„Să nu uităm că istoria nu-i va uita pe vinovaţi, şi vinovaţi suntem cu toţii: unii pentru că am tăcut; alţii pentru că am greşit, cu toţii – pentru că am suportat”. (Ion Antonescu, Alba Iulia, 1 Decembrie 1940).
Iunie deschide uşa unor luni şi zile cu semnificaţii istorice, care impun reactualizarea şi înţelegerea corectă a unor repere şi adevăruri majore din istoria contemporană a Europei, implicit, a României, în drumul lor pe „axa răului”. Un scurt Remember:
– Miercuri, 23 august 1939. Semnarea Tratatului Ribbentrop-Molotov şi a anexelor sale secrete. Până astăzi, 1 iunie 2016, niciunul dintre guvernele postdecembriste ale României, nu a denunţat oficial acest tratat şi nu a invocat nulitatea sa. Condamnabil!
Rapturile teritoriale ale anului 1940:
– Miercuri, 26 şi vineri, 28 iunie 1940 – Ultimatumurile sovietice înaintate României, urmate de ocuparea de către Armata Roşia, a Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa.
– Vineri, 30 august 1940. Semnarea Dictatului de la Viena, prin care nord-vestul Transilvaniei a fost ocupat de trupele horthyste. Pentru crimele abominabile, pentru jafurile, violurile şi masacrele de la Ip, Trăznea şi Moisei – holocausturi comise la propriu -, de trupele ungureşti împotriva românilor şi a celorlalţi locuitori ai teritoriului ocupat, ni se cere toleranţă. Românii iartă, dar nu uită!
– Sâmbătă, 7 septembrie 1940. Prin Tratatul de la Craiova, România a fost obligată să cedeze Bulgariei Cadrilaterul (judeţele Caliacra şi Durostor).
– Duminică, 22 iunie 1941-Miercuri, 22 iunie 2016. Se împlinesc 75 de ani de la Intrarea României în Al Doilea Război Mondial, alături de trupele Wehrmachtului, singura şansă pentru readucerea la trupul Ţării a teritoriilor româneşti ocupate de U.R.S.S. în 1940. Generalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului emite ordinul: „Ostaşi, vă ordon Treceţi Prutul!”. Au rămas dăltuite în memoria ţarinei versurile: „Azi noapte, la Prut/ Războiul a-nceput/Românii trec dincolo iară/ Să ia înapoi prin arme şi scut/ Moşia pierdută astă vară”.
– Miercuri, 23 august 1944. Regele Mihai comite Marea Trădare Naţională! În plin conflict militar, arestează comandantul de facto al Armatei Române – Mareşalul Ion Antonescu – şi, îl predă inamicului. Prin actul său nesăbuit, între 23 august şi 12 septembrie 1944, România a fost în război şi cu U.R.S.S., şi cu Germania. Pierderile Armatei Române au depăşit pe cele de la Stalingrad. Dintre cei peste 170.000 de prizonieri luaţi de sovietici în acele zile, puţini s-au mai întors la familiile lor. Românii iartă, dar nu uită!
– Aprilie 1945-iunie 1946, perioada în care au funcţionat cele două „Tribunale ale Poporului”: „Tribunalul Poporului din București” și „Tribunalul Poporului din Transilvania de Nord” (cu sediul la Cluj). Au fost tribunale înființate de guvernul României, împreună cu Comisia Aliată de Control („Aliaţii” au dat mână liberă sovieticilor) pentru anchetarea prezumtivilor criminali de război, conform art. 14 din Pactul de Armistițiu cu România[1]. Au fost anchetate cca. 2.700 de cazuri, dintre care 668 inculpați au fost găsiți vinovați de „crime de război”, „crime împotriva păcii” şi „crime împotriva umanităţii”, principala „crimă” a României fiind aceea că a luptat alături de Germania pentru a-şi recâştiga teritoriile smulse cu forţa din teritoriul ţării în urma Tratatului Ribbentrop-Molotov[2].
– Miercuri, 9 mai 1945, data oficială a încetării celui de-Al Doilea Război Mondial. Este şi data declanşării marii vânători a personalităţilor civile şi militare ale celui de-Al Treilea Reich şi ale aliaţilor săi.
– Marţi, 20 noiembrie 1945. La Nürnberg, în Germania, „judecarea” germanilor a fost făcută de către americani, ruşi şi englezi, aşa cum au vrut ei, nu cum prevede dreptul internaţional. Deşi s-a discutat problema judecării proceselor de către reprezentanţi ai unor state neutre, procesele învingătorilor asupra perdanţilor – care au durat până la 1 octombrie 1946 -, nu puteau fi cu adevărat obiective şi neutre în condiţiile menţionate.
– Sâmbătă, 1 iunie 1946. În urma unei mascarade procesuale desfăşurată sub regie străină, sub presiunea „străzii” şi a lozincilor de genul: „Moarte criminalilor”!, Mareşalul Ion Antonescu (fost Conducător al Statului), Prof. Univ. dr. Mihai Antonescu (fost Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri), prof. univ. Dr. Gheorghe Alexianu (fost Guvernator al Transnistriei) şi Generalul Constantin (Pichi) Vasiliu (fost Subsecretar de stat şi Comandant al Jandarmeriei Române) au fost asasinaţi printr-o execuţie-măcel, în Valea piersicilor, la Închisoarea Militară Jilava. Crima nu poate fi nici prescrisă, nici uitată, iar procesul trebuie rejudecat de magistraţi corecţi şi neutri. „In faţa morţii, neclintit/ N-avea-i ce o ruga/ Ai lăcrimat şi i-ai zâmbit/ Ca şi la nunta ta!” (Adrian Păunescu).
Dictatura haosului
– Vineri, 22 decembrie 1989. Apogeul nedesluşitei – până azi – decembriade, punctul de start a pierderii independenţei naţionale şi distrugerii României ca stat.
– Duminică, 25 decembrie 1989. Sfânta zi a Naşterii Domnului. Mascarada procesuală înscenată primului Preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale nu a lăsat loc de recurs. Soţii Ceauşescu au fost asasinaţi ca nişte animale. Crima nu poate fi nici prescrisă, nici uitată.
– Luni, 2 iunie 1997. Semnarea actului de trădare naţională denumit Tratatul dintre România şi Ucraina, prin care România (?) a renunţat „pe vecie” la teritoriile sale aflate astăzi sub ocupaţie ucraineană. Pentru acest act, Emil Constantinescu şi Adrian Severin trebuie judecaţi pentru Înaltă Trădare Naţională.
– Miercuri, 13 martie 2002. Urmare a presiunilor externe, ale congresmenilor alogeni ai S.U.A.: Christopher Smith, Alfonso D’Amato, Tom Lantos & Co, prim-ministrul de atunci al României, Adrian Năstase acceptă compromisul şi emite neconstituţionala OUG 31/2002, publicată în Monitorul oficial nr. 214/28 martie 2002, privind „interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”.
– Duminică, 16 noiembrie 2014. Zi de doliu naţional. După trei aşa-zişi şefi de stat, Ţara-colonie numită (încă) România s-a pricopsit cu un „navetist” care-i duce pe români, „pas cu pas” spre prăpastie. Campion al excursiilor şi concediilor epuizante pe coclaurile străinătăţii, din când în când, Marele Mut „comite” şi participări la unele manifestări din ţara al cărei conducător ar trebui să fie:
– promulgă Legea pentru instituirea Zilei Limbii Maghiare;
– respinge declararea lui Avram Iancu drept erou naţional;
– prin vocea Ambasadei României în Slovacia participă la respingerea propunerii Primăriei din Brezno (Slovacia) de a da numele „Ion Şiugariu” unui pod, considerându-l pe cel numit „fascist”, deşi a murit luptând împotriva trupelor germane, pentru eliberarea Slovaciei;
– aşteaptă cu sufletul la gură, la „finish” sosirea Carmencitei, participantă la o cursă de semi-maraton la Sibiu, unde aceasta a fost însoţită „pas cu pas” de un S.P.P.-ist înarmat. Săracu’ ! Grație vigilenței acestuia, Carmencita a terminat cursa „fără nici un incident demn de raportat. Prin comparaţie, Mareşalul Antonescu se deplasa în anii războiului în maşină decapotabilă şi, deseori, mergea în public, fără gardă personală…
– Luni 30 mai 2016. Klaus Iohannis a participat la inaugurarea unui monument „cu cântec”, unde a afirmat: „monumentul « Aripi » reprezintă o « victorie simbolică » împotriva abuzurilor dictaturii comuniste […] În calitate de președinte al României, îmi exprim profunda recunoștință pentru sacrificiul și curajul luptătorilor din rezistența anticomunistă […]. Sunteți eroii pe care România îi va onora mereu”[3], „uitând” să menţioneze că de pe placa monumentului au fost omise numele victimelor anticonstituţionalei legi 217/2015, pe care Marele Mut a promulgat-o în pas alergător, mai rapid decât timpul cât a durat cursa doamnei sale alergătoare, la Sibiu. Prin mizerabila Lege-fără-de-lege menţionată, „Charloţii politicii româneşti” i-au transformat pe Eliade, Noica, Ţuţea, Nae Ionescu, Radu Gyr, Vulcănescu… în proscrişi ai „dictaturii haosului”: Jenant, domnule preşedinte Iohannis! Jenant domnilor guvernanţi cu pruna-n gură! Jenant domnilor adormiţi ai neamului din Parlamentul României! Oricine poate constata că prin conţinutul tendenţios, Legea 217/2015 tropăie cu nonşalanţă peste prevederile actului fundamental al Ţării, dar suntem în ţara lui „merge şi-aşa!”, ceea ce îmi aminteşte de spusele marelui savant Werner von Braun: „Numai atunci când o naţiune reprezintă ceva în proprii ei ochi, poate reprezenta ceva şi pentru alte naţiuni”. Deci, să nu ne mire că suntem trataţi ca nişte paria ai Europei. Pentru că răbdăm, ne merităm soarta!
Atunci, la 1 iunie 1946, la Jilava, s-a frânt o aripă a Neamului Românesc „Şi din vreme-n vreme/ Practică barbară/ Capul Gintei Noastre/ Cade pentru Ţară!”.
În acest an, ziua de 1 iunie pune Trecutul Naţiunii, faţă în faţă cu Viitorul ei. Copilul, minunea umană, faţă în faţă cu crima comisă în urmă cu 70 de ani. Asasinarea unuia dintre cei mai mari patrioţi pe care i-a avut Ţara şi Neamul Românesc, Mareşalul Ion Antonescu. „După ce a comandat salva, Mareşalul a căzut lovit de gloanţe. S-a ridicat pe mâna dreaptă, spunând că nu e mort şi a cerut să se tragă din nou. Şeful plutonului de execuţie l-a împuşcat în cap cu revolverul, dar doctorul nu a confirmat decesul, aşa că a mai fost nevoie de încă un foc în piept. Nici de această dată nu s-a confirmat decesul, nici al Mareşalului, nici al Generalului Vasiliu. Şeful gardienilor a luat o puşcă şi a mai tras încă trei focuri în diverse părţi ale corpurilor acestora. Abia atunci doctorul a constatat decesul Mareşalului. Pentru Generalul Vasiliu a mai fost nevoie de încă trei gloanţe trase în cap”. (Extras din procesul-verbal al execuţiei. 1 iunie 1946).„Sacrificiul Mareşalului Antonescu şi al colaboratorilor săi – Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu, Constantin (Piki) Z. Vasiliu – a fost posibil prin voinţa excesiv brutală şi anormală a Marilor Învingători din 1945 şi potrivit unor «principii juridice» dictate de ei şi în folosul lor, nicidecum al învinşilor sau al popoarelor, cum au clamat un număr de ani. Asasinatul de la 1 iunie 1946 a avut consecinţe dramatice, în unele privinţe la proporţii de cataclism pentru Români şi pentru România – Holocaustul Roşu”[4]
P.S. Domnul Şerban Alexianu (fiul profesorului Gheorghe Alexianu, asasinat la Jilava în urmă cu şapte decenii), aflat astăzi la onorabila vârstă de 95 de ani, s-a străduit, după 1990, să reabiliteze memoria tatălui său, dar timida încercare de intrare în drept a Justiţiei a cedat sub presiunea influenţelor neprietenilor românilor din toate timpurile. Precizăm că profesorul Gheorghe Alexianu fusese deja judecat de un tribunal sovietic şi achitat. Se pare că ruşii au fost mai corecţi decât (ne)românii care au condus ţara după 1944. Redăm mesajul Domnului Şerban Alexianu pe care îl asigurăm că Românii nu-şi uită patrioţii: „Au trecut 70 de ani! S-au scurs atâtea vieți. Generația celor care au trăit cel de-Al Doilea Război Mondial, este la apus, iar amintirile lor se pierd în umbrele timpului și a morții. Părinții și bunici noștri și chiar noi înșine, am trecut prin anii crânceni ai celei mai sângeroase conflagrații mondiale cunoscute în istoria omenirii, în vâltoarea căreia România și-a păstrat cu greu și cu mari sacrificii ființa națională. Plecând spre Est ca aliați de nevoie ai Germaniei, românii au sfârșit războiul în Vest, ca aliați silnici niciodată recunoscuți ai sovieticilor, căci mârșava lovitură de stat de la 23 august 1944, instrumentată de fostul rege sub influența unei camarile ticăloase și vândute, ne-a livrat criminal sovieticilor de care nu am mai scăpat oficial până în 1989, iar practic prin reprezentanții lor bine școliți atât în țară cât și la Moscova, nici măcar până astăzi. Lecția crudă a istoriei arată încă odată că războaiele nu rezolvă aproape nimic, dar distrug în malaxorul crimei instituționalizate zeci și zeci de milioane de destine.
Europa secolului al XX-lea a fost însângerată de apocalipsa asasinatelor în masă, omucideri săvârșite de cei puternici în numele unei monstruoase idei de puritate etnică, luptă de clasă, dreptate socială, strategie militară. Nu încape îndoiala însă, comunismul a fost, este și va rămâne cel mai absurd șu opresor regim din întreaga istorie a planetei, prin teroarea lui, domnia îndelungată și mai ales, că, pentru a menține această domnie a recurs la masacrarea a zeci de milioane de inocenți considerați dușmani după criteriile luptei de clasă. Uneori istoria nu-i decât timp, dar niciodată întâmplător. Cercetat atent, ea devine adesea o înșiruire de ani sau decenii, vinovată sau golită de adevăratele ei determinări. România este bolnavă de istoria ei, mai ales cea recentă, iar actualitatea românească nu face altceva decât să confirme acest diagnostic. Comunismul, de-a lungul mizerei sale evoluții, rezidă în tehnica lui criminală. Uneltele de manifestare criminală sunt multiple, victimele sunt aceleași : intelectuali umaniști, democrați savanți cei mai progresiști. De ce / Din cel mai simplu motiv, pentru că intelectualitatea reprezintă chintesența înțelegătoare, conștientă a spiritului uman.
Împotriva rapacității și raptului pământului românesc, Antonescu cu cei care i-a avut alături, s-a sacrificat apărând Patria. Împotriva neantului comunist, o parte din ce mai rămăsese din clasa politică s-a sacrificat pentru ideea națională. Împotriva ateismului comunist, Mircea Vulcănescu și Vladimir Ghica s-au sacrificat pentru Ideea Creștină. Împotriva aneantizării Ideii de Român de către comuniști, mii și mii de oameni au fost sacrificați în lupta de afirmare și menținere a românismului. De ce viața, atitudinea și probitatea morală a celui ce a fost profesorul universitar Gheorghe Alexianu, tatăl meu, nu mai valorează nimic astăzi ? De ce o parte a politicului începând cu ticălosul proces din 1946 și continuat de emulii acelora și până astăzi, decid că sacrificiul său, onestitatea și curajul cu care și-a dus până la capăt datoria sunt fapte și forme care trebuie ignorate și uitate sau ne luate în seamă. Care este limita între a-ți face corect, cu demnitate și credință datoria și cea de a deranja și incomoda astăzi pe cei doritori și dispuși în continuare la măsluirea adevărului istoric și denigrarea a ceea ce s-a întâmplat în acel timp real acolo ? Unde este dreptatea, unde este morala, unde este adevărul! A nu se dori o minimă putere de diseminare a caracterelor de excepție în masa națiunii, pare un adevărat blestem pe care noi înșine ni l-am făcut și care ne urmărește comandat și de care nu vom scăpa curând”.
———————————————————–
[1] References RICHR: Ch.12 – Trials of the war criminals, page 5 şi The Armistice Agreement with Rumania in Avalon Project at Yale Law School
[2] References RICHR: Op. cit., page 1
[3]http://www.agerpres.ro/politica/2016/05/30/iohannis-monumentul-aripi-un-simbol-coplesitor-al-demnitatii-si-suferintei-luptatorilor-anticomunisti-18-58-24?nwCode=5a0afe48ba9ee003c8befcf03b662333&emCode= ion_maldarescu@yahoo.fr
[4] Gh. Buzatu, http://www.art-emis.ro/istorie/1557-istoria-sa-judece.html
Autor: Ion Măldărescu
Sursa: Art-Emis
Adauga comentariu