mai serios de cetățenii străini care fac afaceri oneroase la noi.

”Prea multă vreme am asistat doar la instrumentarea unor cazuri în care cei acuzaţi de corupţie, trafic de influenţă, primire de foloase necuvenite, abuz în funcţie, erau români – aflaţi în poziţii-cheie, politice sau administrative – iar cei în favoarea cărora se exercitau amintitele abateri de la lege erau, şi ei, exclusiv români. Şi această potrivire se întâmpla într-un stat şi într-o economie în care capitalul străin este majoritar”afirmă deputatul PNL Radu Zlati, într-o declarație parlamentară.

”Suntem acuzaţi, de ani de zile, la Consiliul JAI, că nu ducem o luptă destul de eficientă împotriva corupţiei. Ni se refuză intrarea în spaţiul Schenghen pe această motivaţie. Poate că, văzând la televizor cetăţeni olandezi, germani, francezi sau din alte state, duşi în cătuşe în faţa judecătorilor, onorabilii miniştri din statele care se opun intrării României în spaţiul Schengen, cei care se plâng de lipsa de eficienţă a justiţiei româneşti, se vor convinge pe calea cea dură că procurorii şi judecătorii români ştiu să lupte împotriva corupţilor, ca şi împotriva corupătorilor” afirmă deputatul.

Autor: B.I.

Sursa: InPolitics