C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Când va avea loc adevărata destalinizare a României?

stalin-statue-pwnedÎn sfârşit, majoritatea partidelor, sau ce-au ajuns formaţiunile cu pretenţia de a se intitula partide politice, conştientizează, prin unii dintre lideri, că statul-dictatură de sorginte comunistă nu a fost deloc demontat în punctele sale esenţiale. Această nouă atitudine nu îi scuteşte de asemănarea cu incalificabilul cuplu Ceauşescu, care, fără un proces echitabil, însă acceptat de majoritate, a ajuns la zid conform legilor sinistrului regim pe care îl instaurase. “Execuţiile”, revoluţiile nu reprezintă nicio garanţie asupra unui viitor altfel, deseori fiind haloul altor construcţii “diferit-identice”. Însă reformele reale sunt calea unei schimbări, nu mimarea lor, aşa cum s-a întâmplat în ultimii douăzeci şi cinci de ani.

De când minerii au fost aduşi să pună pentru câteva zile, în 1990, stăpânire pe Bucureşti, istoria a fost obligată la un viraj spre sensul de care ar fi trebuit să se despartă definitiv. România nu a mai putut recupera nimic, democraţia a intrat fatal în dezbaterile relativizante, interminabile, cosmetizante. Fostul aparat de propagandă şi-a reluat diversiunile, pe toate planurile posibile. Presă, politică, economie au revenit la aceleaşi origini oculte, liberalismul exterior fiind un simplu joc de imagine. Aceeaşi forţă malefică, specifică dictaturii, se răsfrânge acum în realitatea românească cotidiană. Sistemul mafiot se află, astăzi, într-un conflict surd cu valorile lumii occidentale, democratice. Degradarea produsă în societate a ajuns până în punctul în care clătinarea acestui sistem mafiot trezeşte o stranie compasiune publică. Interese aberante, reprezentări incalificabile, solidarităţi compromiţătoare definitiv, arată generaţii distruse moral, şi nu numai, de către oferta statului totalitar.

Cu fiecare pas real, sau pretins, societatea românească a făcut foarte mulţi în retragere. Cu alte cuvinte, se merge în sens invers, în linia unei tradiţii pe al cărei fundal se vede întregul dezastru naţional. Un reglaj general, care totuşi va avea loc, este încă perceput drept un fel de trădare de ţară. Ţara funcţionează prin tatonări, uimiri, amabilităţi, ameninţări, plecăciuni, abuzuri şi, evident, corupţie endemică. S-a recreat deja un comportament al durităţii din anii ’50, pe care însuşi modul de structurare al realităţii îl cere. Această degradare continuă pare să nu aibă încă un capăt. În condiţiile în care asistăm la un vid de autoritate, la o iresponsabilizare a puterii accentuându-se paroxistic, nici o reformă nu poate veni din interiorul actualei puteri sau opoziţii. Concursul general de spoliere a statului prin tot felul de stratageme, aducând democraţia şi economia în colaps, îşi arată noi strategii, drept soluţie. Combatanţii pretinselor reforme, chiar dacă nu au problemele celor expulzaţi, au aceeaşi viziune, susţinând o culpă istorică. Nici astăzi, când miliarde de euro au fost în mod dovedit delapidate, cu acribie, până la “ultimul bănuţ”, sistemul nu îşi prezintă demisia. Convingerea că puterea de rezistenţă a acestor delapidatori le este infinită, că resursele şi logistica formată în zeci de ani sunt însăşi performanţa ar trebui să nască dezbateri reformiste cu rezultate punctuale.

Apoi, nimeni din sistemul judiciar nu a venit încă la rampă să anunţe cine anume, din sferele puterii politice, a blocat până astăzi derularea acestor sancţiuni. Dacă nu va avea loc această clarificare, se poate foarte bine aştepta un fel de autodevorare a întregului sistem. Un fel de arestare între ei, până la ultimul. Suspiciunea că nimeni nu va mai avea curajul implicării politice reprezintă o aberaţie a acestor zile. Politica înseamnă, dacă dorim să redevenim o ţară şi o societate normală, un alt fel de curaj, de speranţă. Într-o asemenea direcţie, corupţia trebuie obligată la un pas în spate. Oamenii politici sunt secunzi unui sistem democratic, fiindu-le imposibil să îl sufoce. Avem nevoie de alt sistem, al unei relaxări, prin care viaţa devine posibilă, asemenea prizonierilor întorşi din lagărele de război. România a ajuns asemenea acestora, deturnând statul până la compromitere, corupţia deţinând controlul. Democraţia, statul, libertatea, politica, responsabilitatea au ajuns noţiuni goale, un camuflaj al uzurpării.

O listă a instituţiilor înfiinţate de fosta Uniune Sovietică în România, dintre care unele au rămas în funcţiune la aceiaşi parametri, aratând înfiorătoarea umbră a puterii nereformate purtată ameninţător peste întreaga societate, menţine societatea într-un barbar conflict. Prin aceste instituţii, veritabile centre ale terorii instituţionalizate, cu undă mortală, se poate pune, elocvent, în discuţie esenţa statului român actual. România trebuie decuplată de la tot ceea ce are legătură cu anii ’50, acest blocaj este cauza care duce la o neîntreruptă prăbuşire internă, situând-o pe un expandat ultim loc în Europa. Numai aşa vom ieşi din coşmarul unei istorii continuu restaurate cu maximă acribie legislativă antidemocratică.

Autor: Ioan Vieru

Sursa: Cotidianul

Related Posts

2 Responses “Când va avea loc adevărata destalinizare a României?”

  1. realistul says:

    Daca aș fi pus să aleg democratic între bolșevismul Stalinist și neoliberalismul yankeu, aș alege Stalinismul ,deoarece Stalinismului este dovedit ca supraviețuiești și chiar te poți dezvolta ,pe când neoliberalismul yankeu nu-ți da nici o șansă de supraviețuire și dezvoltare, neoliberalismul este rețeta exterminării,neoliberalismul, cea mai complexă forma de exterminare elaborata de om împotriva omului.

  2. ludu says:

    ce vina are Stalin,tataie,am avut 25 de ani la dispozitie sa uitam de el si sa ne alegem drumul pe care voiam sa mergem

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss