C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cele două căi europene şi cele trei cărări româneşti

Imagine 1După summit-ul G20, analiştii economici remarcau două viziuni aflate acum în dispută şi care îşi propuneau să traseze liniile fundamentale ale politicii economice din Uniunea Europeană, în general, şi din zona euro, în special.

Cel dintâi e modelul francez. El e bazat pe ideea că sunt prioritare politicile de stimulare a creşterii economice, inclusiv a consumului şi un “guvern economic” al celor şaispre­ze­ce ţări din zona euro care să coordo­neze politicile fiscale şi să facă Banca Centrală Europeană mai fle­xibilă în domeniul dobânzilor.

Al doilea model e cel german – bazat pe disciplina fiscală, stabilitate şi reducerea drastică a cheltuielilor publice. Nemţii sunt şi ei de acord cu ideea unui “guvern economic”, dar ei au în vedere toate cele 27 de state ale UE, în aşa fel încât influenţa franceză să nu fie dominantă.

E greu de spus care va fi modelul dominant în lunile următoare. Germania are atuul de a fi locomotiva principală a monedei euro, dar va­rianta franceză este, se pare, cea dorită şi de partenerii americani.

De aici, de pe malurile fluide ale apelor româneşti, ne-am putea întreba, pe bună dreptate, care e modelul românesc? Care e gândirea fundamentală menită să ţină semeaţă coama leului? De la bun început trebuie remarcat că, în măsura în care chiar există, modelul Băsescu-Boc e original, neaoş şi nu a tras cu ochiul la nici una din variantele de mai sus.

Austeritate? De un an şi jumătate, guvernul cheltuieşte în neştire şi ar fi cheltuit şi în continuare dacă ar mai fi avut ce. Nici nu intra în discuţie varianta nemţească. La doi ani de la începerea crizei, domnul Boc face încă o strategie de reducere a cheltu­ie­­lilor bugetare, în vreme ce cheltuielile cu pricina se încăpăţânează să crească. Stimulare? În nici un caz. Varian­ta franceză e departe de malurile Dâm­boviţei. Impozitul forfetar şi TVA-ul crescut omoară IMM-urile şi consumul, investiţia de stat în infrastructură nu există, iar agricultorii nu primesc nici măcar subvenţia necesară supravieţuirii.

Atunci ce se face la Bucureşti? E simplu, la Bucureşti se face un împrumut cât mai mare. El permite două lucruri foarte importante. Pe de o parte, poţi plăti, o vreme, lefuri şi pensii chiar dacă economia se pră­bu­şeş­te. Pe de altă parte, capeţi pe cineva care să te tragă de mânecă, din timp în timp. Vine un termen de plată, te evaluează FMI-ul şi e musai să tai din pensii sau salarii, sau să măreşti TVA-ul. Nu pentru ca aşa vrei. Tu nu vrei nimic. Nu ai idei. Eşti prea mic pentru o criză aşa de mare. “Aşa vor ăia de la Washington”.

În plus, merită remarcată diplomaţia subtilă a actualului guvern. Dacă adoptăm varianta franceză se supărau nemţii şi viceversa. Dacă nu facem nimic, nu se supără nimeni. Îi lăsăm cu certurile lor şi noi ne men­ţi­nem ferm poziţia de pilon de instabilitate în interiorul UE.

Adrian Nastase
sursa: jurnalul.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss