C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Când vom afla că împăratul bancar e gol?

Balonul imobiliar zămislit de monstrul bancar distruge bilanţurile naţionale ale Spaniei. Într-un nou episod al uneia şi aceleiaşi crize a datoriilor, Guvernul acestei ţări va accesa, în cadrul unui plan de salvare european, 100 miliarde euro, sumă care va avea ca unică destinaţie menţinerea artificială în viaţă a băncilor care au distrus capitalul în deceniul trecut. Un aşa-numit fond pentru restructurarea ordonată a băncilor, entitate creată încă din septembrie 2009, va deveni placa turnantă a acestui împrumut care va fi luat în contul contribuabililor spanioli.

Această mişcare va arunca în aer datoria publică a ţării, despre care se considera că este mică. Dacă aceasta se cifra la 68,5% din produsul intern brut, potrivit datelor oficiale, cele 100 miliarde euro adăugate stocului vechi de credit guvernamental ar duce acest indicator către nivelul de 95% din PIB conform Deutsche Bank. Mark J. Grant, autor al cărţii “Out the Box”, face calcule care indică o realitate încă şi mai alarmantă. Cu obligaţiile pe care le are faţă de mecanismele europene de “stabilitate” şi care se ridică la 643 miliarde euro – neincluse în statisticile privind datoria publică – creditul suveran al Spaniei atinge o pondere de 133,8% din PIB, iar accesarea banilor de bailout împinge datoria la 1.858 miliarde euro care, raportată la un produs intern brut estimat pentru 2012 la 1.178 miliarde euro, ne duce către un credit guvernamental de 146,6% din PIB, mai mare decât cel consemnat de Grecia atunci când această ţară a intrat în atenţia investitorilor.

Spania merge pe calea Irlandei care, de asemenea, nu avea o criză bugetară, dar a fost împinsă în zone de nesustenabilitate de preluarea pierderilor unui sector bancar ce a finanţat o bulă imobiliară. Cazul băncilor spaniole este agravat de dimensiunile ţării şi de cantitatea mai mare de credit eliberat pentru construcţia unor proiecte fantasmagorice. Activele bancare cu probleme numai pe segmentul real estate se cifrează la 233 miliarde euro, iar gaura neagră pare fără fund.

Sistemul bancar din Spania a finanţat investiţii greşite de proporţii prea mari pentru a fi resorbite de economia ţării fără o criză de anvergură. Spre exemplu, regiunea Castilla La Mancha a contractat un credit de 1,4 miliarde euro pentru construcţia unui aeroport nou lângă Madrid. Acesta ar fi putut prelua 2,5 milioane de pasageri pe an. Ar fi putut… pentru că doar cele numai două curse nu au asigurat un trafic mai mare de 45.000 de persoane anul trecut, adică nu cu mult mai multe decât suporterii care au venit la Bucureşti într-o singură zi la disputarea finalei Europa League din acest an. Încă dinainte ca aceştia să aterizeze la Otopeni, aeroportul spaniol despre care vorbeam a fost închis. Verdict: investiţie greşită!

Astfel de cazuri de distrugere a capitalului au însoţit bula imobiliară din Spania, iar pierderile trebuie să explodeze în bilanţurile băncilor. Statul intervine să ia pe făraş acest gunoi financiar, invocând considerente sistemice, cauze naţionale…

Spania este doar un nou episod într-o serie lungă, întinsă pe patru ani, în care autorităţile preiau în contul contribuabililor datorii imposibil de plătit de la bănci private care ar fi trebuit ele singure să îşi asume pierderile… şi – dacă este cazul – să dea faliment.

Adunarea gunoaielor în ograda publică ar putea căpăta forme din ce în ce mai radicale. Zilele trecute, Adam Posen, oficial la Banca Angliei, lansa ideea ca banca centrală să cumpere datorie privată ca stimulent pentru economie. Fireşte, preluarea unor credite imposibil de achitat, pe care niciun investitor cu capul pe umeri nu doreşte să le achiziţioneze în piaţa secundară, nu are cum să ajute economia. Această monetizare vecină cu corupţia este doar un ajutor dat unor antreprenori privaţi şi creditorilor lor atunci când falimentul le bate la uşă.

Mai ţineţi minte cum se băteau cu pumnul în piept unii că fac atâţia bani din imobiliare? Dacă le mergea bine… ghiciţi ce! Toţi banii erau ai lor! Acum însă, pierderile acestora şi ale băncilor creditoare trebuie monetizate şi împrăştiate asupra întregii societăţi. Oricum s-ar chema, acesta nu este capitalism!

Fără banii noi – creaţi din nimic de băncile centrale – instituţiile de credit care au alocat atât de prost capitalul s-ar sufoca. Verigi slabe ale lanţului, băncile spaniole au o ameninţare iminentă, însă întreg sistemul bancar european a acumulat active mult prea mari (şi mult prea îndoielnice) pentru a nu fi predispus colapsului.

Îngrijorarea este mare la nivel european unde, potrivit Reuters, autorităţile ar preconiza măsuri extreme. În cazul unei ieşiri a Greciei din zona euro, ar urma să se impună diverse forme de control al capitalului, incluzând şi limitări de retragere de bani de la ATM-urile băncilor.

Aceste mijloace la limita încălcării dreptului de proprietate nu pot rezolva problema pierderilor, adevărata cauză a şubrezimii băncilor europene. Invocarea unei panici a deponenţilor este lipsită de sens, întrucât aceasta nu ar fi indusă artificial, ci ar fi chiar rezultatul înţelegerii de către public a fragilităţii instituţiilor de credit. De fapt, abia complacerea deponenţilor şi gândul liniştit al acestora că banii sunt în siguranţă este de neînţeles. Sistemul rezervelor fracţionare, după care operează băncile comerciale acum, a fost considerat fraudă timp de 400 de ani şi legiferat abia în ultima 100 de ani când, lăsat să opereze liber a creat o inflaţie lungă de un veac şi o băşică a creditului pe măsură. Totdeauna, în secolele trecute, când deponenţii intuiau că banca la care îşi aveau banii opera cu rezerve fracţionare emiţând – fraudulos – hârtii de valoare fără acoperire, panica apărea. Legitim!

La fel şi acum, după decenii de amăgire, oamenii sunt pe cale să afle că băncile operează într-un sistem fraudulos, că acesta este şubred, iar economiile lor nu numai că nu sunt bine păstrate, dar chiar au fost pulverizate de către instituţii care s-au bucurat de încredere nejustificată. Probabil că la nivelul întregii Europe vom asista la ceea ce acum se întâmplă în Grecia, unde deponenţii fug din bănci cu câte 100-500 milioane euro în fiecare zi, potrivit publicaţiei Kathimerini.

La cutremurul financiar care ne aşteaptă, România va fi parte. Problemelor inerente sistemului şi dependenţei de fluxurile de capital ale unor investitori nervoşi li se va adăuga şi cauza de natură internă: un sistem bancar care a finanţat aici un balon al creditului de consum şi o speculă imobiliară de prost gust. Să nu fim induşi în eroare! Sistemul bancar românesc nu este “solid”, aşa cum se pretinde. Este plin de găurile unor credite date pentru proiecte imobiliare nevandabile, terenuri uitate de lume şi un consum în contul unor persoane care acum nu pot rambursa sumele datorate.

Chiar dacă nu ni se spune, băncile sunt cu apa la gât. Să ne uităm la operaţiunile repo prin care banca centrală injectează săptămânal lichiditate către instituţiile de credit. Dacă la începutul anului stocul rulat era de şase miliarde lei, în săptămânile recente acesta s-a dublat la 12 miliarde lei. Ceea ce pare o problemă de lichiditate este de fapt una de solvabilitate, iar pentru a pune un astfel de verdict nu trebuie să fii vreun expert adâncit în cifre. Restanţe de miliarde, colaterale fără valoare, active nevandabile, clienţi îndoielnici, imagine publică dezastruoasă, surse de finanţare volatile – aceasta este realitatea “solidului” sistem bancar românesc care de patru ani se ţine numai datorită relaţiilor cu un stat la fel de binevoitor ca şi cel spaniol. Unda de şoc europeană va ajunge însă şi la noi, lovind un sistem bancar care are la bază operarea – frauduloasă – cu rezerve fracţionare.

sursa: curierulnational.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss