C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Beţia faunilor (des)culţi

Am îndrăznit să citesc articolul lui Andrei Pleşu, din “Adevărul”, recomandat de camarila de ifosari şi ofuscaţii ecumenici, ca pe o mană care se împute dacă nu e prizată cu admiraţie şi zilnic.

E o porcărie şi o mitocănie.

Omul vrea să-i dea cineva bani, vreun îmbogăţit dintre hoţii de care s-a tot frecat prin toate guvernele şi cabinetele din decembrie roşu încoace, ca să fie precum Soros baci, specia aceea de illuminati care a construit la Budapesta modelul unui perpetuum mobile cu bani care fac alţi bani şi formează ofiţerii Noii Ordini Mondiale.

Mă loveşte sila cînd Pleşu vorbeşte despre elitele sale, despre “Colegiul Noua Europă”, unde fasonează scule tinere, oferindu-le celor doritori să le folosească în tot ceea ce înseamnă etajele superioare ale deciziilor viitoare, ca “de la el”. Îl citează pe Maiorescu, cînd vorbeşte despre eterna tranziţie a României, omul care a încercat să facă la “Junimea” aceeaşi jonglerie masonă ca şi Pleşul cel de azi.

Ideea cu elitele care schimbă paradigma unei societăţi nu e nouă, dar în mintea cititorului de ziar ea pare ruptă din copacul înţelepciunii. Societăţile omeneşti care nu doresc să moară democratic, acceptă să fie conduse de un nucleu dur de intelectuali, de profesionişti, care să-i treacă pîrleazul ogrăzii în care pute a bălegar şi îngheţata. Pentru o perioadă de cîţiva ani, acest nucleu se însărcinează să conducă ţara.

Pleşu o scaldă cu prostimea în modul lui de acrobaţie subţire, de beţie rece de faun bătrîn, deplîngînd ţara care îi refuză, deocamdată, mîna întinsă cu pumnul strîns pe pixul occidental. O ţară agrară, ruptă-n cur de foame, cu drumuri ca rîpele, cu oameni care se clatină de la amiază pe marginea potecilor, beţi de căldură, de neputinţă şi de alcool prost.

Antiteza deştepţilor săi, spre satisfacţia amărîţilor fără har şi fără sclipire, este Dan Puric care, după părerea pleşului,  citează din autorii cu care nu se culcă noapte de noapte, care moralizează un popor pe care îl laudă ca perfect, care e smerit,  dar ipocrit în dorinţa de a înflăcăra masele. Va fi rău de Puric, dacă au ajuns masonii să se împiedice de el, pe de o parte, iar extremiştii securişti, pe de altă parte. El este “aşa nu” al lui Pleşu, şi dacă frunzăreşti varza pseudoculturală românească, ai să găseşti la Patapievici modelul de om cuminte, manciurianul noilor visuri, cine altul decît Mihai Neamţu?- care are “smerenia” să citeze pe propriul blog, “Antiteze”, articololul ICRistului băsecian, în care este flatarisit fără ruşine.

Ni se ridică idolii de Dîmboviţa, de care Europa culturală habar nu are, de care ea nu se sinchiseşte, care din punct de vedere creativ, sunt nişte nulităţi care înoată în sosul scris de alţii,  înşelînd “prostimea”  cu damf de vorbă cultă şi subţire.

Iar peliticii noştri îi adoră!

Mă întorc pe şlepul- ponton, din port, de la Isaccea: mi-aş fi dorit să fiu ca omul ăla, care probabil ştie multe despre Dunăre, gunoaie şi timp. Şi, mai ales, despre înelunga răbdare cu care apa le duce pe toate, la vale.

isaccea

sursa: rasvancristian

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss