C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Berlinul duce Europa de râpă

Berlinul duce Europa de râpăJoschka Fischer, considerat unul dintre cei mai populari oameni politici germani, fost vicecancelar şi ministru federal de Externe între 1998 şi 2005, a publicat un articol în ziarul elveţian de limbă franceză „Le Temps”, ce apare la Geneva, în care susţine răspicat că „situaţia Europei este gravă, foarte gravă”. „Cine s-ar fi gândit că premierul britanic David Cameron face apel la guvernele din zona euro să aibă curajul de a fonda o uniune bugetară (cu un buget comun şi o datorie publică garantată în comun)?”, se întreabă el în continuare, după care arată că acelaşi Cameron a mai afirmat că numai o integrare mai accentuată ar putea fi capabilă să împiedice dispariţia zonei euro. „Un premier britanic conservator! Casa europeană este în flăcări, iar Downing Street reclamă un răspuns hotărât şi raţional din partea pompierilor. Din nefericire, brigada de pompieri este condusă de Germania, care are în fruntea ei pe cancelarul Angela Merkel”, scrie cel ce a fost vicecancelar şi şef al diplomaţiei în guvernul condus de social democratul Gerhard Schröder.

„Europa continuă deci să stingă incendiul cu benzină – austeritatea impusă de Germania -, ceea ce are drept consecinţă transformarea, în decurs de trei ani, a crizei financiare a zonei euro într-o criză existenţială europeană. Să nu ne facem iluzii: dacă zona euro va dispărea, UE (cea mai mare economie mondială) va dispărea şi ea, antrenând o criză economică mondială de o amploare inedită pentru cele mai multe dintre persoanele aflate azi în viaţă. Europa este la capătul puterilor şi nu va putea să nu fie afectată în caz că Germania – şi Franţa – nu schimbă direcţia. Recentele alegeri din Franţa şi Grecia, alegerile municipale din Italia şi continuarea manifestaţiilor din Spania şi Irlanda arată că opinia publică nu mai crede în măsurile stricte de austeritate dorite de Germania”, scrie Fischer. În continuare, reputatul politician german arată: „Remediul «a ucide pentru a vindeca» al lui Merkel se confruntă azi cu realitatea şi cu democraţia. Constatăm o dată în plus pe spinarea noastră că acest fel de austeritate, aplicată în pofida unei crize financiare majore, nu duce decât la depresiune. Această idee ar trebui să fie de notorietate publică; ea este, înainte de toate, una dintre marile lecţii ale politicii de austeritate a preşedintelui american Herbert Hoover şi a cancelarului german Heinrich Bruning din timpul Republicii dela Weimer din anii ’30. Se pare, din păcate, că Germania, care trebuia să fie prima care să-şi amintească acest lucru, a uitat această lecţie. În consecinţă, haosul ameninţă Grecia, ca şi posibilitatea ca falimentele bancare din Spania, Italia şi Franţa să devină o avalanşă financiară care ar acoperi Europa. Iar pe urmă? Trebuie să facem cruce la ceea ce două generaţii de europeni au creat – o enormă investiţie în punerea în practică a instituţiilor, care a condus la cea mai lungă perioadă de pace şi prosperitate din istoria continentului?”.

La întrebarea care o pune, Joschka Fischer răspunde la fel de tranşant: „Un lucru este sigur: abandonarea euro şi explozia Uniunii Europene ar însemna ieşirea Europei de pe scena mondială. Politica actuală a Germaniei este şi mai absurdă în lumina consecinţelor politice şi economice pe care trebuie să le înfrunte în acest caz. Germaniei şi Franţei, Angelei Merkel şi lui Francois Hollande le revine misiunea de a stabili care va fi viitorul continentului nostru. Salvarea Europei depinde azi de o schimbare radicală a orientării economice a Germaniei şi a poziţiei Franţei în ce priveşte integrarea politică şi reformele structurale. Franţa trebuie să cauţioneze o uniune politică: un guvern comun cu un control parlamentar comun al zonei euro. Guvernele naţionale ale zonei euro acţionează deja în comun pentru a face faţă crizei. Ceea ce este tot mai adevărat în practică trebuie dezvoltat şi formalizat. Germania, la rândul ei, trebuie să accepte o uniune bugetară. În final, va trebui să se garanteze supravieţuirea zonei euro graţie mijloacelor şi puterii economice a Germaniei: cumpărarea nelimitată a obligaţiunilor de stat ale ţărilor aflate în dificultate de către Banca Centrală Europeană, europenizarea datoriilor naţionale prin intermediul euroobligaţiilor, şi planuri de creştere pentru a evita o depresiune în zona euro şi a încuraja o redresare economică. Reacţa germană la un atare program este uşor de imaginat – din nou datorii! Pierderea controlului asupra activelor noastre! Inflaţie! Nu este posibil! Totuşi, este posibil: creşterea germană, datorată exporturilor se bazează în mod cert pe asemenea programe în ţările emergente şi SUA: dacă China şi SUA nu ar fi injectat bani în economiile lor, începând din 2009, economia germană ar fi cunoscut serioase dificultăţi. Germanii, care au profitat cel mai mult de pe urma integrării economice, trebuie ca azi să se întrebe dacă sunt gata să plătească preţul sau preferă ca ea să fie sortită eşecului. Dincolo de o unificare politică şi bugetară şi de măsurile de creştere pe termen scurt, europenii trebuie să pună în practică rapid reforme structurale care să vizeze restabilirea competitivităţii Europei. Fiecare dintre aceşti piloni este necesar pentru ca Europa să ajungă să depăşească criza sa existenţială.

Noi, germanii, înţelegem responsabilitatea noastră paneuropeană? Nu mi se pare că este cazul. În fapt, Germania nu a fost izolată de multe ori precum este acum. Aproape nimeni nu înţelege politica noastră de austeritate dogmatică, ce merge pe linia experienţelor trecute, iar noi suntem consideraţi ca având pe un drum greşit sau ca fiind total contra curentului. Nu este încă prea târziu pentru a schimba direcţia, dar nu ne rămân decât câteva zile sau câteva săptămâni, sau cel mult câteva luni, dar nu ani. Germania s-a distrus ea însăşi – ca şi echilibrul european – de două ori în secolul XX, dar apoi a ştiut să convingă Occidentul că a tras învăţămintele din erorile trecutului. Numai prin această modalitate – reflectată în cel mai viu mod prin adeziunea sa la proiectul european -, Germania a obţinut un consens în ce priveşte reunificarea sa. Ar fi atât tragic, cât şi ironic ca o Germanie unificată prin mijloace paşnice şi cele mai bune intenţii din lume să ruineze ordinea europeană pentru a treia oară!”, conchide reputatul om politic Joschka Fischer într-una dintre cele mai interesante luări de poziţie referitoare la criza profundă din zona euro şi felul cum este ea abordată.

Dumitru Constantin

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss