C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Bechtel, acuzată că a mituit ambasadori americani pentru a obține contracte bănoase

36e4ad2d-c66d-4352-9651-f30430b1f0c7-2060x1236O anchetă a revistei americane „Foreign Policy” arată că firma Bechtel stimula financiar ambasadori americani pentru ca diplomaţii să-i ajute să obţină contracte bănoase cu statele din estul Europei. Unul din exemplele din articol e Autostrada Transilvania.

– DOSAR DE POLITICIAN: Mircea Pop, directorul CNADNR

– Asasinii economici ai Romaniei (AIM)

– Extrase din cartea lui John Perkins – “Confesiunile unui asasin economic”

“John Perkins a vorbit despre actiunile sale in tarile arabe sau ale Americii Latine. Cel care ii citeste cartea nu se poate impiedica sa nu observe ca si in Romania s-a actionat in acelasi mod. Cresterea galopanta a datoriei nationale, dezastrele ecologice de la Rosia Montana, distrugerea agriculturii autohtone, isteria gripei aviare, a gripei porcine, afacerile cu petrol, privatizarile frauduloase din domeniul Electricitatii, autostrada Bechtel, toate se incadreaza perfect in stilul de actiune al unor asasini economici. Se dezvaluie astfel cu o foarte mare claritate modul in care acestia au actionat cu sprijinul unor personaje din sfera politica, ce au tradat Romania, in schimbul acumularii unor averi personale si al obtinerii unei temporare puteri politice.”

DOSAR DE POLITICIAN: Mircea Pop, directorul CNADNR

Evrika! Adică, pe româneşte: “”Am găsit!”. Mai exact am găsit explicaţia de ce politicienii români nu vor să se construiească autostrăzi în România. Răspunsul este simplu şi paradoxal: banii adevăraţi se încasează dacă nu faci drumurile, nu dacă le execuţi. Compania Naţională de Drumuri a cheltuit în ultimii 7 ani peste 9 miliarde de euro: cu aceşti bani se puteau construi, cu toate șpăgile de rigoare – să zicem- 1000 de kilometri de autostradă. Unde sunt atunci drumurile? Pentru că banii, dragi politicieni, au dispărut cu siguranţă din buget. Parcă suntem în serialul “Dosarele X”…

Deci, cine poate în România să ia un anonim politic, cu mari probleme profesionale şi să-l facă şef şi, mai ales, nimeni să nu spună de ce şi mai ales cine l-a promovat. Fratele lui Mircea Pop este decanul Facultăţii de Drept din Cluj. Se numeşte Liviu Pop şi ocupaţia lui de bază este accea de îndrumător de doctorat. Pop a scos pe bandă rulantă doctori în drept, personaje grele din poliție, servicii secrete, magistratură şi politică. Liviu este prieten la cataramă cu tizul său, Liviu Maior, un reputat profesor universitar de istorie. Fost ministru al Educaţiei şi unul din intelectualii de marcă ai Clujului. Liviu Maior este tatăl lui George Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii, istoric ca şi tatăl sau, intelectual rasat şi un pro-american dedicat…

Acelaşi Mircea Pop are relaţii apropiate şi cu adevăratul mogul al proiectării de drumuri în România, un tip extrem de discret şi influent pe nume Michael Stanciu, ce patronează compania Search Corporation. Stanciu a proiectat autostrada Transilvania şi este cetăţean american. Şi cam asta spune destule despre el- pentru că această autostradă blestemată începută la Cluj a fost șpaga dată americanilor de acest stat sărac şi corupt numit România pentru aderarea la NATO în 2004. Cel care a negociat integrarea în NATO cu mare succes şi abilitate profesională extraordinare a fost secretarul de stat din Ministerul Apărării din guvernul Năstase pe nume… George Maior. Evrika, Mircea Pop.

Asasinii economici ai Romaniei (AIM)

A.I.M. pune la dispozitia opiniei publice contractul criminal cu Bechtel. Ultimul din seria de asasini economici. Contractul ce nu poate fi clintit indatoreaza Romania pe cel putin 50 de ani. Bechtel ne omoara pe banii nostri. Link catre contractul criminal cu Bechtel “Asasinii economici sunt profesionisti extrem de bine platiti care escrocheaza de miliarde de dolari, tari din intrega lume. Ei redirectioneaza bani de la Banca Mondiala, de la agentia SUA pentru Dezvoltare Internationala (USAID) si de la alte organizatii straine de “ajutor” catre seifurile corporatiilor si catre buzunarele putinelor familii bogate care controleaza resursele naturale ale planetei. Mijloacele lor sunt variate, de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mita si santaj, la sex si crima.”, defineste John Perkins in cartea sa -”Confesiunile unui asasin economic”.

Conform tuturor acestor criterii putem spune ca si Romania a avut si are inca – din pacate – parte de asasinii sai economici. Si nu vorbim aici numai de criza economica mondiala, creata, spun unii, pentru a saraci si a indatora natiuni (in special cele ale lumii arabe).

Si banii imprumutati de Romania la FMI, o suma imensa – spre 18 miliarde de euro – e tot de natura sa ne tina tara datoare cateva generatii. Tot rodul unui asasinat economic. Sa ne aducem aminte cum Traian Basescu si Guvernul Boc ne indoctrinau zilnic de cata nevoie are tara noastra de banii FMI.

Si acum, atat Traian Basescu, dar si Mircea Geoana, pompeaza in discursuri ca “moare tara” daca nu izbutim sa mai luam inca o transa de la FMI. In ceea ce-l priveste pe Crin Antonescu, acesta e mai rezervat in discursul referitor la Banca Mondiala sau FMI, liberalii aratandu-se intotdeauna mai prudenti cu astfel de imprumuturi. Mentionam ca si Traian Basescu, si Mircea Geoana au fost, in carierele lor, negociatori ai Romaniei cu FMI.

Am virat banii catre aceia care au provocat criza

Si ce s-a intamplat cu banii de la FMI luati pana acum? S-au bagat in bancile private din Romania. Si au iesit din tara aproape imediat cum au intrat. Dar asta nu a insemnat ca s-au sporit creditele catre populatia Romaniei. Dimpotriva, s-au micsorat, in timp ce dobanzile au crescut. Banii din Romania au iesit in afara tarii catre bancile-mama ale sucursalelor din tara noastra si au alimentat economiile tarilor puternic industrializate.

Asa ca revenirea economiilor acestor tari o sa le platim noi, romanii, cateva generatii la rand. Am virat banii exact catre tarile si guvernele care au provocat criza. O mica parte din transele FMI s-au folosit in masuri sociale: s-au platit pensii si salarii, ca sa detensioneze atentia electoratului in an de alegeri prezidentiale.

Am ajuns chelnerii marilor puteri economice

De altfel, tactica impusa de Traian Basescu si de guvernul Boc a fost ca noi nu trebuie sa facem nimic si doar sa ne conservam si sa asteptam sa iasa din criza marile economii mondiale. Aceasta este, de altfel si opinia lui Mircea Geoana. Ca sa fim bine intelesi, FMI ne-a indatorat cel putin 50 de ani de acum inainte, fara ca noi sa vedem vreun ban investit in economia romaneasca.

Daca ii veti intreba pe oamenii Puterii, oricare ar fi ei, caci toti se-nchina la aceeasi sinagoga mondiala, va vor spune ca nu aveam incotro, pentru ca Romania sa ramana in UE si in NATO asta e conditia. Ca sa stam la aceeasi masa cu marile puteri mondiale. Chestiunea e ca nu stam la aceeasi masa. Ci ei mananca si chefuiesc, se destrabaleaza cu Desfranta Apocaliptica, iar noi servim la aceasta masa. Suntem chelnerii marilor puteri si al unui guvern mondial pe cale sa se infiripe.

Ultimul asasin din serie – Bechtel

Daca mai are cineva vreo indoiala ca Bechtel, compania americana afiliata la USAID este altceva decat un asasin economic pentru Romania, in afara FMI si a Bancii Mondiale, sa citeasca cu atentie cele ce urmeaza. Insusi Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, a declarat de nenumarate ori ca Bechtel este cea mai mare pacoste pentru Romania, dar contractul incheiat cu ei nu se poate renegocia:

“Romania are numai obligatii, in vreme ce Bechtel are numai drepturi.” Bechtel taraganeaza un contract negociat si incheiat in 19 decembrie 2003 si cu termen de finalizare 2012, prelungindu-l dupa bunul plac pana in 2020. Ceea ce trebuia sa ne coste 2,3 miliarde de euro va ajunge sa ne coste peste 8 miliarde de euro.

De ce? Pentru ca asa vrea Bechtel! Si cei care au negociat contractul criminal pentru care poporul roman trebuie sa plateasca ani de zile. Cei care s-au trezit cu conturile pline cu zeci de milioane de euro de pe urma contractului. Pe vremea lui Ceausescu, daca se intampla asa ceva, autorii unui asemenea contract ar fi fost impuscati in piata publica. In vremurile noastre isi fac vacantele in strainatate, au masini si case de lux, birouri somptoase, ba mai si candideaza la presedintie, cum e cazul lui Mircea Geoana, acum, sau al lui Adrian Nastase, in urma cu cinci ani.

Bechtel nu a nenorocit numai Romania, ci si tari din America de Sud, iar recent, sub umbrela USAID participa la “reconstructia Irakului’. cu acelasi tip de contracte. Cu aceleasi tertipuri.

De pilda, in contractul cu Bechtel este trecut ca Romania acorda 50 de milioane de euro pe an companiei ca fond de protocol, iar firma americana nu da nici o socoteala pentru acestia. Fireste ca in aceste conditii, asasinul nostru economic e interesat ca lucrurile sa taraganeze. Exact aici sunt si banii de spaga. Pe care ii incaseaza lunar cine vrea Bechtel, ca aceleasi lucruri sa taraganeze. Si in timpul asta, nimeni, dar nimeni, de la viteazul Basescu pana la baschetbalista Codruta Kovesi nu face nimic ca sa arunce la cos contractul. Nici chiar Kovesi nu mai nimereste cosul demult!

Sute de milioane de euro ni se duc de la bugetele de educatie, sanantate, salarii, ajutor social etc. catre buzunarele americanilor de la Bechtel. Suntem asasinati pe banii nostri.

Geoana – Nastase – Miki Spaga – Mitrea – Ioan Popescu

Mircea Geoana era in SUA cand s-a pus prima oara chestiunea trocului: intrarea in NATO contra nenorocirea Bechtel. Si ce face acest vajnic membru al Aspen Institute, pepiniera a leadershipului mondial, de sorginte francmasonica? Vinde poporul roman ca pe nimic.

Conform planului unic. Ia legatura cu alt “mucenic”, Adrian Nastase, sef al Guvernului Romaniei. Care dupa o discutie cu Miki Spaga, Miron Mitrea, pe atunci ministru al Transporturilor, Dan Ioan Popescu si cu combinatorul Viorel Hrebenciuc, pecetluiesc soarta Romaniei. “V-am bagat in NATO!”, avea sa se laude in fata romanilor Nastase. Culmea e ca a si candidat, cu nerusinare, dupa ce ne mai vanduse solul si subsolul altui asasin economic, de asta data european, grupul OMV. Sigur, ni s-a zis: “Fara acest contract nu intram in UE!”.

In grupul de interese s-a insinuat si misteriosul si controversatul om de afaceri Costel Bobic, cel ce se invarte acum pe langa Sorin Oprescu si negociaza voturile acestuia pentru Basescu. Ca atare, fina lui Bobic a fost recompensata sa se ocupe cu contractul cu Bechtel, contra unui comision de aproape 6 milioane de euro. Intre timp, relatiile cu fina s-au racit, iar Simona Neagu (fosta Sandu) apara acum interesele Bechtel, prin firma de avocatura la care e asociata. Drept pentru care, Radu Berceanu intrezareste o modalitate de a rezilia contractul si de recupera o parte din bani.

Chiar si parlamentari ai UE au sarit ca arsi cand s-a aflat despre acest contract. S-a vorbit, in 2003, despre o tradare a Romaniei – au spus cei din Germania, Italia si Franta – fata de interesele europene. S-a mentionat atunci intr-un raport despre un comision urias pe care l-ar fi luat Adrian Nastase si camarila lui – de aproximativ 500 de milioane de euro.

Berceanu: “Contractul cu Bechtel nu poate fi clintit!”

In 2005, contractul a fost renegociat de catre Radu Berceanu – si atunci ministru al Transporturilor. Renegocierea nu a adus vreun castig. Chiar Berceanu a exclamat: “Contractul cu Bechtel nu poate fi clintit!” Au fost schimbate, pe ici pe colo cateva clauze, doar pe unde “s-a lasat” Bechtel. Dar sumele care ar fi parut ca s-au diminuat prin aceasta renegociere s-au amplificat si mai mult prin taraganarea lucrarilor si prin penalizarile pe care Bechtel le-a impus statului roman. Asa ca renegocierea a fost, cum zice romanul, o frectie la un picior de lemn.

In 2006, DNA a inceput urmarirea penala impotriva lui Miron Mitrea. Dupa o fulminanta stire de presa nu s-a mai intamplat nimic. In 2009, Radu Berceanu a cerut in instanta returnarea comisionului “Avocatei Diavolului”, dar si posibila reziliere a contractului, datorita incompatibilitatii si conflictului de interese. Sa vedem ce s-o alege si de acest proces.

Contractul criminal supus opiniei publice

Agentia de Investigatii Media prezinta opiniei publice scandalosul contract cu Bechtel. Poate fi descarcat de oricine. Ii rugam si pe colegii nostri din presa sa-l disece cum stiu ei mai bine. Chiar daca e forma din 2005, cu asa zisa renegociere, se poate deduce foarte lesne forma initiala, din 2003, intrucat in preambulul contractului se specifica putinele modificari aduse, mentionandu-se, astfel, ambele forme.

Astfel, ca avem de a face cu doua contracte intr-unul singur. Comparatiile fiind gata facute, ii rugam si pe cititorii nostri sa-l comenteze la rubrica de comentarii, chiar sa ne prezinte si alte informatii despre acest contract, care, poate noua, sau colegilor nostri de breasla, ne-au scapat. E vorba de banii contribuabililor, bani care ne privesc pe toti.

Prezentam in cele ce urmeaza un dialog cu Ioan Baras, din Cluj, avocat in procesul cu Bechtel. Interviul a fost realizat de Gusti Stanciu (Gazeta de Cluj)
Rep.: Credeti ca acest contract a fost facut cu dedicatie?
Ioan Baras (avocat Cluj): Personal l-am citit si este un act care cuprinde exclusiv drepturile Bechtel.
Si drepturile noastre?
Nu avem. Avem dreptul sa platim, sa platim si iar sa platim. Si sa asteptam ca in 2013 sa avem o autostrada gata.
Pe cine ar trebui sa impuscam?
Ministrul Transporturilor zicea odata intr-un interviu ca daca Ceausescu ar fi trait i-ar fi spanzurat pe toti. Pe toti cei care au participat la semnarea acestui contract. Incepand de la Miron Mitrea si terminand cu Besulescu si cu Simona Neagu.
Exista vreo posibilitate sa reziliem acest contract?
Dupa parerea mea singura varianta este sa castigam acest proces.
Ce sanse credeti ca aveti sa castigati procesul?
Daca se va intrezari o cat de mica sansa ca eu sa castig procesul, sunt 80 % sigur ca CNADNR imi va retrage mandatul pentru ca din punct de vedere politic, parerea mea este ca am intrat in NATO pe baza incheierii acestui contract. Este o problema internationala. Nu stiu daca ne putem permite sa suparam pe cineva. Ganditi-va cum poate Bechtel sa construiasca in Croatia pe baza de licitatie, in doi sau in trei ani, cu opt milioane de euro/km si la noi a ajuns la 16 milioane euro/km.
S-a pornit de la 2,3 miliarde de euro. S-a ajuns la 8 miliarde. La cat se va ajunge in 2013?
Nu stiu. Potrivit contractului nu putem sa controlam pretul. Le-am plati si un milion de dolari pe luna costuri neprevazute. Aveau zece specialisti, stateau toti la Mariott in apartamente, aveau masini, mancaruri si bauturi fine. N-am avut ce comenta. Am platit.
Si statul roman nu poate sa controleze acest lucru?
Nu, nu si nu. Decat intr-o singura situatie, in cazul in care castig acest proces si se dovedeste ca Bechtel a angajat un avocat al companiei.
Noi practic, ca stat roman, le-am dat celor de la Bechtel un cec in alb, pe care ei au dreptul sa treaca cate zerouri doresc?
Cate zerouri doresc si fiti siguri ca le trec tot timpul si nu putem sa facem nimic.

Extrase din cartea lui John Perkins – “Confesiunile unui asasin economic”, Editura Litera International, 2007:

„Suntem un grup de elita alcatuit din femei si barbati care utilizeaza organizatiile financiare internationale pentru a crea conditiile in masura sa determine aservirea celorlalte natiuni corporatocratiei aflate in fruntea celor mai mari corporatii, guverne si banci,” recunoaste John Perkins in introducerea cartii sale.
“Meseria mea avea doua obiective principale. Primul era sa justific imprumuturi internationale uriase care erau directionate inapoi catre Main (firma sub umbrela careia activa, n.n.) sau alte companii din SUA (cum ar fi Bechtel, Halliburton, Stone&Webster si Brown&Root) prin proiecte gigantice de inginerie tehnologica si constructii. In al doilea rand, trebuia sa lucrez pentru a falimenta tarile care obtineau imprumuturile (bineinteles, dupa ce ar fi achitat sumele pentru Main si alti contractori din SUA), astfel incat sa fie obligate pentru totdeauna la creditorii lor si sa devina tinte usoare, in cazul in care era nevoie de anumite favoruri, printre care baze militare, voturi in ONU sau accesul la titei sau alte resurse naturale.”

„Datoria mea era de a incuraja liderii mondiali sa devina o parte din vasta retea care promoveaza interesele comerciale ale SUA. Intr-un final, liderii respectivi sunt prinsi in capcana unei retele de datorii care ne asigura loialitatea lor. Le putem impune orice dorim pentru a ne satisface nevoile politice, economice sau militare. In schimb, ei isi sprijina pozitiile politice pe oferta pe care o fac popoarelor lor: parcuri industriale, centrale energetice si aeroporturi.”

„In ciuda faptului ca banii sunt returnati aproape imediat corporatiilor membre ale corporatocratiei (creditorul), tara care primeste imprumuturile este obligata sa returneze intreaga suma, plus dobanda. Daca un asasin economic dobandeste un succes deplin, atunci imprumuturile sunt atat de mari incat, dupa cativa ani, debitorul ajunge in imposibilitatea de a le mai plati. In astfel de cazuri, intocmai cum procedeaza Mafia, ne revendicam partea care ni se datoreaza, ceea ce inseamna, de cele mai multe ori, una sau mai multe din urmatoarele pretentii: control asupra voturilor din ONU, instalarea de baze militare sau accesul la resurse pretioase, cum ar fi petrolul sau controlul asupra Canalului Panama. Desigur, debitorul continua sa ne datoreze bani si uite asa, o alta tara se mai adauga la imperiul nostru global.”

„Pe parcurs, continua John Perkins, am inteles ca statisticile pot fi manipulate pentru a produce o gama variata de concluzii, inclusiv pe acelea care sa oglindeasca predilectiile analistului. Slujba mea era sa analizez efectele investitiilor de miliarde de dolari intr-o tara. Si, la modul mai specific, eu trebuia sa concep studii care sa proiecteze o crestere economica in viitorii douazeci-douazeci si cinci de ani si care sa evalueze impactul pe care l-ar putea avea diferitele proiecte. De exemplu, daca se lua decizia de a imprumuta unei tari un miliard de dolari pentru a-i convinge pe liderii acesteia sa nu sustina Uniunea Sovietica, eu trebuia sa compar beneficiile acelei investitii intr-o uzina electrica cu beneficiile investitiei intr-o retea nationala de cai ferate sau intr-un sistem de telecomunicatii. Sau mi se spunea ca acelei tari i se oferea ocazia de a i se furniza un serviciu public modern de electricitate, iar mie imi revenea sarcina de a demonstra ca acel sistem va avea drept rezultat o crestere economica suficienta pentru a justifica imprumutul.”

„Factorul primordial in fiecare caz era produsul intern brut. Proiectul care avea drept rezultat cea mai mare medie anuala a PIB era castigator. Daca nu exista decat un singur proiect, trebuia sa demonstrez ca dezvoltarea acestuia va aduce beneficii importante PIB-ului.

Aspectul tinut sub tacere al fiecaruia dintre aceste proiecte era acela ca, prin ele, se intentiona crearea unor profituri uriase pentru contractori, precum si pentru o mana de familii bogate si influente din tara care primea imprumutul, in timp ce se asigura dependenta financiara pe termen lung si, prin urmare, loialitatea politica a guvernelor de pretutindeni. Cu cat imprumutul era mai mare, cu atat era mai bine. Faptul ca povara datoriei apasand pe spinarea unei tari ii priva pe cetatenii acesteia de servicii de sanatate, de educatie si de alte servicii sociale timp de decenii, nu era luat in considerare. Intre noi discutam deschis despre esenta inselatoare a PIB-ului.

De exemplu, cresterea PIB-ului poate avea ca rezultat profitul pentru o singura persoana, cum ar fi individul care detine o companie de utilitati publice, in ciuda faptului ca majoritatea suporta povara datoriei. Cei bogati devin si mai bogati, iar cei saraci si mai saraci. Si totusi, din punct de vedere statistic, acest fapt este inregistrat ca progres economic.”

„Ca si cetatenii SUA, in general, majoritatea angajatilor de la Main au impresia ca le facem favoruri acestor tari cand le construim centrale electrice, autostrazi si porturi. Scolile noastre si presa ne-au invatat sa percepem aceste actiuni ca pe niste fapte altruiste. Cei care spun astfel de lucruri sunt de foarte multe ori titrati, au diplome care dovedesc cat sunt de educati.

Oricum, acestor oameni nici nu le trece prin cap ca motivul pentru care ne instalam ambasade peste tot in lume este acela de a ne servi propriile interese, care, pe parcursul ultimei jumatati a secolului al XX-lea, au insemnat transformarea Republicii americane intr-un imperiu global. In ciuda atestatelor de tot felul, astfel de oameni sunt la fel de ignoranti ca si colonistii din secolul al XVIII-lea care credeau ca indienii care luptau pentru a-si apara pamanturile erau unelte ale diavolului.”

„Acest sistem este alimentat de ceva mult mai periculos decat conspiratia. El este condus de un concept care a ajuns sa fie acceptat drept litera de lege: orice crestere economica este in avantajul omenirii si cu cat este mai mare aceasta crestere, cu atat mai raspandite sunt beneficiile ei. Aceasta credinta mai are si un corolar, si anume ca aceia care exceleaza in alimentarea focului cresterii economice trebuie preamariti si recompensati, in timp ce aceia nascuti la periferie pot fi exploatati dupa bunul plac.

Evident, conceptul este unul eronat. Stim ca in multe tari doar o mica parte a populatiei beneficiaza de cresterea economica, in vreme ce pentru majoritatea aceasta crestere poate genera efectiv situatii din ce in ce mai disperate. Acest efect este intarit de conceptia conform careia liderii industriali care pun in miscare sistemul ar trebui sa se bucure de un statut special, conceptie din care izvorasc multe dintre problemele noastre actuale. Cand femeile si barbatii sunt recompensati pentru lacomie, atunci lacomia devine un stimulent corupator.

Cand infruptarea din resursele Pamantului o consideram totuna cu sfintenia, cand ne invatam copiii sa se ia la intrecere cu toti dezechilibratii, cand uriase parti din populatie le consideram ca fiind inferioare unei elite minoritare, atunci chiar ca o cautam cu lumanarea. Si o si gasim.

In stradania lor de a duce pe culmi imperiul global, corporatiile, bancile si guvernele (reunite sub denumirea colectiva de corporatocratie) isi folosesc puterea financiara si politica pentru a avea garantia ca scolile, afacerile si mass-media noastra sustin atat concepul fals, cat si rezultatul acestuia. Ele ne-au adus in situatia in care civilizatia noastra mondiala a ajuns un fel de masina monstruoasa care necesita cantitati de combustibil si de intretinere in crestere exponentiala, intr-atat de uriase incat, in cele din urma, aceasta va consuma totul, nemairamanandu-i alta solutie decat sa se devoreze pe sine.

Una dintre functiile cele mai importante ale corporatocratiei este de a perpetua, extinde si consolida in permanenta acest sistem. Vietile celor care „au reusit”, precum si posesiunile lor – resedintele, iahturile si avioanele particulare – sunt prezentate ca niste modele care sa ne stimuleze pe noi toti sa consumam si iar sa consumam, la infinit. Orice ocazie este exploatata din plin pentru a ne convinge ca achizitionarea de bunuri este datoria noastra civica, pradarea planetei este benefica pentru economie si, in consecinta, ea serveste intereselor noastre superioare.”

„La vremea primei mele vizite, in 1968, Texaco de-abia descoperise petrolul din regiunea amazoniana a Ecuadorului. Astazi, petrolul reprezinta aproape jumatate din exportul tarii. O conducta ce traverseaza Anzii, construita la scurt timp dupa vizita mea, a avut de atunci scurgeri de peste o jumatate de milion de barili in fragila padure tropicala – de peste doua ori cantitatea scursa in cazul Exxon-Valdez. Azi, o noua conducta, de 3 miliarde de dolari, cu o lungime de trei sute de mile, construita de un consortiu organizat de tip Asasini Economici, promite sa duca Ecuadorul printre primii zece furnizori de petrol ai Statelor Unite (observam ca aceasta forma de dependenta economica si sclavie statala este prezentata drept un privilegiu de care tarile in cauza ar trebui sa fie mandre – n.n.).

Intinderi uriase din padurea tropicala au fost distruse, papagalii macao si jaguarii aproape ca au disparut, trei culturi indigene din Ecuador au fost impinse in pragul extinctiei, iar rauri pure au fost transformate in haznale curgatoare. In aceeasi perioada, reprezentantii culturilor indigene au inceput sa riposteze. De exemplu, la 7 mai 2003, un grup de avocati americani, reprezentand peste treizeci de mii de locuitori indigeni ai Ecuadorului, au intentat un proces de 1 miliard de dolari, impotriva Chevron Texaco Corp. Plangerea consta in faptul ca, intre 1971 si 1992, gigantul petrolier aruncase pana la patru milioane de galoane pe zi de ape toxice, contaminate cu petrol, metale grele, cancerigene, in gropi deschise si rauri, si ca aceeasi companie a lasat neacoperite aproape 350 de asemenea puturi care continua sa omoare atat oameni, cat si animale.”

„Din cauza semenilor mei de la Main si a mea, Ecuadorul este azi intr-o stare mult mai rea decat era inainte de a cunoaste „miracolele” economiei, finantelor si tehnologiei moderne. Incepand din 1970, in timpul perioadei denumite eufemistic Boom-ul petrolier, nivelul oficial de saracie a crescut de la 50% la 70%, iar datoria publica a ajuns de la 240 milioane de dolari la 16 miliarde. Intre timp, partea din resursele nationale alocata celor mai sarace segmente ale populatiei s-a redus de la 20% la 6%.

Datoria lumii a treia a crescut la peste 2,5 trilioane de dolari, iar costul administrarii sale – peste 375 miliarde pe an in 2004 – este mai mult decat plateste toata lumea a treia pe educatie si sanatate, si de douazeci de ori mai mare decat suma primita anual ca ajutor international de catre tarile in curs de dezvoltare. Peste jumatate din populatia lumii supravietuieste din mai putin de doi dolari pe zi, ceea ce inseamna, in mare, aceeasi suma pe care o primeau la inceputul anilor ’70. Intre timp, procentul de la varf, de 1% din familiile lumii a treia, detine intre 70% si 90% din toate resursele financiare private si proprietatile din tarile lor; procentul efectiv este in functie de tara respectiva.

Din cauza proiectelor asasinilor economici, Ecuadorul este coplesit de datoria externa, trebuind sa aloce o parte exorbitanta din bugetul national pentru a o achita, in loc sa-si utilizeze capitalul pentru a-i ajuta pe milioanele de cetateni ai sai, inregistrati oficial ca traind sub pragul sever al saraciei. Singura modalitate prin care Ecuadorul poate sa-si achite obligatiile externe este de a-si vinde padurile tropicale catre companiile petroliere. Intr-adevar, unul dintre motivele pentru care asasinii economici si-au indreptat de la inceput privirile asupra Ecuadorului s-a datorat convingerii ca marea de petrol de sub regiunea Amazonului rivalizeaza cu campurile petrolifere din Orientul Mijlociu. Imperiul global isi revendica partea sa sub forma concesiunilor petroliere.

Aceasta cerere a devenit deosebit de urgenta dupa 11 septembrie 2001, cand Washingtonul se temea ca s-ar putea opri furnizarea de petrol din Orientul Mijlociu. Pe deasupra, Venezuela, cel de-a1 treilea furnizor al nostru de petrol, alesese de curand un presedinte populist, pe Hugo Havez, care a adoptat o pozitie foarte ferma impotriva a ceea ce noi numeam imperialismul SUA; el a amenintat sa intrerupa vanzarile catre Statele Unite. Asasinii economici esuasera in Irak si in Venezuela, dar reusisera in Ecuador; acum aveam sa-1 stoarcem de tot ceea ce ne putea da.

Ecuadorul este una dintre tarile tipice, aduse de asasinii economici in dependenta economica si politica totala. Pentru fiecare 100 de dolari de petrol brut extras din padurea tropicala ecuadoriana, companiile primesc 75 de dolari. Din suma ramasa de 25 de dolari, trei sferturi trebuie sa mearga in contul datoriei externe. Mare parte din ceea ce ramane acopera cheltuielile militare si guvernamentale – ceea ce inseamna ca raman in jur de 2,5 dolari pentru sanatate, educatie si programe menite a-i ajuta pe saraci. Astfel, la fiecare suta de dolari luata pentru petrolul extras din Amazon, mai putin de 3 dolari ajunge la oamenii cu cea mai mare nevoie de bani, aceia ale caror vieti au fost atat de crunt afectate de baraje, foraje si de conducte si care mor din lipsa mancarii comestibile si a apei potabile.”

„Ingeniozitatea constructiei acestui imperiu modern ii eclipseaza pe centurionii romani, pe conchistadorii spanioli si pe colonistii europeni din secolele al optsprezecelea si al nouasprezecelea. Noi, asasinii economici, suntem deosebit de abili; am invatat din istorie. Astazi, nu mai purtam sabii. Nu mai purtam armuri sau haine care sa ne scoata in evidenta. In tari precum Ecuadorul, Nigeria, Indonezia ne imbracam asemenea profesorilor sau proprietarilor de magazine de acolo. In Washington si Paris, aratam ca niste birocrati din guvern sau ca niste bancheri.

Parem modesti, normali.

Vizitam santiere in proiectare si cutreieram prin satele sarace. Proclamam altruismul, discutam cu ziarele locale despre minunatele actiuni umanitare intreprinse de noi. Acoperim mesele de conferinta ale comisiilor guvernamentale cu hartiile noastre si cu proiectele noastre financiare, si tinem cursuri la Harvard Business School despre miracolele macroeconomiei. Suntem in legalitate, lucram pe fata. Sau asa ne autozugravim si asa suntem acceptati. Acesta este felul in care functioneaza sistemul. Rareori recurgem la ceva ilegal, deoarece sistemul insusi este construit pe subterfugii, fiind prin definitie unul legitim.”
„In orice caz, si acesta este un avertisment foarte serios, daca noi dam gres, o rasa cu mult mai ticaloasa intra in scena, aceia carora asasinii economici le spun sacalii, barbati care descind direct din acele imperii timpurii. Sacalii se afla intotdeauna undeva, pandind din umbra. Cand apar ei, sefi de state sunt indepartati sau mor in „accidente” violente. Si daca se intampla ca vreun sacal sa dea gres, asa cum au facut-o in Afganistan si in Irak, atunci reapar vechile modele. Cand sacalii esueaza, atunci treaba pica in sarcina armatei.”

John Perkins a vorbit despre actiunile sale in tarile arabe sau ale Americii Latine. Cel care ii citeste cartea nu se poate impiedica sa nu observe ca si in Romania s-a actionat in acelasi mod. Cresterea galopanta a datoriei nationale, dezastrele ecologice de la Rosia Montana, distrugerea agriculturii autohtone, isteria gripei aviare, a gripei porcine, afacerile cu petrol, privatizarile frauduloase din domeniul Electricitatii, autostrada Bechtel, toate se incadreaza perfect in stilul de actiune al unor asasini economici. Se dezvaluie astfel cu o foarte mare claritate modul in care acestia au actionat cu sprijinul unor personaje din sfera politica, ce au tradat Romania, in schimbul acumularii unor averi personale si al obtinerii unei temporare puteri politice.

Sursa: Virgil T. Iordache

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss