C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Aprecieri privind ratiunea gandirii monetare actuale

Un postulat consacrat in teoria si practica monetara este cel conform caruia moneda (banii) reprezinta un produs necesar al procesului de schimb (nefiind nici rezultatul unei conventii la care s-a ajuns pentru inlesnirea schimburilor si nicio creatie a ordinii de drept). Ulterior, in lucrarile sale reprezentative, si K. Marx arata ca moneda este un rezultat al actiunii legilor economice ale productiei de marfuri. Astfel, gandirea economica (inclusiv cea monetara) a relevat faptul ca intre cele doua concepte (moneda/economie) exista relatii de interconditionare reciproca. Ca o consecinta, s-a consacrat un nou postulat conform caruia puterea unei monede este definita prin sistemul economic care o genereaza (o economie solida fiind premisa pentru o moneda puternica).

Intr-o economie in care “domneste” o singura moneda, lucrurile sunt mai simple. In conditiile liberalizarii circulatiei capitalurilor la nivel supranational, a aparitiei unor monede straine pe piata nationala, lucrurile incep sa se complice. Chiar si asa, autoritatea monetara (banca centrala/banca nationala) trebuie sa mentina suprematia monedei nationale fata de monedele straine care penetreaza piata. Realizarea acestui obiectiv nu inseamna, neaparat, interventii directe si sustinute pentru stabili fortat un anumit curs (in favoarea sau in defavoarea statului in cauza).

Prin prisma celor enuntate anterior, ne-am propus sa evidentiam in ce masura leul (ca moneda nationala) mai reprezinta un instrument viabil si reprezentativ pentru economia romaneasca. Aceasta deoarece, situatia actuala ne determina sa credem ca BNR ignora voit nevoia de reglementare a regimului euro in tara noastra; in absenta unei politici transante privind raporturile dintre leu si euro apar anumite probleme la care ar trebui sa ne uitam mai in detaliu.

In primul rand se impune a fi analizat rolul monedei nationale si al monedei de referinta (euro) in derularea tranzactiilor comerciale interne. Marea majoritate a relatiilor comerciale interne au preluat euro ca moneda de referinta. Astfel, pretul combustibililor, pretul produselor alimentare sau nealimentare, tarifele aferente utilitatilor casnice, tarifele serviciilor telefonice etc. variaza in functie de cursul “oficial” leu/euro. Problema se acutizeaza in conditiile in care cursul oficial nu este nici pe departe un curs real, purtand inca amprenta interventiilor BNR-ului. Situatia se concretizeaza in practicarea unui curs valutar favorabil pentru furnizorii de servicii, bunuri de consum, curent, gaz, apa etc. (permitandu-le acestora sa creasca preturile ori de cate ori leul pierde in fata monedei europene, dar neobligandu-i sa diminueze preturile atunci cand leul castiga in fata monedei europene). Astfel, am putea afirma ca stabilirea cursului se “muta” de la bursa de valori pe piata tranzactiilor comerciale interne; mai mult, prin stabilirea preturilor pe baza cursului leu/euro (desi platile se realizeaza in lei) costurile aferente fluctuatiilor valutare (incluzand riscurile valutare) sunt transferate in buzunarul romanului (pentru simplu fapt ca este consumator final al unor produse achizitionate de pe piata interna, dar al caror pret este stabilit in functie de euro).

In al doilea rand, trebuie puse in balanta avantajele si dezavantajele creditarii in moneda straina si masura in care aceasta creditare este manevrata (prin reglementari specifice) de o asa maniera incat sa sustina economia romaneasca (creditare derulata -“ culmea! -“ aproape in totalitate prin banci cu capital strain). La o analiza atenta se observa ca situatia actuala scurtcircuiteaza leul in comertul exterior, facand ca euro anterior imprumutati sa fie imediat transferati in strainatate pentru plata importurilor. Daca importurile si imprumuturile s-ar derula in moneda nationala, datorita deficitului comercial cronic al tarii, leul ar fi supus unei deprecieri considerabile, fara interventia BNR-ului sau a altor institute bancare. Deoarece deficitul comercial este finantat in moneda straina, leul este exclus de la acest circuit (limitandu-se doar la un circuit inchis, partial, in tara); situatia se traduce intr-un scenariu deloc favorizant pentru economia romaneasca: venituri exprimate si incasate in lei, consum in baza unor preturi stabilite prin raportare la euro.

Logica acestor practici este peremptorie: o depreciere a leului ar ingreuna activitatea monopolista a furnizorilor (de bunuri sau servicii); apoi, prin decuplarea comertului exterior de leu, cursul de schimb este unul tinut artificial la un nivel “politic”.

Germania, Franta, Elvetia, Austria sunt doar cateva exemple de tari care au limitat creditarea exclusiv la moneda proprie. Romania de ce nu a urmat exemplul acestora? Politica BNR-ului a servit intereselor nationale sau intereselor bancherilor straini?

O conversie in moneda nationala a tuturor creditelor contractate anterior in euro (conversie realizata in baza unei reglementari oficiale si la nivelul cursului manipulat politic) si interzicerea creditarii in euro ar avea doar efecte pozitive pentru Romania.

In fond, problema diferentei intre dobanda nominala aferenta creditelor contractare in euro si dobanda aferenta creditelor contractare in lei pare a fi doar un miraj. Mult mai importanta este dobanda reala care, pentru creditele contractate in euro, este chiar mai mare decat in cazul creditelor contractate in lei. Din pacate atentia consumatorului este focalizata doar asupra dobanzii nominale.

Avand in centru discutiei rata dobanzii, se impune a fi apreciata politica BNR privind rata dobanzii. Desi s-au trasat linii directoare privind evolutia si nivelul ratei dobanzii, acestea au ramas doar pe hartie deoarece creditarea interna s-a realizat tot dupa propriul interes al bancilor comerciale. Dincolo de nivelul de referinta al ratei dobanzii stabilit de BNR, acestea si-au impus comisioane care sa le asigure castiguri mai mult decat indestulatoare. Astfel, efortul BNR-ului de a impune o rata a dobanzii care sa asigure o refinantare rezonabila (atat a economiei, cat si a populatiei) a fost spulberat de bancile comerciale. Desi tardiv, ne putem intreba cui i se poate imputa aceasta situatie (BNR-ului, bancilor comerciale sau solicitantului de credite care a preferat un credit in moneda straina pentru simplu fapt ca i s-a parut mai ieftin la prima vedere); fireste, BNR-ului deoarece nu a luat toate masurile necesare in zona sa de influenta; bancile comerciale nu au facut decat sa speculeze carenta de reglementare a autoritatii monetare; solicitantii de credite, presati de nevoia acuta de finantare, nu pot avea o gandire atat de complexa incat sa constientizeze dezavantajele creditarii in moneda straina a economiei nationale si sa puna mai presus de interesul propriu interesului national.

Un alt factor problematic, desi are o rezonanta economica mult mai mica, este ca “scurtcircuitarea” leului duce si la o diminuare a venitului de segniorage deoarece creditele sunt in moneda straina si nu in lei.

Pentru o intelegere mai facila a situatiei propun urmatoarea substitutie: ce s-ar mai intampla daca toti fumatorii din Romania ar consuma doar produse aduse din afara tarii?; logic, acestia ar deveni platitori de accize pentru un alt stat, iar statul roman n-ar mai incasa venituri pe seama acestui instrument fiscal; din fericire, in domeniul fiscal se pare ca decidentii au fost mai “patrioti”.

Revenind la aspectul care ne preocupa, asi putea spune chiar ca insasi BNR se priveaza singura de controlul propriei monede, tolerand un astfel de statut preferential in propria sfera de influenta.

Asumarea unui obiectiv (definit generic “tintirea inflatiei”) nu este suficienta daca nu se iau toate masurile colaterale absolut indispensabile pentru atingerea obiectivului respectiv. La ce foloseste Romaniei mentinerea ratei inflatiei la un anumit nivel daca economia este practic ruinata. Revenind la preambulul articolului, se naste firesc intrebarea: de ce BNR vrea sa sustina artificial moneda nationala, fara a o cupla de economia romaneasca?

Oricine poate sa aprecieze masura in care s-a realizat obiectivul BNR stiind ca volumul creditelor nu a putut fi controlat (supraindatorarea subjugandu-ne financiar si economic); nu exista reglementari clare (eventual limitari) in ceea ce priveste moneda de creditare (bancile straine oferind necontrolat credite preponderent in moneda straina pentru a fi in propriul lor avantaj, favorizand supraindatorarea); rata dobanzii a favorizat supracreditarea si a descurajat economisirea (departe de a fi in acord cu nevoia de refinantare a economiei). Mai mult, acum cativa ani BNR anunta renuntarea la a mai sprijini cursul leului; deprecierea brusca a leului a ramas adanc imprimata in agoniseala intreprinzatorilor dar si a romanului de rand; pentru a stabiliza cursul a fost necesara reinterventia BNR-ului. Si astazi leul este “protejat” de BNR (in sensul ca este mentinut la un curs artificial), departe de a fi in acord cu starea economiei romanesti. Fata de cele aratate, apreciem ca asumarea obiectivului de tintire a inflatiei de catre BNR ar fi trebuit corelat cu un nivel minim de crestere economica, aceasta deoarece obiectivele politicilor macroeconomice nu trebuie vazute individual, ci intr-o interdependenta fireasca; privind doar in “curtea” BNR-ului marea majoritate a observatorilor sunt tentati sa elogieze meritele acestei institutii, dar privind economia romaneasca in ansamblu putini sunt cei care au curajul sa-i impute nerealizarile si sa-i aloce partea sa de vina.

Revenind la solutia anterior sugerata -“ poate unda dintre cele mai avantajoase (pe care o consideram o posibila alternativa de depasire a crizei in care se tot adanceste Romania), o politica exclusivista de creditare in lei ar duce in conditiile deficitului comercial la o depreciere a leului, ceea ce ar afecta piata valutara si ar ingreuna activitatea bancilor straine in tara, obligandu-le sa suporte costuri suplimentare in eventualitatea unei creditari abuzive a populatiei; acestea (bancile straine) ar putea fi puse chiar in situatia de a interveni pe piata valutara pentru a sprijini leul tocmai pentru a asigura amortizarea imprumuturilor la un curs favorabil. Atunci cand sugeram o asemenea practica nu ne bazam doar pe supozitii logice si deductii firesti, ci avem in vedere si experienta altor tari care au reusit sa se “salveze prin inflatie”. Atata timp cat perspectivele integrarii Romaniei in UEM se indeparteaza odata cu adancirea crizei, nu intelegem de ce aceasta solutie nu a fost pusa deloc in discutie de catre decidenti. O tergiversare a problemei nu face decat sa acutizeze gravitatea situatiei. In conditiile actuale, cetateanului de rand i se spune ca trebuie sa “stranga cureaua” deoarece aceste masuri de austeritate vor asigura iesirea Romaniei din criza. Fals! Actuala politica nu face decat sa creasca si mai mult gradul de dependenta (economica si financiara) fata de exterior.

Se impune a fi analizata masura in care capacitatile de productie interne ar satisface cererea, care, pana acum, era acoperita in cea mai mare parte prin importuri (dependenta economica anterior mentionata). Daca acest mecanism ar fi fost pus in valoare din timp, nu s-ar fi ajuns -“ poate -“ la situatia actuala. Acum eficacitatea mecanismului este diminuata, impunand masuri specifice (de exemplu, acceptarea creditarii in moneda straina doar pentru investitii si sub nici o forma pentru nevoile de consum).

Revenind in actualitate, consideram ca prioritatile Romaniei pot fi formulate astfel: cresterea competitivitatii economice, reducerea balantei comerciale deficitare si asigurarea cresterii economice. Ancorarea de euro nu ofera o stabilitate monetara, ci antreneaza o dependenta de creditarea externa, creditare care vine la pachet cu bine-cunoscutele criterii de austeritate. Aceste criterii amintesc, oarecum, de timpurile ceausiste, cand tot prin rationalizarea alimentelor si a consumului aferent utilitatilor casnice s-a incercat, pe spinarea populatiei, sa se realizeze anumite tranzactii externe. Astazi, sub paravanul democratiei, se uziteaza un vocabular nou in care cuvantul “austeritate” este frecvent uzitat. Daca in regimul comunist sacrificiul era impus (prin rationalizarea alimentelor si limitarea furnizarii energiei electrice si a agentului termic intre anumite repere orare) astazi masurile de austeritate autodetermina limitarea consumului individual din ratiuni de insuficienta a venitului (care, chiar daca nu a fost diminuat ca o consecinta a masurilor de austeritate impuse, a fost considerabil afectat de nivelul sporit de fiscalitate). Cu alte cuvinte, in regimul anterior sacrificiul era cerut pentru a asigura stingerea anumitor datorii externe (in conditiile unei balante comerciale rezonabile), astazi sacrificiul este facut pentru a asigura pata consumului (in conditiile unui deficit comercial cronic, diminuand progresiv sansele de redresare). Tocmai aceasta austeritate are menirea de a mentine Romania intr-o stare de dependenta fata de creditele externe pentru a finanta (culmea!) comertul exterior. Oare acesta sa fie rostul sacrificiilor tarii, respectiv, finantarea produselor de consum straine, dezindustrializarea tarii si devastarea agriculturii?

Analizand integrator intreaga problematica se poate lesne intelege ca nu exista nici o dovada empirica, valida, ca un anumit nivel al PIB-ului sau al inflatiei ar avea efecte favorabile pentru cresterea sau stabilitatea economica. Cifrele sterile care au fost sau sunt impuse de politicieni si au fost si sunt preluate ca niste cutume fara a fi mai bine analizate.

Redresarea balantei comerciale prin deprecierea leului, ar scumpi produsele de la import, ar ieftini forta de munca in tara, ar crea noi locuri de munca ar spori competitivitatea economica ar atrage noi investitori si ar avea o contributie favorabila pentru dezvoltarea agriculturii romanesti (chiar daca adeptii teoriei monetariste nu ar imbratisa pe deplin acest scenariu, consideram ca este cel mai realist si mai avantajos decat continuarea indatorarii externe).

Concluzionand, se poate spune ca cea mai mare indatorare a cetateanului la nivel european este un “merit considerabil” atribuit BNR-ului. Un alt “merit” il reprezinta regimul privilegiat asigurat bancilor straine si asigurarea de locuri de munca in tarile care trateaza Romania ca piata de desfacere. 130 de ani de existenta si “multa stiinta” subliniaza deosebitele realizari ale acestei respectabile institutii care s-a straduit mai mult sa-si construiasca o imagine caracter sacrosanct. Cine se asemana se aduna: o vizita a lui Trichet la Bucuresti si sincerele felicitari la adresa BNR-ului nu poate decat sa incante sufletele dornice de admiratie occidentala ale administratiei acestei autoritati (desi, practic, au fost incalcate cu buna stiinta toate regulile de stabilitate).

Estimarile privind eventualitatea intrarii Romaniei in UEM sunt superflue. Oricum, actuala politica indeparteaza perspectivele de introducere a monedei unice europene, urmarind ca Romania sa fie -“ in continuare -“ o buna piata de desfacere (pe spinarea populatiei!). toate acestea ne determina sa provocam cititorii acestui articol sa raspunda la o noua intrebare: de ce nu schimba strategia?

Related Posts

One Response “Aprecieri privind ratiunea gandirii monetare actuale”

  1. lender says:

    BNR sustine intr-adevar un curs artificial, dar nu unul mic ci un curs mare!
    Contrar la ce se spune in presa, BNR participa la “razboiul valutar” si este campion la devalorizarea monedei.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss