C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cat mai traim din ce-au facut altii?

La numai cinci ani dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial si la doar trei ani de la marea foamete, regimul comunist din Romania elabora planul national de electrificare a tarii si lua decizia construirii unuia dintre cele mai mari complexuri energetice din Europa. Dupa 10 ani, hidrocentrala de la Bicaz avea sa devina pentru multa vreme simbolul energeticii romanesti.

M-am intrebat adesea daca pe fondul degringoladei in care traim astazi, amintirea unor momente importante din istoria noastra ne poate reda speranta si increderea in noi.

Si pentru ca in urma cu doar cateva zile mi-a fost dat sa particip la aniversarea a 50 de ani de la darea in folosinta a hidrocentralei de la Bicaz, pot sa confirm ca expresia “cine nu-si cunoaste trecutul, risca sa il repete” a capatat in cazul de fata o cu totul alta conotatie.

Ce n-am da noi sa uitam ca am construit un Bicaz, un Vidraru, Portile de Fier sau Transfagarasanul,  tocmai in ideea de a putea repeta asemenea ispravi ? Poate asa ar intelege siclasa politica din Romania ca in aceste vremuri in care nu facem altceva decat sa ne lamentam, “prin noi insine” este o deviza mai actuala decat oricand.

Cu ce bani a facut Romania toate aceste obiective lasate noua mostenire, despre care, ironic,micul print (Nicu Ceausescu) spunea ca nu vom fi in stare nici macar sa le revopsim, e o alta intrebare caruia nu-i gasesc raspunsul.

Romania venea si atunci dupa o perioada extrem de dificila, incomparabila cu cea de azi, dar cuvantul “neputinta” a fost scos pentru o buna perioada din uzul limbii romane. Astazi, alte expresii decat “nu putem”, “nu mai avem”, nu mai auzim.

Nicolae Iorga spune ca “valoarea unui om se pretuieste in ce lasa dupa dansul, ca un adaos la viata neamului sau”. Generatia marelui istoric a lasat acestei tari valori inestimabile, caci modernizarea Romaniei nu a inceput odata cu regimul comunist, ci mult mai devreme.

Ceea ce s-a inceput cu Bicazul era in fapt o continuare fireasca a aspiratiilor generatiei interbelice si cunostintelor pe care aceasta le-a pus la dispozitia noului regim.

Paradoxal, pentru rolul ei in istorie, aceasta generatie a platit o jertfa de neimaginat vreodata pe aceste pamanturi. Mare parte din inginerii care au lucrat pe santierul de la Izvorul Muntelui (Bicaz) erau adusi de la Canal si din temnitele comuniste.

Se spune ca seful santierului era pazit de Securitate 24 de ore din 24. Cu toate acestea, in urma lor a ramas ceva care astazi sterge orice amintire a suferintei.

Am cunoscut la aniversarea de la Bicaz cativa dintre cei ce au pus umarul la ridicarea barajului, a uzinei electrice si a viaductelor care au inghitit vieti carora nimeni nu le mai cunoaste evidenta.

Acestor oameni li se amputeaza acuma pensiile si li se retrag compensatiile la medicamente sau li se refuza internarea in spitale. Ei nu inteleg cum au devenit brusc in ochii guvernantilor “asistati sociali”, atat vreme cat in urma lor a ramas ceva.

Mai este valabila oare cugetarea marelui Iorga in asemenea conditii ?

Sa nu credeti ca vreun ministru sau secretar de stat s-a obosit sa urce pana la poalele Bicazului, pentru a-i cunoaste pe acesti oameni. Sa nu credeti ca in mintea vreunui “specialist” de partid se naste vreun nou plan de modernizare a tarii, pornind de la nimic, asa cum au facut veteranii Bicazului.

Poate ar merita ca domnul presedinte si domnul prim ministru sa intrebe supravietuitorii Bicazului, ai Canalului sau Portilor de Fier, cu ce bani s-au facut toate astea?

Si nu ar fi rau sa ne amintim ce grad de indatorare a avut Romania la sfarsitul anilor `90, ce s-a facut cu acei bani, iar apoi sa comparam cu gradul actual de indatorare si ce nu s-a facut din banii imprumutati.

Hidroelectrica, societatea care exploateaza si hidrocentrala de la Bicaz, a avut in primele luni ale acestui an un profit operational de aproape 900 de milioane de lei.

Dupa toate probabilitatile, productia societatii va inregistra anul acesta o cantitate de energie electrica record pentru ultimii 30-40 de ani si, evident, un profit pe masura.

Din pacate, banii sunt deja antamati de catre guvern pentru cu totul alte necesitati decat cele ale Hidroelectrica.

Pentru ca am vorbit despre Bicaz, care si-a atins deja limita de viata pentru care a fost proiectat, sa mai amintim ca in aceeasi situatie vor fi in foarte scurt timp si celelalte mari amenajari hidroenergetice din Romania.

Pentru a putea exista in continuare acestea au nevoie insa de investitii, evaluate la cateva miliarde de euro.

Pentru asa ceva nu sunt insa bani, iar veteranii Bicazului si ai celorlalte mari hidrocentrale din Romania ar putea duce cu ei in cealalta lume ceea ce au facut aici pe pamant. Si asta, pentru ca noi, nu mai avem bani nici macar sa le intretinem.

Mai are rost sa visam la altele noi ?  Poate ca da, iar daca nu stim cum s-o facem sa-i intrebam pe cei de dinaintea noastra.

Alexandru Moldovan
sursa: bloombiz.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss