C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Bătălia istorică pentru comerțul și finanțele mondiale

The-political-elite-37Senatul american a decis miercuri să acorde președintelui SUA prerogativa de a semna un acord de liber-schimb fără aprobarea Congresului. Este o victorie importantă pentru Barack Obama, care încearcă în ultima jumătate a mandatului său să mai lase o moștenire politică majoră – Parteneriatul Trans-Pacific (TPP) și Parteneriatul Trans-Atlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP).

TTP este un acord de liber-schimb la scară uriașă, care implică SUA, Canada, Japonia, Vietnam și alte opt țări. La fel ca și în cazul TTIP (acordul de liber-schimb dintre SUA și UE), criticii consideră că este vorba despre tratate care vor avantaja încă o dată marile corporații în detrimentul angajaților (deopotrivă americani și europeni) și, pe lângă aceasta, că sunt acorduri negociate în spatele uşilor închise, fără control democratic. Există însă și un alt aspect al acestor uriașe acorduri de liber-schimb – cel geopolitic. Așa cum o privire sumară relevă modul în care Statele Unite își extind capacitatea de proiectare a forței militare, inclusiv prin înconjurarea mărilor lumii cu așa-numitul scut antirachetă, la fel Washingtonul duce o politică menită să creeze o rețea de parteneriate de liber-schimb cu actorii economici și militari relevanți.

TTP și TTIP nu se rezumă doar la oportunități pentru crearea de locuri de muncă și creștere economică, ci reprezintă și încercarea SUA de a menține actuala ordine economică globală, precum și poziţia dominantă. Nu întâmplător, China, a doua putere economică a lumii, nu este inclusă în niciuna dintre cele mai importante inițiative economice americane. Pactele comerciale puse la cale de americani urmăresc să redirecționeze comerțul către SUA și să întărească poziția economică americană în Asia, dar și în Europa, pentru a bloca o ascensiune a Chinei bazată pe comerțul cu UE. ”Dacă nu rescriem regulile comerțului global, ghiciți ce se va întâmpla? Le va rescrie China”, spunea recent președintele Obama.

Cutremurele economico-politice ale ultimelor decenii

Procesul care a dus la această realitate a început odată cu reformele inițiate în China de Deng Xiaoping, la finalul anilor ’70 – deschiderea pieței chineze pentru investiții străine, sub atenta supraveghere a statului. A urmat prăbușirea regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est, care a făcut din instituțiile de la Bretton Woods (OMV, FMI și Banca Mondială) protagoniștii construirii unei ordini economice liberale în lume. Aderarea Chinei la OMC, în 2001, a fost un semnal că această ordine va continua să se solidifice și că Beijingul va fi atras într-o logica liberală pe care o va respecta. Criza economică ce a debutat în 2008 a infirmat aceste calcule optimiste ale Vestului. China a început să acapareze piețele de desfacere ale SUA și marilor economii europene, profitând de susținerea de către stat a marilor conglomerate industriale. Replica liberală a Vestului ține de aceste noi și ample acorduri de liber-schimb pe care încearcă să le finalizeze Washingtonul.

Toate aceste mișcări tectonice din economia globală vor duce, în cele din urmă, la impunerea unei monede în fața celeilalte. Va urma lumea calea dolarului sau a yuanului (renminbi)?

Războiul acordurilor de liber-schimb

Statele Unite și-au consolidat puterea în Emisfera Vestică (prin acordul de liber-schimb nord-american cu Mexic și Canada, apoi prin multiplele acorduri de liber-schimb bilaterale cu statele satelit din America Centrală și cu economii importante din America de Sud – Chile, Columbia, prin care să reducă din influența blocului Mercosur) și au deschis apoi calea către Asia (TTP este cel mai relevant exemplu).

China nu stă pe loc. În 2010 a intrat în vigoare acordul de liber-schimb dintre China și țările membre ASEAN (Asociația națiunilor din Asia de Sud-Est, creată în 1967). Având în vedere că din ASEAN fac parte, printre alte state, Indonezia, Vietnam, Malaezia, acordul a pus bazele celei mai mari zone de liber-schimb din lume în termeni demografici și a treia în termeni de PIB combinat.

O nouă Bancă Mondială?

Beijingul nu s-a oprit aici. Beijingul a pus pe picioare proiectul Noului Drum al Mătăsii, cu investiţii de 40 de miliarde de dolari, menit să asigure inundarea pieţelor de desfacere din Europa şi Asia de Sud. Apoi, la finalul anului 2014 a luat ființă rivalul asiatic al Băncii Mondiale și al Băncii Asiatice de Dezvoltare (dominate de SUA și aliaţii lor economici și militari) – Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură (BAII), rodul unui proiect chinez din 2010. China a pus la bătaie pentru început un capital de 100 de miliarde de dolari. Membri fondatori importanți: China, India, Indonezia, Qatar, Malaezia, Singapore. Desigur, majoritatea statelor membre sunt state asiatice cu o economie slabă, însă extrem de important este că şi-au anunţat intenţia de a deveni membri ai băncii asiatice Germania, Marea Britanie, Franța, Rusia, Brazilia, Elveția, Italia, Spania, Suedia (Ungaria a anunțat că dorește să devină membru, la fel și Polonia. România nu și-a exprimat poziția). Desigur, Statele Unite au anunțat că nu intenționează să devină membre în viitorul apropiat, la fel și aliații japonezi.

Parteneriatul Trans-Pacific și Parteneriatul Trans-Atlantic, pe de o parte, și Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură și Noul Drum al Mătăsii (feroviar și maritim), pe de altă parte, sunt simbolurile unei bătălii istorice pentru controlul comerțului și finanțelor mondiale – baza ordinii economice actuale.

China, lupul în blană de oaie?

Există o părere cvasiunanimă că politica urmărită de China prin intermediul BAII este una legitimă și benefică. Strategia Chinei a fost şi este să se asigure că are vecini dezvoltați, pentru că asemenea state pot furniza securitate și piețe de export pentru bunuri chineze cu tot mai multă plusvaloare, totul într-o regiune în care Beijingul se va putea impune ca hegemon militar și economic. Însă aceiași specialiști ce emit asemenea opinii consideră și că inițiativele Chinei pot da o lovitură mortală actualei ordini economice globale.

Experiențele similare cu rivali asiatici nu servesc la mare lucru Washingtonului. Ascensiunea Japoniei după Al Doilea Război Mondial se aseamănă cu cea a Chinei pe palier economic, însă diferă fundamental la nivel strategic, pentru că Japonia a fost un aliat fidel al SUA. Așa se face că Washingtonul nu a avut nimic împotriva creării Băncii Asiatice pentru Dezvoltare în 1966. Japonia conducea oficial banca, însă SUA erau adevăratul strateg.

Este motivul pentru care Washingtonul insistă pe încheierea TTP și TTIP, instrumentele prin care dorește să îmblânzească China și să o readucă în limitele paradigmei liberale, acolo unde Vestul este în zona sa de confort strategic. Piedicile nu întârzie să se înmulțească. Scandalul din 2014 legat de interceptările făcute de NSA chiar în curtea aliaților europeni ai SUA aproape că a dus la suspendarea negocierilor. Și nu este o întâlmplare că inițiatorul scandalului, Edward Snowden, a defectat în primă fază în China, pentru ca apoi să obțină azil și să fie descărcat informativ în Rusia.

Parteneriatul Trans-Atlantic și noua față a lumii occidentale

Lipsa de transparență a negocierilor pentru încheierea TTIP a dus la apariția unei mulțimi de studii și rapoarte privind riscurile și beneficiile unui asemenea acord. Unele estimează că UE ar avea de câștigat 119 miliarde de dolari de pe urma acordului, iar SUA, 95 de miliarde de dolari. Distribuția acestor beneficii nu ar fi însă uniformă. Un studiu al Fundației Konrad Adenauer arată că exporturile Germaniei către SUA ar putea creşte cu circa 90%, însă beneficiile ar fi limitate, căci ar scădea schimburile cu marile state europene. Beneficiari neți ar fi Italia, Portugalia, Spania, Irlanda şi Grecia (întâmplător sau nu statele care se află acum în criză). Marea Britanie ar putea fi marele câștigător, de unde și teama de perspectiva părăsirii Uniunii Europene la o perioadă după aplicarea TTIP.

Dacă beneficiile economice par a fi o certitudine, nu la fel stau lucrurile cu beneficiile în plan social. Impactul economic al TTIP va schimba modele sociale, pornind de la reducerea beneficiilor sociale, a pârghiilor oferite de dreptul muncii sindicatelor și angajaților și până la reconfigurarea sistemelor de pensii și asigurări de sănătate. Impunerea modelului liberal anglo-saxon nu va face decât să grăbească ceea ce pare a fi o fatalitate – dispariția statului bunăstării în Europa. Această perspectivă, deopotrivă emoțională și pragmatică, este calul de bătaie al opozanților TTIP în Europa. Aceștia nu par a lua însă în calcul că o impunere a modelului asiatic în detrimentul celui liberal anglo-saxon ar produce cutremure sociale mult mai devastatoare în Europa (sunt tot mai circulate imaginile în care șoferi chinezi preferă să se asigure că victima unui accident a decedat, în caz contrar trebuind să-i plătească cheltuielile de spitalizare, căci țara nu are un sistem de asigurări).

Impedimente există și peste Ocean. Dacă cetățeanul american de rând nu se gândește la dispariția statului bunăstării (inexistent în formula sa europeană în SUA), marile corporații se tem de influența pe care regulile mult mai stricte din Europa le-ar avea asupra afacerilor lor. Washingtonul se poate trezi în situaţia de a nu mai avea libertate de mișcare în încheierea unor noi acorduri de liber-schimb, iar insistența unor state europene de a limita drepturile uriașe de care se bucură corporațiile în reglementarea litigiilor cu statele (tribunale de arbitraj private, dreptul de a alege judecătorii preferați) stârnește nemulțumiri în SUA.

Ascensiunea yuanului

Indiferent de evoluţia negocierii acordurilor de liber-schimb, războiul economic dintre Vest și China este în toi. Beijingul își promovează cu tenacitate yuanul ca monedă în schimburile internaționale. În martie, China a lansat împreună cu Canada un hub de tranzacționare în renminbi în America de Nord. Asemenea structuri apăruseră deja la Londra sau Singapore. La fel, între China și Rusia apar acorduri de tranzacționare în yuani, în detrimentul dolarului. Africa este inundată de creditele în yuani oferite de China, mult mai accesibile, odată ce Beijinul nu impune condiții stricte legate de respectarea drepturilor omului și a normelor democratice occidentale de autocrații africani.

Marele război, armele și eroii săi

Acesta pare a fi marele război care se extinde la scară globală în acest moment. Un război care se poartă de la înălțimea unor rezervelor valutare de aproape 4 trilioane de dolari ale Chinei (mult mai reduse în cazul SUA, dar compensate de actualul statut al dolarului sutele de mii de tone de „diplomație” de clasă Nimitz care stăpânesc oceanele lumii) sau de la înălțimea PIB-ului de 17 trilioane de dolari al UE.

Bătrânele rachete Grad care brăzdează cerul Donbasului și cele câteva milioane de dolari investite de Vest și oligarhii ucraineni în trupele Kievului, discursurile sforăitoare ale lui Vladimir Putin (liderul unui stat nuclear, dar în criză demografică și cu o economie cât cea a Olandei) sau cele câteva zeci de F-16 care bombardează cu sârg pozițiile Statului Islamic din Irak sau ale rebelilor șiiți din Yemen, sau cutremurele politice din Argentina, loviturile de stat din Africa cu miza controlului unor rezerve minerale de câteva miliarde de euro de către o mare putere economică, Roşia Montană sau chestiunea de gazelor de șist din România nu sunt decât ecouri ale marelui război. Sunt ecouri care generează însă o stare de confuzie, de haos la nivelul cetățeanului și facilitează inculcarea sentimentului de fatalitate necesar liderilor politici pentru a iniția reforme dure cu control democratic minim. Pentru că, se pare, în lupta împotriva unei dominații economice asiatice, Vestul tinde să ajungă la cel mai mic numitor comun – metodele deloc democratice ale rivalilor din Est.

Victoria Vestului nu este garantată, mulți analiști estimând fie un succes parțial (ce va duce la dispariţia actualei Politice Agricole Comune din UE, o mulțime de privatizări strategice, fără însă a îngloba integral Europa într-o piață transatlantică), fie la un eșec (care va determina fiecare mare putere economică mondială să lupte și mai abitir pentru crearea propriului hinterland și pentru a se impune la nivel regional). Este situația în care TTIP va ajunge să reprezinte simbolul declinului Vestului.

Lumea se află într-un război tăcut, în care armele de calibru greu sunt marile acorduri comerciale, urmate de contractele marilor corporații și controlul din faze incipiente al oricărei mișcări anti-sistem, adică al tendinței ”soldatului” de a contesta ordinul superiorilor. Soldat este fiecare cetățean, fiecare angajat, iar pierderile se contabilizează în rate ale șomajului, reduceri salariale, colapsuri ale sistemelor de pensii și sănătate, în modificarea modelelor sociale, în procente ale fluctuației consumului, creditării natalității și mortalității.

Autor: Calin Marchievici

Sursa: Cotidianul

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss