C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Boc şi muntele de gunoi

Ion şi Maria se jucau de-a dihania cu două spinări (“Othello”, Shakespeare), în şopronul din fundul curţii. La un moment dat, Maria începe să ţipe: “Ioane, Ioane! E o goangă pe perete!” La care Ion, imperturbabil, zice: “Şi ce-ai vrea, fă, să fie? Un Rembrandt?” Aşa şi Emil Boc. Mergea cu Berceanu să viziteze una din asfaltările neterminabile, când îl apucă pandaliile că sunt gunoaie pe marginea drumului. Extraordinar: deci în halul ăsta au adus ţăranii din mediul rural adevăratele grădini englezeşti care creşteau pe lângă şanţ! Bă, cum am lăsat eu ţara când eram cetăţean de rând, şi cum o găsesc când sunt premier. Şi iată că, în plin uragan financiar, gata să uşureze bugetul aruncând echipajul peste bord cu începere de la 1 septembrie, Boc săvârşeşte călătoria la Ploieşti strigând după Garda de Mediu şi ministerul ei să vină cu chitanţierele, să ne rupă-n amenzi. “Nici criza, nici sărăcia, nimic altceva nu poate constitui argument să lăsăm în urma noastră atâta mizerie”, a spus Emil Boc. Eu aş zice chiar că, din contră: când îţi vâjâie ratele pe la urechi, când patronul ia firma la ochi să vadă pe cine mai şomerizează, e chiar indicat să te apleci după un chiştoc, că poate îl nimeresc pe ăla din spatele tău.

Iată, deci, că tradiţia de luptă a conducătorului român cu gunoiul e pe cale să se-mbogăţească prin faptele curajoase ale premierului Boc. Cronicile acestor bătălii ne poartă în urmă la Adrian Năstase care, la anul 2002, deplasându-se spre vila de la Cornu – tot aşa – a zis că vede Carpaţii, dar de fapt erau nişte tone de peturi. Atunci a pus el a se scrie programul România Curată, care a pornit de la „punctul a) Strângeţi, dracu’, mizeriile alea!”, a continuat cu măturarea drumurilor, cu vopsirea blocurilor, cu parcuri noi, pentru ca la final curăţenia să deraieze rău din zona ecologică, ajungând la „punctul w) luptă antifraudă şi, de ce nu, anticorupţie”. Sesizaţi greşeala, da? Vrând să ne cureţe de tot, Năstase şi-a pus toate ouăle într-un coş – iar când a fost înfrânt de sticle-moloz-jumătăţi de Dacie, în 2004, pe câmpiile Afumaţilor („Este cea mai murdară ieşire din Bucureşti pe care am văzut-o. Este absolut ruşinos ce se întâmplă!”), a pierdut şi anticorupţia – de mai trage şi azi cu ea. În anul 3 după Năstase, preşedintele Băsescu s-a ridicat împotriva gunoaielor revărsate din Glina. Le-a ras în două zile, iar în a treia şi a patra a pus barieră de jandarmi, consemnându-şi astfel fapta în Cartea Minunilor. Dar şi el a comis o eroare: de mătură. De coada ei se ţineau regii asfaltului, aşa că, din toată acţiunea, Băsescu s-a ales cu o întrebare: „Cum, dom’ne, că parcă nu-i cunoşteai?”

Boc, în schimb, a început bine şi mult. Vrea rapoarte săptămânale: PIB-ul? Scade. Încasările la buget? Nimic. Leul? Pe jos. Gunoaie? “O, abia aşteptam să ne-ntrebaţi: astea cresc în neştire, şefule”. Succes în plină criză. O luptă dreaptă în care poporul este sută la sută de partea ta, pentru că nimeni nu se consideră nesimţit să-şi arunce lăturile, găleata şi chiloţii pe fereastră, cu toate că ele sunt acolo, agăţate de bloc – deci duşmanul există. Mă gândesc la primăria aia din Bistriţa care îşi vinde din terenuri pentru că nu mai are bani de şcoală, lumină, lefuri – pentru că i-a băgat în acoperirea gropii de gunoi “neconforme”. Hai, că de şcoală şi becuri n-am teamă, dar leafa ne bagă în cerc vicios. Citez dintr-o piesă care nu se poate da la Radio România, dar poate merită trimisă la Guvern, într-un ambalaj netransparent. Zice aşa: “Când omu’ n-are ce să pună-n farfurie/ Cu siguranţă îl doare fix în **** unde aruncă o hârtie”.

Adrian CERCELESCU
sursa: gandul.info

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss