Criza economică ne oferă ample posibilităţi de studiere a modurilor în cale politicienii îşi mint electoratul. Probabil, cel mai elocventă exemplificare a „strategiei de comunicare” practicate de politicienii europeni a fost oferită de preşedintele consiliului miniştrilor de finanţe ai zonei euro, Herman van Rompuy care a spus jurnaliştilor: „atunci când situaţia devine serioasă, trebuie să minţi”. Probabil, această declaraţie a lui van Rompuy a fost unica declaraţie onestă cu privire la criza economică europeană. În rest, s-au spus numai minciuni, câteodată mascate sub forma unor pronosticuri.
Premierul spaniol, Mariano Rajoy ne-a oferit exemplul cel mai recent de minciuna mascată sub formă de pronostic. Cu două săptămâni în urmă, a fost făcută următoarea declaraţie: „Băncile spaniole nu vor avea nevoie de ajutor financiar”. În două săptămâni nu s-au produs schimbări substanţiale ale situaţiei financiare a băncilor spaniole, dar s-a modificat substanţial discursul liderului de la Madrid, care a cerut şi a obţinut aproape 100 de miliarde de euro în vederea recapitalizării sistemului bancar spaniol. Această victorie a lui Rajoy a devenit un prilej de bucurie pentru pieţele financiare şi pentru publicul spaniol căruia i se insuflă ideea precum că această injecţie de capital va fi suficientă pentru reîntoarcerea treptată la „timpurile bune” ale perioadei 2000-2007.
Obţinerea unui credit european în valoare de 100 de miliarde de euro, fără a-şi asuma angajamente adiţionale în vederea înăspririi regimului de austeritate economică este, într-adevăr, o victorie diplomatică pentru Rajoy, dar această victorie va avea câteva consecinţe despre care presa europeană preferă să nu vorbească:
1. Socialistul Rajoy a reuşit să transforme problema băncilor în problema contribuabililor. Pierderile sistemului bancar au fost transformate în datorii ale bugetului de stat. Creditul de 100 de miliarde de euro va trebui plătit din banii statului, deci înăsprirea austerităţii bugetare nu a fost anulată, ci doar amânată. În fond, ştirea cu privire la „marele succes diplomatic al lui Rajoy” ar trebui să sune în felul următor: “premierul spaniol va plăti de la buget pierderile bancherilor”
2. Creditul de 100 de miliarde de euro a fost luat cu condiţia ca plata acestuia să devină o „obligaţie primară” a bugetului spaniol. Pentru deţinătorii obligaţiunilor spaniole această situaţie înseamnă că şansele lor de a-şi primi banii în condiţiile înrăutăţirii situaţiei economice din Spania s-au redus considerabil, obligaţiile faţă de ei urmând să fie îndeplinite „în măsura posibilităţilor” doar după ce Spania va rambursa creditul de 100 de miliarde de euro. Efectul acestei modificări de structură a datoriei publice spaniole se va vedea la următoarea licitaţie de obligaţiuni, licitaţie pentru care se anunţă un interes redus al investitorilor instituţioanli.
3. Angela Merkel a fost pusă într-o situaţie no-win, deoarece o soluţie „corectă” la problemele financiare ale zonei euro nu există. Dacă Germania ar fi forţat Spania să accepte imediat un nou program de austeritate, exista riscul ca economia spaniolă (a patra ca dimensiune din UE) să se prăbuşească aproape instantaneu. În aceste condiţii, Germania a permis recapitalizarea băncilor spaniole fără condiţii adiţionale cu privire la înăsprirea austerităţii. Această decizie creează trei probleme foarte serioase.
Prima problemă: Irlanda deja a cerut modificarea programului de austeritate agreat cu autorităţile europene, dorind să beneficieze de acelaşi tratament de care a beneficiat Spania. A doua problemă: şansele electorale ale coaliţiei de extremă stângă SYRIZA sunt în creştere, deoarece Spania a demonstrat că principalul punct din programul SYRIZA este fezabil, adică obţinerea unei injecţii masive de capital este posibilă fără impunerea unui program de austeritate. Problema a treia şi cea mai importantă: în curând va veni momentul pentru recapitalizarea (sau falimentarea) băncilor italiene şi este clar că guvernul italian nu va accepta nici un fel de măsuri de austeritate, în condiţiile în care Spania a reuşit să obţină bani fără a se angaja la un program de austeritate. Pentru zona euro, toate aceste probleme sunt prevestitori ai dezintegrării în variantă rapidă. Politicienii uită să menţioneze că banii pentru recapitalizarea băncilor sunt „scoşi din aer”, iar şocul inflaţionist care va lovi în curând Uniunea Europeană îi va afecta în principal pe cei care astăzi se bucură de ştirile despre anularea sau amânarea programelor de austeritate.
sursa: cronicaromana.com
Adauga comentariu