Ați spus America?

Înainte de 1989 propaganda comunistă i-a reeducat pe români în falsa paradigmă a opoziției dintre comunism și capitalism. Începând cu Lenin, propaganda afirmă că societățile capitaliste sunt îndreptate împotriva societăților comuniste; că liberalismul este opus socialismului sau că America, simbol al capitalismului, se opune Uniunii Sovietice, având o economie construită pe „libertatea” și pe „spiritul întreprinzător” al individului.

Trecând peste faptul că Lenin și Troţky erau agenţi ai serviciilor secrete germane, Germania creând, cum bine a scris marele istoric al religiilor Ioan Petru Culianu pe 14 iulie 1990 în articolul „Ein Echter Deutscher…”, „toate nenorocirile acestui secol, începând cu instalarea puterii sovietelor și până la nefasta ocupație sovietică a țărilor aflate până mai de curând în lagărul comunist”, însuși Karl Marx nu era un anti-capitalist fanatic; pentru Marx, capitalismul era condiția necesară pentru implementarea comunismului; marxismul este proletariatul în acțiune (salariații patronului / corporatiștii de azi), iar proletariatul este creația capitalismului, fără proletariat neputând exista revoluție comunistă.

Sărăciți și scârbiți pe bună dreptate de mizeria comunismului, românii s-au repezit după decembrie 1989 să voteze și să copieze ad literam, fără să cunoască desigur viața reală din America, modelul capitalist de „dezvoltare”, ghidându-se după miturile, prejudecățile și închipuirile din propria lor imaginație formatată de Lenin în decurs de aproape 50 de ani.

Românii sunt cea mai americanofilă populație a planetei. Desigur, dacă îi întrebi de ce, nici ei nu știu să spună de ce. Iar acest lucru se vede clar în faptul că România este azi, după un sfert de secol de capitalism sălbatic, un dezastru economic și social așa cum e America. Dar ce este America azi? Are poporul american azi un nivel de trai ridicat și decent? Este capitalismul sursa distrugerii proprietății personale și, deci, inspirația comunismului, așa cum gândea Karl Marx? Să aruncăm o privire.

Până în anii 70 – 80 ai secolului trecut, capitalismul american era reglementat și ținut în frâu. Dacă ar fi să spunem exact câti ani capitalismul american a produs o clasă de mijloc puternică și majoritară, atunci ar trebui să ne limităm la numai vreo 25 – 30 de ani, imediat după al doilea război mondial și până prin anii 70 – 80, atunci când în mediul anglo-american capitalismul reglementat se transformă în neoliberalism sau globalizare. La începutul anilor 80 are loc dereglementarea caselor de economii, un jaf care i-a costat pe contribuabilii americani peste 125 de miliarde de dolari. În 1999 are loc abolirea Glass – Steagal Act, document care impusese în 1933 compartimentarea sistemului financiar în bănci comerciale, bănci de investiții, societăți de asigurări, curtieri de valori mobiliare și care protejase sistemul financiar american împotriva crizelor o perioadă de 50 de ani.  S-a creat un sistem favorabil achizițiilor și fuziunilor între sectoare financiare care până atunci fuseseră separate și limitate ca dimensiune. „Too big to fail” a devenit noua modă și metodă de falimentare a micilor companii, totul pe banii statului, deși se zice că statul e rău și capitalul e bun. La începutul anilor 2000 intră în faliment Enron, Worldcom, Global Crossing etc. Pe 15 decembrie 2000 senatorul Phil Gramm introduce în legislația bugetului american un proiect de lege care garanta că produsele derivate nu vor fi reglementate de stat; în 2008 derivatele de credit, o piață care nu e supravegheată de nicio agenție, dar e condusă de speculatori (adica de miliardari care fac imperii financiare din ne-muncă sau din lene, stând degeaba!), ating o valoare de 57 de trilioane de dolari, de trei ori PIB-ul Statelor Unite.

Un raport recent al Pew Research Center indică faptul îngrijorător că 62% din americani cred că sistemul economic dominant (capitalismul neoliberal) îi favorizează pe cei foarte puternici, iar 78% cred că prea multă putere e concentrată în mâna câtorva corporații. Să fie acest sondaj conform cu realitatea? Să fie oare poporul american atât de sărăcit și umilit de către elita financiară care îl conduce încât o revoluție stă să explodeze în America? Este America o democrație sau este o oligarhie care exportă în lume corupție? Să analizăm datele economiei reale.

Deși profiturile corporațiilor sunt la cel mai înalt nivel din ultimii 85 de ani, banii nu se duc în economie, ci în buzunarele managerilor și acționarilor (oligarhilor), arată un studiu al Universității DePaul. Dacă în anii 70 un președinte director-general de companie câștiga pe an circa 25 de salarii medii ale unui angajat, în prezent remunerația lui echivalează cu 400 de salarii medii ale unui angajat. În 2014 salariile au crescut cu doar 1,7 % față de anul 2013, aceasta fiind cea mai joasă rată de creștere din 1960 până în prezent, deși producția este cu 25% mai mare decât în 1960. Venitul mediu a 90% din populație – care în primii 30 de ani de după al doilea război mondial a crescut în tandem cu productivitatea – stagnează de 30 de ani încoace, deși productivitatea a crescut mereu. Aproximativ 70% din corporații nu plătesc taxe statului american, în schimb, exact ca în România, companiile fac afaceri cu statul. După cum scrie Wall Street Journal, în 1986 doar 24% din corporații erau netaxabile de stat; în 2008 procentul lor crescuse la 69%. Între 1979 și 2007, veniturile pentru cei 1% din populația americană au crescut cu 241%; în aceeași perioadă veniturile clasei de mijloc au crescut cu doar 19%. Ce înseamnă asta? Că 10% din populația americană câștigă în jur de 161 000 de dolari pe an, iar restul de 90% câștigă doar 30 000 de dolari pe an. Precis spus: 400 de cetățeni americani au mai multă bogăție decât 50% din populația țării.

Din anul 2000 salariul mediu al unui tânăr absolvent de facultate s-a micșorat cu mai mult de 8 procente, iar în cazul unei absolvente cu 6, 5 procente. Chiar înainte de 2008, Panel Study of Income Dynamics de la Universitatea Michigan a semnalat că jumătate din familii sufereau din cauza declinului accentuat al veniturilor.  Salariații care își permit să își pună bani deoparte pentru pensii a scăzut de la 50% în 1979 la 35% în prezent. În urmă cu 50 de ani, General Motors era cel mai mare angajator din America, iar un salariat obișnuit câștiga 35 de dolari pe oră; în 2015 cel mai mare angajator e Walmart, iar un angajat obișnuit câștigă 9 dolari pe oră. Ceea ce însă pare șocant în America, țara capitalismului, e că 50% din americani nu își permit să cumpere o casă în decursul vieții, mai ales că prețul lor s-a triplat din 1978 până azi, în condițiile în care între 2007 și 2013 clasa de mijloc a pierdut 40% din venituri și 1 din 5 americani lucrează part-time. Spun că „pare șocant” pentru că de fapt nu „pare”, ci asta e logica liberalismului: să distrugă proprietatea personală asupra locuințelor, asupra muncii și asupra capitalului la fel precum comunismul; în fond, Karl Marx din acest motiv accepta dezvoltarea capitalismului ca pe un dat pentru instaurarea comunismului. America este azi țara în care 60% din proprietarii de case dețin o avere egală cu a celor mai bogați  94  de  oligarhi. Ați citit bine!

Legile anti-trust au fost relaxate pentru corporații. Acest lucru a adus, printre altele, și profituri uriașe pentru Monsanto, gigantul care dictează prețul semințelor de porumb pe piața americană, o piață distrusă care bagă în cancer milioane de americani anual: 90% din porumbul american e modificat genetic, deși costul mâncării s-a dublat din 1978 până în prezent.

Dacă românii cred că aceste date arată că America este o democrație cu un nivel de trai decent, e problema lor. Profesorii Martin Gilens de la Universitatea Princeton și Benjamin I. Page de la Universitatea Northwestern au studiat mai bine de 20 de ani dacă guvernul federal al Statelor Unite reprezintă poporul american. Ei au comparat, cu ajutorul a aproape 2000 de sondaje de opinie, ce vrea poporul cu ceea ce în realitate face guvernul. Rezultatul a fost că 90% din salariații americani nu au absolut niciun impact asupra politicii; în schimb elitele economice și interesele marii finanțe conduc America. Același studiu releva că  America nu mai este o democrație, ci o oligarhie. În ultimele 3 alegeri prezidențiale sectorul financiar a donat Republicanilor 256 milioane de dolari și Democraților 153 milioane de dolari. Wall Street cheltuie 1, 5 milioane de dolari pe zi pentru a influența Congresul. America ocupă locul 2 în lume în privința discrepanței sociale dintre super-bogați și săraci, după Chile.

În America jaful și corupția sunt legale. Sunlight Foundation a descoperit că cele mai bine plasate 200 de corporații au mituit cu 5, 8 miliarde de dolari campaniile electorale între 2007 și 2012 (deci numai în 5 ani!), în schimb au primit de la guvernul federal contracte, granturi, scutiri de taxe, împrumuturi și bailout-uri în valoare de 4, 4 trilioane de dolari. Pe baza acestor date, ce om rațional mai poate afirma că statul socialist-marxist e diferit de capitalism, când corporațiile nu sunt capabile să funcționeze fără banii publici furați prin taxarea săracilor și a clasei de mijloc? Despre ce „piață liberă” și despre ce „neintervenție” a statului în economie vorbim când capitalismul nu ar fi existat fără banii statului furați de la 90% din populație?

Nici în educație America nu stă deloc bine. Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Paris a întocmit un clasament al celor mai bune și performante sisteme de învățământ din lume. În acest clasament America ocupă locul 25 la matematică și științe. În America de azi educația universitară este de 11 ori mai scumpă decât în 1978, iar costul de a crește un copil a crescut cu 40% între 2000 și 2010. Conform Legatum, America este pe locul 14 în lume la citit, locul 21 în ceea ce privește libertatea și locul 31 în siguranță și securitate. Organizația Reporteri fără frontiere a clasat America pe locul 49 în ceea ce înseamnă libertatea presei; probabil datorită faptului că armata americană are dreptul să interogheze și să închidă cetățeni fără să țină cont de drepturile lor constituționale.

În ultimii 6 ani procentul copiilor care cerșesc a explodat cu 60%. În America 1 din 5 copii cerșește. UNICEF a clasat America în rândul țărilor cu cea mai ridicată rată a copiilor cerșetori din lume alături de Letonia, Lituania și România, prietenii pe viață și pe moarte ai Americii. La polul opus se află Olanda și cele 4 țări nordice. Peste 50% din școlile publice din America au copii atât de săraci încât e nevoie de subvenții de la stat pentru prânzul elevilor. Cu siguranță din modelul american s-a inspirat guvernul Adrian Năstase când a aprobat programul „Cornul și laptele”.

Aproximativ 50% dintre copiii de culoare sub 6 ani trăiesc în sărăcie cruntă. În ianuarie 2015 nu mai puțin de 138 000 de copii nu aveau un loc căruia să îi spună „casă”. Exact același număr de oligarhi americani, 138 000, și-au mărit averea cu 10 milioane de dolari anual din 2008 încoace. Cu toate acestea, guvernul federal a alocat 18% din PIB Armatei în 2011 și numai 6% Educației; exact ca în România, numai că la noi în loc de Armată sunt serviciile cu personal de 5 ori mai numeros decât FBI-ul, cu binecuvântarea CIA-ului. Bani pentru educație și ridicarea nivelului de trai în rândul copiilor nu sunt, în schimb pentru războaie și crime împotriva umanității sunt: 2 trilioane de dolari a cheltuit Pentagonul cu războaiele din Irak și Afganistan. Din 2001 plătitorii de taxe, adică săracii și clasa de mijloc aproape distrusă, plătesc 10, 54 milioane de dolari pe oră pentru războaiele de „democratizare” a planetei.

Așa arată modelul neoliberal de economie exportat și promovat de America lumii întregi. Acest model funcționează la fel peste tot, are peste tot aceleași legi și produce peste tot în lume același genocid și aceeași sărăcie masificată. Așa arată România azi: după chipul și asemănarea Americii. De pildă, șeful Barclays și-a luat un bonus de 5, 5 milioane de lire în timp ce 19 000 de angajați au fost concediați; șeful BP și-a mărit salariul cu 25% în timp ce salariile angajaților au fost înghețate.

Desigur că există și o Americă profundă și prosperă, însă ea nu se găsește în interiorul capitalismului american și nu e produsul capitalismului sau al socialismului. În Bronx (New York) 2 300 de angajați-proprietari ai Asociației Cooperativelor din Sănătate sunt mult mai bine plătiți decât doctorii din spitalele capitaliste. Peste tot în lume prosperitatea e prezentă în ţările cu stat puternic și cu o economie cooperatistă dezvoltată. Nu se înțelege în țara noastră că un stat puternic nu înseamnă socialism, ci suveranitate economică; nu se înțelege că dictatura globală înseamnă corporatism.

America este deja în colaps și se îndreaptă spre dezastrul final. Odată cu America întregul capitalism global va face implozie; și odată cu capitalismul, și socialismul. Statul nu va fi socialist pentru că este deja lipsit de bani, sub greutatea datoriilor, iar finanța nu va fi capitalistă deoarece consumul nu mai crește, pe de o parte, iar pe de altă parte nu mai sunt resurse materiale pe planetă pentru producția industrială a capitalismului.

Luaţi-vă banii din bănci cât mai repede! Este deja prea târziu.

Autor: Ilie Catrinoiu

Sursa: Estica.eu