C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Capitalism în deriva?

Este limpede ca explicatiile, argumentele pentru a justifica criza în care s-au înfundat tarile occidentale de aproape cinci ani încoace nu apar, în ciuda coerentei cu care sunt exprimate, prea convingatoare. Nu e de mirare ca cineva a ilustrat aceasta situatie cu scena comica din filmul „Blue Brothers“ în care John Belushi încearca sa se justifice în fata ex-logodnicei, abandonata la altar în ziua casatoriei. Belushi spune ca, în acea zi, i-a ramas masina fara benzina; i-a explodat un cauciuc; nu avea bani pentru taxi; smochingul nu i-a sosit la timp de la curatatorie; i-a venit pe nepregatite în vizita un prieten pe care nu-l vazuse de ani de zile; cineva i-a furat masina; a fost un cutremur de pamânt; o teribila inundatie! Cam asa si cu explicatiile crizei…

Nu ar fi însa poate nepotrivit sa aducem în discutie, în afara de tot ce s-a spus – si s-a spus, slava Domnului, destul! – o explicatie fundamentala, de principiu: liberalizarea miscarii de capital ce, la începotul anilor ’80, a pus punct final marelui compromis initiat de sistemul Bretton Woods, care era fondat tocmai pe regularizarea restrictiva a circulatiei mondiale a capitalului si pe libertatea de circulatie a marfurilor. Marile schimbari aduse de cei doi lideri conservatori, Ronald Reagen în Statele Unite si Margaret Thatcher în Anglia, au determinat o completa rasturnare în raporturile de forta, atât dintre capital si forta de munca, cât si între capitalism si democratie, caci au creat un context de avantaj nemasurat pentru marile intreprinderi private în comparatie cu statele nationale. Din acel moment, capacitatea de interventie a statului în economie a suferit o redimensionare drastica, iar muncitorii au început sa sufere consecintele dizlocarii fortelor de munca si a productiei. Liberalizarea capitalurilor a reprezentat, asadar, miscarea decisiva care a influentat evolutia economiei mondiale si a deschis faza capitalismului financiar.

De fapt, nici opiniile economistilor clasici nu vedeau cu ochi buni libertatea de miscare a capitalului, observa într-o recenta analiza Georgio Ruffolo. Un mare gânditor, spune el, precum David Ricardo, a atras atentia, deja cu doua secole în urma, asupra pericolului inerent liberalizarii de circulatie a capitalului. Capitalurile, observa economistul englez, nu sunt valize transportabile în mod indiferent, dintr-o parte într-alta a lumii; ele sunt elemente esentiale ale contextului social a carui dezechibrare nu poate sa nu determine consecinte serioase la nivelul coeziunii sociale. Din acest simplu motiv, dezradacinarea si transferurile de capital în cine stie ce parte a lumii fara consensul comunitatii nu pot fi considerate un comportament acceptabil.

Dar mai sunt si alte însemnate consecinte ale acestei situatii, ca sa nu mai vorbim despre, între altele, crearea unei piete financiare integrate care permite capitalului din întreaga lume sa circule suprastatal si sa creeze, cum se exprima autorul italian citat, un fel de „internationala a capitalistilor“, o elita globala care concentreaza în ea o putere imensa. Apelul lui Karl Marx, „proletari din toate tarile uniti-va“, se realizeaza astfel, dar la polul opus al societatii. Pietele financiare devin acum institutii structurate care încep sa se exprime aidoma guvernelor. E bine cunoscut, de altfel, ca pe Wall Street se tin reuniuni periodice ale conducatorilor marilor banci si societati financiare care stabilesc procentele de interes si, prin deciziile lor de a investi sau a nu investi în diverse parti ale lumii, pot da stabilitate sau destabiliza guverne si, în consecinta, determina soarta popoarelor.

Schimbarea fundamentala a raportului de forta dintre capital si alte forte de productie, pe de o parte, si între capitalism si guvernul democratic, pe de alta, reprezinta factorii esentiali care stau la radacina procesului de financiarizare a lumii în care traim. Dar mai este înca un aspect important: concurenta enorma ce se stabileste, dupa liberalizarea miscarii capitalului, între capitalismele nationale si piata financiara internationala. Importanta profitului, a dividendelor platite actionarilor capata o pozitie dominanta, câstigul financiar cu orice pret devine un tel absolut, aproape dezlegat de situatia economica ce, uneori, poate deveni extrem de critica la nivelurile nationale. Marii magnati ai finantelor cuceresc astfel un rol central în gestiunea unitatilor productive de tot felul impunându-si propria viziune asupra lumii, reprezentata de necesitatea lor de a câstiga imediat, si prin orice mijloace, cît mai mult posibil.

Aceasta este o situatie care ar trebui radical schimbata daca vrem realmente sa iesim din criza. Recentele decizii ale Bancii Centrale Europene asupra interventiilor anti-spread (cu scopul stabilizarii si controlului eurozonei) constituie un prim pas important în reconstituirea suveranitatii monetare a Uniunii Europene si pentru redimensionarea influentei speculatiilor financiare asupra politicii economice a tarilor în dificultate (e.g. Grecia si Spania). Este evident, de acum, pentru oricine ca pietele financiare reprezinta un extrem de puternic amplificator al fluctuatiilor fiziologice ciclice, carora le imprima mecanisme cumulative ce ajung sa autoalimenteze atât cresterile cât si, din pacate, crizele. Când sunt cresteri economice, pietele financiare arunca gaz peste foc si amplifica nemasurat expansiunea, dar la vremuri de criza ele împing economia catre depresiune. Din cauza aceasta este nevoie de o schimbare logistica importanta: politica trebuie sa se reîntoarca la fixarea regulilor fundamentale ale miscarii capitalurilor la nivel mondial.

autor: DUMITRU RADU POPA
sursa: revistacultura.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss