C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cele trei precedente ale preşedintelui Iohannis: Codul Silvic, Codul Fiscal şi Legea dării în plată

iohannis_66243700_43531300După ce a retrimis Codul Silvic la Parlament, într-un context mai mult decât discutabil şi contestat, procedură reluată şi cu Codul Fiscal, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat reexaminarea şi pentru Legea dării în plată, ce permite datornicilor la bănci să scape de creditele ipotecare pe care nu le mai pot plăti. Deşi recunoaşte că legea este bine-venită, iar modificările invocate sunt mai mult de formă şi nu de fond, preşedintele recurge totuşi la o procedură ce îi întârzie în mod automat aplicarea.

Specialiştii în domeniu susţin însă că nu ar fi fost nevoie de reluarea procedurii parlamentare… Ei spun că modificările la care se referă preşedintele s-ar fi putut face şi ulterior, după ce legea intra în vigoare, prin amendarea cadrului legal, cu atât mai mult cu cât nivelul de aşteptare al românilor direct vizaţi era deja unul foarte mare.

Legea va trece destul de repede de Parlament, în condiţiile în care vorbim despre consens politic şi un interes public pe măsură. Rămâne însă un semn de întrebare, ce se transformă rapid într-un nou precedent periculos, faţă de procedura adoptată de Klaus Iohannis de fiecare dată când primeşte la promulgare o lege importantă, dar contestată de investitori ce activează în România în domeniul respectiv.

Nimeni nu neagă dreptul preşedintelui de a cere reexaminarea unei legi, însă coincidenţele pentru cazurile controversate sunt mai mult decât clare. Aşa cum firma austriacă Holzindustrie Schweighofer a ameninţat cu instanţa în cazul Codului Silvic, la fel au procedat şi şefii mai multor banci româneşti cu capital străin faţă de Legea dării în plată. Preşedintele Iohannis a reacţionat de fiecare dată la fel: a retrimis legea controversată la Parlament, asumându-şi riscul unor întârzieri, chiar dacă interesul public şi aşteptările cetăţenilor români erau evidente.

Autor: Daniel Savu, senator

Sursa: Justitiarul

Related Posts

One Response “Cele trei precedente ale preşedintelui Iohannis: Codul Silvic, Codul Fiscal şi Legea dării în plată”

  1. dna says:

    aici ai dreptate. cand ai..ai.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss