C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Ce să ne facem cu Cupru Min? De la ”perla coroanei” din Polonia, la ”orașul groazei”din Siberia

În situaţia de acum a României au mai fost și alții, rămași cu moștenirea trecutului comunist. Fiecare a rezolvat problema într-o manieră proprie, cu rezultate mai bune sau mai proaste.

Eşecul privatizării Cupru Min, deşi greu de prevăzut în urmă cu doar câteva zile, este deja o certitudine, iar reacţiile sunt dintre cele mai diverse. Reprezentanţii Guvernului sunt dezamăgiţi de atitudinea companiei canadiene, cei ai opoziţiei spun că „ar trebui să ne bucurăm cu toţii”, în timp ce Jeffrey Franks ne va urechea, cel mai probabil, pentru nerespectarea termenilor acordului cu FMI.

Privatizarea companiei a generat o adevărată telenovelă, deşi cu o lună sau două în urmă ştirile despre ea erau aproape inexistente în presă, la fel ca şi opiniile celor care s-au contrazis în ultimele zile pe marginea soluţiei optime ce ar trebui aplicată în exploatarea cuprului românesc.
Soluţiile propuse de fiecare parte implicată în această controversă au mers de la păstrarea controlului statului asupra unui domeniu considerat, la fel ca mai toate în această ţară, strategic, şi până la acordarea unei libertăţi totale pentru potenţialul cumpărător.
Cum au abordat aceeași problemă alte țări foste comuniste, atunci când au avut de a face cu ea?

Polonezii au ajuns să facă achiziții în Canada
Polonezii au avut, probabil, cel mai mare succes în această privinţă. Soluţia adoptată acolo a fost asemănătoare cu cea pe care au folosit-o şi în alte cazuri: păstrarea principalei companii care exploatează cuprul, KGHM, în proprietatea statului, însoţită însă de listarea la Bursa de Valori.
Finanţarea obţinută la bursă, implicarea minimă şi eficientă din partea statului şi transparenţa companiei au dat rezultate spectaculoase. KGHM a fost în 2011 cel de-al 9-lea producător mondial de cupru și el 3-lea producător de argint. Rezultatele sale plasează Polonia pe locul al 10-lea la nivel mondial în ceea ce privește producția de cupru. În anul 2011, compania din Lubin a avut o cifră de afaceri de 4,8 miliarde de euro, iar profitul după impozitare a fost unul remarcabil, de 2,7 miliarde de euro. O marjă netă de profit de 56%, față de 20,4% la Cupru Min.
În luna martie a acestui an, polonezii de la KGHM au anunțat achiziția unei companii canadiene de exploatare a cuprului, Quadra FNX, cu activități miniere în Canada, SUA și Chile, urmând să devină în urma acestei tranzacții al patrulea producător mondial de cupru. Ca rezultat, participația de 31% a statului polonez la producătorul de cupru valorează 2,2 miliarde de euro, de 11 ori mai mult decât suma pe care ar fi fost dispuși canadienii de la Roman Copper să o plătească pentru 100% din Cupru Min.

Sprijinul statului poate face diferența

Sârbii au fost într-o situație foarte asemănătoare cu cea în care este acum România. Compania de stat RTB Bor a fost scoasă la privatizare în 2007, însă demersul a eșuat. Primii doi cumpărători, Cuprom din România și A-TEC din Austria, nu au reușit să plătească prețul asumat la licitație, iar cel de-al treilea, SMR din Rusia, nu a mai fost interesat de companie.
Situație RTB Bor a continuat să se înrăutățească până în 2009, când Guvernul de la Belgrad a hotărât să se implice în salvarea societății, acordând o finanțare de 40 de milioane de euro și garanții de stat pentru o finanțare de 135 de milioane de euro de la Export Development Canada. În 2010, profitând și de creșterea prețului metalelor pe care le extrage (cupru, aur și argint), RTB Bor a reușit să revină pe profit după o lungă perioadă de pierderi consistente. Producția de cupru a ajuns în acel an la 21.300 de tone, după ce în anii precedenți scăzuse până la câteva mii de tone. Anul trecut, compania a reușit să ajungă la zi și cu plata datoriilor către furnizorii de electricitate și către bugetul de stat și cele locale.

Privatizarea, de succes la bulgari

O abordare diferită au avut vecinii de la sud de Dunăre. Cea mai mare companie de extracție a cuprului din Bulgaria, Ellatzite Med, a fost privatizată în 1999 către un om de afaceri local, Tzolo Voutov, considerat anul trecut cel mai bogat om din țara vecină. Deși nu a avut rezultate la fel de spectaculoase ca statul polonez cu KGHM, acesta a reușit să asigure finanțarea companiei și să o facă să lucreze la parametri competitivi. În anul 2010, firma bulgărească a produs 178.000 de tone de cupru, față de cele doar 6.700 produse în 2011 de Cupru Min.
Rezultatul? Bulgarii ar fi putut deveni proprietarii Cupru Min, dacă nu ar fi fost descalificați de Ministerul Economiei din licitația încheiată de curând.

Oligarhi, mafie și alte ingrediente răsăritene

Tot spre mediul privat s-a îndreptat și Rusia, însă lucrurile au fost făcute, ca să spunem așa, ”după rețeta rusească”. Mai exact, cea mai mare companie ce exploatează cupru, Norilsk Nickel, a fost privatizată în 1997 către doi oligarhi local, Vladimir Potanin și Mikhail Prokhorov, proprietarii de atunci ai grupului Interros. Aceștia au găsit rapid rețeta pentru a readuce pe profit o companie care, la stat, pierdea circa 2 milioane de dolari pe zi. Între timp, Potanin a rămas acționarul majoritat al Interros, asociindu-se în cadrul Norilsk Nickel cu un alt oligarh, Oleg Deripaska, considerat la un moment dat cel mai bogat rus.
Compania siberiană extrage mai multe metale, cuprul nefiind printre cele mai importante. Rezultatele financiare sunt foarte bune, iar achizițiile de companii străine au făcut din ea una dintre cele mai mari companii miniere din lume. Totuși, Norilsk Nickel are un mare minus la capitolul protecția mediului, orașul în care activează fiind unul dintre cele mai poluate 10 orașe din lume, supranumit în 2006 ”City of Horror” (Orașul Groazei) de către ONG-ul Blacksmith Institute.
O rețetă alternativă a fost aplicată de Russkaya Mednaya Kompanyia (Compania Rusească a Cuprului). Aceasta a fost înființată în anul 2004 de către un alt milionar rus, Igor Altushkin, obținând exploatarea cuprului din zona munților Ural, care reprezintă circa 20% din rezervele Rusiei. La fel ca și în cazul celeilalte companii, Altushkin a avut probleme cu organizațiile de protecție a mediului din cauza poluării generate în zonă. Mai mult, oligarhul a fost bănuit în 2010 și de implicarea în rambursări ilegale de TVA prin intermediul companiei sale de exploatare a cuprului.

Marius Pandele
sursa: evz.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss