Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi a lui Marine Le Pen în Franţa – iată trei factori susceptibili să afecteze serios sistemul dominaţiei mondiale a marii finanţe, bazată pe liberul schimb, transferul deciziei către organismele supranaţionale şi intervenţionismul militar american. L-ar putea afecta mult mai mult decât victoria SYRIZA în Grecia, o ţară mică şi lipsită de resurse, rămasă izolată şi obligată să negocieze în continuare cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană sub supravegherea fostei pioniere est-germane Angela Merkel, reconvertită în jandarmul de noapte al austerităţii bugetare pe seama celor mai săraci. Evident, nu sunt soluţii propriu-zis antisistemice, totuşi vorbim despre candidaţi neagreaţi de establishment, drept dovadă că Donald Trump este considerat pe Wall Street un fel de electron liber generator de instabilitate, în timp ce Marine Le Pen este etichetată în presa mainstream drept extremistă, ca să-i sperie pe debilii „corectitudinii politice” şi ai parlamentarismului de uz oligarhic.
Cei trei factori amintiţi implică în fond reafirmarea suveranismului, respectiv replierea Statelor Unite pe o poziţie mai aproape de izolaţionism, aşadar mai puţin înclinată să joace comedia eliberatorului planetar în serviciul firmelor multinaţionale şi al producătorilor de armament. Un suveranism cu profil de dreapta, dar capabil să reactiveze structurile eficiente ale statului naţional, care în absenţa unei internaţionale a salariaţilor rămâne singura lor protecţie împotriva internaţionalei capitalului. Transformarea actuală a legislaţiei muncii, adică limitarea gravă a drepturilor sociale, se petrece tocmai deoarece reglementările naţionale sunt surclasate de cele internaţionale, aşa cum preconizează de pildă proiectul de Tratat transatlantic dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană. Protecţionismul social nu este realizabil decât în cadrul statului, pentru că numai în cadrul statului sunt posibile negocierile colective, numai aici exercită oamenii un control civic sau cel puţin o presiune electorală asupra conducătorilor, nu într-o formulă de organizare supraordonată precum Uniunea Europeană, în care Comisia centrală nu răspunde în mod direct în faţa alegătorilor. Nu vi se pare simptomatic faptul că toţi apologeţii capitalismului financiar predică statul minimal şi europenismul?
Reafirmarea suveranismului nu înseamnă deîndată dispariţia Uniunii, aşa cum par să se teamă doritorii de finanţări de la Bruxelles; înseamnă mai degrabă reorganizarea acesteia prin reintroducerea controlului la frontiere (a nu se confunda cu regimul vizelor emise de ambasade), renunţarea la „regula de aur” a deficitului de 3% şi mai ales la aşa-numitul Mecanism de stabilitate sau Pact pentru euro, care presupune transferul dreptului de a hotărî politica bugetară a unei ţări de la parlamentele alese către guvernatori şi comisari numiţi şi iresponsabili în faţa contribuabililor. Sunt măsuri de natură să mulţumească inclusiv opţiunile de stânga, întrucât implică sfârşitul politicii de austeritate şi recâştigarea controlului democratic asupra bugetelor. Cât priveşte limitarea fluxului migratoriu, aceasta echivalează cu restrângerea „armatei de rezervă” a capitalismului, asigurând astfel sindicatelor o marjă mai mare de negociere în raport cu guvernele.
Nu ne facem iluzii: marea finanţă acţionează bine şi în cadrul statului naţional (deşi mai puţin bine decât în context transnaţional), după cum Donald Trump şi Marine Le Pen pot fi câştigaţi de partea sistemului care astăzi îi respinge. Brexit şi alegerea lor ar constitui cu toate acestea un început substanţial în sensul resurgenţei civismului şi al solidarităţii naţionale de inspiraţie democratică, or ştim că orice drum, oricât de lung, începe cu primul pas. Pe parcurs îşi va putea face şi stânga simţită prezenţa, desigur cea reală, din Partidul stângii europene, şi nu socialiştii abjecţi care adoptă coduri ale muncii pe placul patronatului, utilizând la rigoare forţele de ordine pentru reprimarea muncitorilor şi a studenţilor nemulţumiţi. Cum s-ar spune, apare oportunitatea să ne luăm statele şi continentul înapoi.
Autor: Alexandru Mamina
Sursa: Argumente si fapte
Adauga comentariu