Odata cu inaugurarea ultimului presedinte al Americii, mass-media occidentala vuieste, inventand chiar si o manie legata de numele sau.
Americanul de rand, caci pe el ar trebui sa-l priveasca chestiunea mai intai, se entuziasmeaza naiv ca de-obicei, legandu-si sperantele de un om care nu ar fi ajuns acolo, daca loialitatile sale catre altii, nu erau deja dovedite. Restul lumii, chibiteaza in necunostinta de cauza, implicatiile evenimentului.
Cei care insa nu s-au lasat antrenati in isteria mediatica, vor gandi, desigur, ca indiferent cate astfel de circuri au mai avut loc din patru in patru ani, taramul libertatii o duce din ce in ce mai rau. O simpla privire la situatia Americii in preajma inaugurarii lui Richard Nixon, sa zicem, ne arata ca in ciuda faptului ca tara era implicata intr-un razboi de agresiune impotriva unui Vietnam mic, slab si extrem de sarac, atat ea, cat si restul lumii, o duceau mai bine:
Datoriile externe ale Americii, in ciuda cifrei imense, paleau in comparatie cu suma imposibil de restituit acumulata azi, o criza a petrolului de mai tarziu, nu a reusit sa puna pe butuci industria auto, milioane de Americani aveau servicii bine platite facand lucruri, tara fiind una net exportatoare, iar politica ei externa, in ciuda imperialismului vadit demult in Filipine, Coreea de Nord si aiurea, nu reusise inca sa devina atat de toxica, incat sa o faca urata in jurul lumii.
Americanii erau admirati pentru corectitudinea lor in afaceri, pentru seriozitatea si harnicia cu care faceau bunurile de consum jinduite de o lume intreaga, chiar daca neatentia lor fata de actiunile guvernului ce-i reprezenta, era alarmanta: barbatii priveau cu nesat un Jeep, Ford sau Cadillac, femeile suspinau la vederea caselor mari cu gazon perfect si a toaletelor afisate in filme, iar noua copiilor, ne straluceau ochii la vederea unei sticle de Coca-Cola.
Vietile noastre, pareau anoste si sordide in comparatie, sub un guvern a carui unica si gresita viziune, ne redusese la statutul de vanatori de cozi la alimente.
Cu toate acestea, atmosfera era stabila, cu totii avand un servici si un acoperis peste cap, iar cutremurele burselor de peste ocean, nu ne afectau catusi de putin.
Viata mergea inainte, cu marile si micile ei satisfactii si impliniri, iar societatea pastra inca, o normalitate mostenita din vremuri mai bune.
Exista o distinctie clara intre un taran, un muncitor si un profesor, fiecare cunoscandu-si rolul si locul sau in societate, fara a jindui pe nemeritate la avantajele conferite de pozitia altuia. Concurenta era loiala, caci un copil de taran, avea posibilitatea sa urmeze facultati bune in orasele universitare, strict pe meritele lui.
Mobilitatea verticala in societate, era asigurata pentru cei cu aptitudini, chiar in absenta banilor, iar prestigiul obtinut ca urmare a efortului depus, era de netagaduit.
Toate acestea se intamplau pe cand fostul guvern comunist, denunta cu tarie capitalismul occidental, ca pe o oranduire nedreapta, agresiva si pradalnica.
Oficial, erau dusmanii nostri.
Dupa caderea comunistilor de rangul I, securisti si politruci de rangul II, reinventati ca democrati si tehnocrati, declarau pompos ca industria este nerentabila si deci, trebuie neaparat privatizata, proces pe care tara nu il putea suporta, fara ca milioane de barbati, femei, precum si copiii lor, sa plece inafara pentru un trai decent.
Fostii dusmani de ieri, au devenit mentorii nostri in complicatele si intotdeauna nerentabilele privatizari pentru statul Roman, ele dovedindu-se insa extrem de profitabile pentru cei in al caror folos, s-au facut. Aproape nimic de valoare nu se mai face azi la noi, decat sub patronat strain, iar cum goana dupa profit este totul, chiar si fabricile de ciocolata se muta din Romania, catre alte plaiuri, unde oamenii lucreaza inca si mai ieftin.
Prietenii nostri occidentali, nu s-au limitat insa la acapararea economiei Romanesti pe nimic, ci ne dicteaza chiar aliantele militare din care facem parte, armamentul care trebuieste cumparat, in ciuda faptului ca este invechit si inutilizabil, sau in cel mai bun caz, neperformant, cu cine avem voie la randul nostru sa fim prieteni si cat sa platim pe energie din cauza asta, ba chiar si ce trebuie sa invete copiii nostri in scoala, versiunea “politically corect“.
Pentru a-i multumi, democratii nostri le ofera ceea ce nici cei mai invederati comunisti Romani nu permiteau Rusilor: ocuparea militara a tarii.
Pentru baza aeriana Kogalniceanu de exemplu, nu numai nu se percepe chirie, cum alte state aservite cu guvernanti ceva mai demni procedeaza, ci chiar suportam cheltuielile armatei de ocupatie amplasate acolo.
Mai rau inca, este faptul ca s-a negociat insasi sanatatea mladitelor noastre, obligand fete de la clasa a IV-a in sus, sa se injecteze cu vaccinul HPV, dovedit daunator in alte tari – noroc ca parintii “s-au prins”. Ce bine ar fi sa “ne prindem” si-acum cand suveranitatea Romaniei, e in joc!
Daca sub comunism, americanii pareau mai prietenosi cu noi decat aliatii nostri oficiali, de ce acum cand ei au devenit modelul nostru quasi-oficial, sunt mai nesuferiti si periculosi decat fosta URSS ? Aceia ne luau bogatiile naturale cu japca ce-i drept, pe cand astialalti atenteaza la insasi trupurile si sufletele noastre.
Vietile noastre incep sa imite vietile lor, superficiale si materialiste, crizele lor economice, ne lasa pe drumuri, tinerii nostri deveniti emo kids, se sinucid pe capete, iar medicina lor, ne lasa partea feminina sterila si bolnava.
Ce se va intampla cu noi daca nu pricepem degraba de unde ni se trag angoasele, ponoasele, instabilitatea si agitatia de zi cu zi? De ce un pui de securist imbogatit din afaceri mai mult decat dubioase, elicita mai mult respect decat omul de stiinta, meseriasul adevarat, sau taranul lipit de glia si animalele lui?
De cand au devenit studiile superioare un lux pentru cei cu bani, cu liber la masterate si doctorate, pe cand copii capabili sunt eliminati din cursa, de un sistem intors impotriva lor? De ce ne pare strainatatea mai tentanta decat viata-n tara noastra?
Cine ne-a otravit mintile si trupurile cu ideologii neosclavagiste si gunoi la punga stralucitoare ?
Obisnuiam sa fim un neam de oameni destepti, vivaci si frumosi. O simpla plimbare pe strada sau mai ales la “mall”, ne reveleaza insa tot mai multi tineri cu priviri goale, pe care nici hainele nu se potrivesc bine, din cauza fizicului afectat de “fast food“-ul cu care mai marii nostri “prieteni“, ne imbie si imbiba.
Nu este vina copiilor, caci ei nu au discernamantul necesar. Dar atat dezastrul tarii, cat si cel individual, au fost posibile pentru ca nimeni nu a sunat alarma – cainii de paza au dormit, sau mai rau, s-au facut complici cu lupii.
O voce singuratica in pustie, nu va fi auzita de multi, dar trebuie incercat macar, caci nu se poate ca lanul de grau inalt si frumos, sa fie inabusit de neghina urata si daunatoare, fara ca cineva s-o vada si spuna.
In loc sa ne punem sperantele de mai bine in noul ales al Americii si in sistemul pe care-l reprezinta, mai bine sa ne desteptam acum, intremandu-ne barbatia si curajul si sa denuntam pana la ceruri, pe cei care ne vor raul si pe slugile lor.
La vremuri de criza, neamul acesta a produs intotdeauna eroi. In 2009, ne aflam nu doar in criza, ci in cadere libera; Sti-vom oare sa ne gasim punctele de reper si sa ne recunoastem eroii ?
Nicolae Zeriu
sursa: altermedia.info
Adauga comentariu