C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Bill Gates e acționar la Fondul Proprietatea: Câți bani a investit miliardarul

bill_gates_DonationsBill Gates a intrat pe Bursa de la Bucureşti cu investiţii la Fondul Proprietatea, scrie Ziarul Financiar. Cea mai mare organizaţie filantropică din lume, cu active de 43 de miliarde de dolari, a cumpărat 66 de milioane de acţiuni ale Fondului Proprietatea. Potrivit specialiştilor, investiţia este evaluată la circa 53 de milioane de lei.

Fundaţia lui Bill Gates deţine 66 de milioane de acţiuni la Fondul Proprietatea, acţiuni care la actuala valoare de piaţă înseamnă undeva la 13 milioane de dolari.

Fundaţia caritabilă, care are misiunea de a reduce sărăcia în lume, a venit cu 0,6% din capitalul Fondului Proprietatea, fond care are în portofoliu acţiuni la companii precum Hidroelectrica, OMV Petrom sau Romgaz.

Cel mai mare finanţator al fundaţiei lui Bill Gates este chiar Warren Buffett – investitorul a donat în urmă cu câteva luni aproape 3 miliarde de dolari, pe lângă multe alte donaţii uriaşe făcute în anii precedenţi.

La celălalt capăt al tranzacţiilor, Fondul Proprietatea a fost pus pe picioare în urmă cu zece ani ca vehicul de despăgubire a celor expropriaţi în timpul comunismului, iar în momentul de faţă cel mai mare acţionar al său e grupul american Elliott Management, controlat de miliardarul Paul Singer.

Autor: Cristi Selaru

Sursa: Stiripesurse.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss