C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Barbaria mea e mai omenoasă!

1899-BarbarieRecenta reîncălzire a supei închisorilor CIA clandestine oferă totuși loc de câteva reflecții.
Pe scurt, se pare că era nevoie de niște state mai pârlite, unde CIA să înființeze niște locușoare de scos untul din teroriști. Zis și făcut! La momentul respectiv România a negat cu înverșunare existența unui astfel de program. A continuat să o facă și după ce Polonia a recunoscut și după ce detaliile “picante” ale operațiunii secrete CIA au umplut ziarele occidentale și nu numai. Continuă să tacă diplomatic și după ce Senatul american a acceptat un raport în care se arată inclusiv că însuși ambasadorul american în România se arăta la vremea respectivă îngrijorat de posibilitatea ca acest tip de loc de detenție să existe și la noi.
Eu vreau să ne înhămăm însă la o altă discuție, mai seacă de ” imagini care pot afecta emoțional”. Anume, dacă un sistem de valori, căci asta este până la urmă societatea, își poate permite luxul de a abdica chiar și secvențial ori tangențial de la acel set de reguli care definește esența sa. Părerea mea este că nu! Oamenii ca entități individuale pot lua asupra lor excepții, asumându-și păcatul și plătind prețul etic/moral/legal, întrucât între om și divinitate, ori între om și legile țării în care trăiește, este înainte de toate o relație directă. Fiecare este singur în fața lui Dumnezeu și a legii, cu păcatele ori crimele sale.  Dar dacă o excepție de genul justificarea torturii (motivele sau mizele sunt pur și simplu indiferente argumentației, mai mult, pot fi chiar un mod pervers de deturnare a acesteia ) este luată de un “sistem”, întâmplător de unul care are pretenția de a fi la apexul civilizației, atunci întregul eșafodaj al setului de valori se prăbușește (pentru toți membrii societății, cu sau fără voia lor). Pe scurt, nici creștinește (căci aparținem spațiului spiritual iudeo-creștin, nu?), nici legal (căci suntem stat de drept, corect?), închisoarea CIA cu codul “Black” nu avea ce să caute în România! Iar asta nu ar fi știrbit cu nimic valoarea efortului României în cadrul NATO și pe cel de apărare a valorilor occidentale!

Lucrurile s-au petrecut altfel. CIA, care nu a informat nici Departamentul de Stat, a executat un scurt și concis ritual secret: văzut, plăcut, făcut! S-a plătit prețul “serviciului” de găzduire a închisorilor clandestine (nu știm cât, nici nu e important), locuri unde se petreceau lucruri care, dacă s-ar fi petrecut pe teritoriu american, ar fi constituit fără îndoială subiectul unei anchete penale federale. Prețul plătit altor state a venit la pachet cu acceptul tacit al acestora, în numele democrației și al “luptei împotriva terorismului”, de a abdica de la principii care sunt scrise în propriile lor constituții. În cazul României, ARTICOLUL 22(2): “Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. ”

Eu vreau să știu cine sunt persoanele din înalta administrație românească responsabile de acceptarea încălcării legii fundamentale. Aceste persoane trebuie să compară în fața unei instanțe, iar aceasta să judece după legile României dacă s-a încălcat sau nu legea. Dura lex, sed lex! Altfel, nu suntem decât în zona gri (dar confortabilă) a arbitrarului, a cavalerilor luminii pe cai albi și a eternei convingeri că problema noastră de azi e mai gravă decât a altora care în trecut au făcut aceeași eroare de raționament. Există o lege nescrisă a spiralei, pe care un ochi mai curios o poate afla peste tot, de la forma galaxiilor la structura ADN și până la mersul lucrurilor. O decizie injustă antrenează necesitatea unei alteia, mai grave. Puțini știu probabil că mulți dintre scafandri, în special cei care lucrează în medii foarte dificile, sau dintre cei care explorează peșteri scufundate, mor de obicei sub apă cu o rezervă de oxigen în butelii care le-ar fi permis să se salveze. Teama se traduce în consum crescut de oxigen al creierului. Inspirarea aerului prin detentor necesită un mic efort. Primele momente de teamă accentuează nevoia de oxigen, iar rezistența la inspirație accentuează senzația de teamă, mărind consumul de oxigen al creierului și așa mai departe.

Se numește “spirala morții”. Tot așa și cu principiile. Spirala morții civilizației poate începe cu o excepție aproape insesizabilă de la principii care nu pot fi negociate.

Sistemele ca ansamblu nu au dreptul să abdice de la principii. Dacă o fac mânjesc chiar esența lucrurilor pe care vor să le protejeze. Toate cazurile de abominații din istorie s-au bazat pe credința fermă că dreptatea unora e mai bună decât dreptatea altora și că “situațiile excepționale” necesită măsuri excepționale. Un soi de struțo-cămilă metafizică din care au rămas peste tot doar dâre de sânge și eroi anonimi pentru care, când tragi linia, nu dă nici cu plus, nici cu minus. Excepțiile de la principiile asumate sistemic duc oriunde, oricând, în orice contex și sub absolut orice motivație la barbarie. Împotriva barbariei nu se poate lupta cu altfel de barbarie.

Nu există barbarie mai mică sau barbarie mai mare, barbarie justificabilă ori gratuită, rău necesar sau rău absolut, există doar noținile definitorii lor, iar acestea nu acceptă discriminatori cantitativi. Justificarea, sub orice pretext, rațional, plăsmuit sau fabricat, ar însemna pur și simplu falimentul etic în ansamblu.

Cine nu e convins să răspundă la întrebarea inițială: de ce nu puteau exista acele închisori în America?

În rest, de regulă istoria e scrisă de învingători. Putem dormi liniștiți. Micul nostru derapaj va fi atent prezentat generațiilor viitoare sub auspiciile necesare unei îndreptățiri fără de prihană.

Autor: Augustin Ofiteru

Sursa: Anacronic.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss