C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Care este scopul euro si cine ii pune existenta in pericol

Care este scopul euro? Daca ne uitam la declaratiile si actiunile lor, probabil ca pana si liderilor din eurozona le este greu sa dea un raspuns coerent.

Insa sa vedem ce face moneda euro. De cand a fost introdusa si pana in prezent, tot ce a facut a fost sa asigure unicitatea unei monede in zona euro.

Tarile europene sunt mici, si din moment ce sunt pe acelasi continent au fost implicate in schimburi comerciale una cu alta de-a lungul timpului. Grecia are o populatie de doar 10 milioane de oameni, mai mica decat Los Angeles. Danemarca are jumatate din acest numar, cam la fel ca Miami.

Cum ar fi ca Los Angeles sau Miami sa aiba propria moneda, care sa fluctueze independenta fata de dolar? Ar fi extrem de greu pentru cei de acolo sa faca afaceri cu oameni din exterior, scrie Forbes.

Asadar, o moneda comuna face ca toate tarile din zona respectiva sa faca afaceri la acelasi nivel, pornind de la un curs valutar comun.

Insa de la acest scop nobil chiar, am putea sa-i spunem, si pana la ce se intampla acum cu euro e cale lunga. E ca si cum nimeni nu le-a spus celor carora le-a fost incredintata buna functionare a euro si ce sa faca, asa ca ei doar fac declaratii “precaute” in presa si stau si asteapta, poate-poate se intampla ceva. Si metoda asta nu s-a dovedit cea mai eficienta pana acum.

De exemplu, de ce ar fi trebuit sa fie speculat sfarsitul euro doar pentru ca niste tari au avut probleme cu plata datoriilor si si le-au restructurat un pic, adica niste oameni, fie ca reprezinta guvernele altor tari sau institutii financiare, isi primesc banii cu intarziere?

In orice caz, daca stam sa ne gandim putin, este foarte simplu sa corectezi un trend descendent al euro – pur si simplu retragi o parte de pe piata, astfel incat sa fie mai putini bani in uz.

Si, odata ce BCE ar da dovada ca poate stabiliza euro, chiar daca anumite tari ar avea probleme mari, acestea nu s-ar reflecta asupra intregii zone euro. Pana la urma, cam asa ar trebui sa functionze capitalismul.

Euro ar trebui sa fie o moneda in care oamenii sa faca afaceri, si, uneori, in afaceri mai intervine si incapacitatea de a plati. Daca un om de afaceri nu-si poate onora platile si e nevoit sa-si anunte falimentul nu inseamna ca toti cei care lucrau cu el vor face acelasi lucru.

In timp, probabil ca liderii eurozonei vor descoperi de ce, desi moneda asigura un schimb comercial mai usor, asta nu e de ajuns pentru a-i asigura si stabilitatea. Valoarea euro ar putea scadea sau s-ar putea aprecia cu efecte economice severe.

Eventual, liderii eurozonei vor redescoperi si de ce Europa a folosit mereu aurul ca rezerva principala. Aurul are o valoare stabila, asa ca daca iti legi moneda de aur, aceasta preia din stabilitate. Si asta este mult mai sigur decat sa speri ca o mana de birocrati vor avea noroc si vor face artificiile necesare pentru ca moneda sa nu cada.

O moneda comuna ar trebui sa fie cel mai simplu lucru din lume. E o moneda noua, nu are nicio problema mostenita. Singura problema pare sa fie, potrivit anilistilor Forbes, incompetenta managerilor.

Odata ce vor invata cum sa-si faca treaba, situatia din Grecia, Portugalia, Irlanda sau oricare alta tara din zona euro, va fi total irelevanta.

Alexandra Sandru
sursA: ziare.com

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss