C O N T R A P R O P A G A N D Ă

ANI confirmă: conflict de interese la finanțarea europeană pentru conacul lui Mugur Isărescu

Mugur-IsarescuDecizia prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională de Oltenia, condusă de Marilena Bogheanu , a aprobat un sprijin financiar european pentru o firmă deținută de Mugur Isărescu poate fi una ilegală, conform inspectorilor de integritate. Asta pentru că soțul său era angajatul șefului BNR.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a precizat că modul în care lui Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), i s-a aprobat o finanțare din fonduri europene de 200.000 de euro poate fi un caz de conflict de interese. Cetățeanul a relatat despre faptul că șeful BNR a primit finanțare de 200.000 de euro de la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Oltenia în perioada în care guvernatorul a anagajat și apoi l-a promovat în instituția bancară pe Aurelian Bogheanu. Acesta este soțul Marilenei Bogheanu, cea care a semnat finațarea europeană pentru Măr Drăgășani, județul Vâlcea, societatea deținută de Isărescu.

ANI spune – posibil conflict de interese

Isarescu-Legile-care-li-se-pot-aplica-celor-care-au-aprobat-fonduri-europene-pentru-conacul-lui-Mugur-Isarescu

“Din cele expuse de dumneavoastră și din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale incidente, opinăm că în situația în care un funcționar public aprobă fonduri europene pentru firma deținută de funcționarul public/demnitarul care este și superiorul sotului respectivului funcționar public, este generat un conflict de interese dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 sau de art. 301 din Codul penal, după caz”, ne-au transmis reprezentanții ANI.

Cum a obținut Isărescu fonduri europene pentru conacul din Drăgășani

Isărescu

În anul 2011, Măr Drăgășani, firma lui Mugur Isărescu, a depus la ADR Oltenia proiectul de finanțare prin care a solicitat 200.000 de euro prin Programul Operațional Regional (POR, Axa 4, destinată microîntreprinderilor). Finanțarea europeană solicitată de Măr srl se ridica la aproape 200.000 de euro pentru amenajarea unei pensiuni pe domeniul său viticol, de 40 de hectare, de la Drăgășani, județul Vâlcea. „Firma are o viața a sa, eu doar sunt acționarul majoritar. Nu mă ocup propriu-zis de ea”, declara în aceea perioadă șeful BNR, Mugur isărescu.

Coincidență însă, în același an, Aurelian Bogheanu, soțul celei care trebuia să aprobe fondurile, era angajat la BNR, chiar la Cancelaria Guvernatorului Mugur Isărescu: „În data de 01.04.2011, Aurelian Bogheanu a fost angajat în Banca Națională a României, în funcția de expert la Corpul de control a Guvernatorului, Cancelaria BNR”, ni s-a precizat de la biroul de presă al instituției.

În 2012, reprezentanții ADR Oltenia precizau că proiectul firmei lui Mugur Isărescu s-a calificat pe lista firmelor care sunt susceptibile de finanțare în limita sumele alocate de Comisia Europeană. La sfârșitul lui 2013, guvernatorul Băncii Naționale anunța că a primit finanțarea europeană, iar reprezentanții societății Măr Drăgășani promiteau că până în mai 2014, pensiunea va fi gata. Era vorba de 858.000 de lei, aproximativ 193.000 de euro, fonduri nerambursabile pe care le-a primit societatea guvernatorului.

Tot la sfârșitul lui 2013 s-a aprobat promovarea lui Aurelian Bogheanu în structura Cancelariei Guvernatorului, chiar din prima zi a anului următor.

Reporterii Cetățeanul.net au solicitat și punctul de vedere al ADR Oltenia, care nu se potrivește, însă, cu acela al Agenției Naționale de integritate. “Doamna Director Marilena Bogheanu, nu a făcut parte din nicio comisie de evaluare. Toate contractele de finanțare din cadrul POR sunt semnate de către reprezentanții Autorității contractante – Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Organismul Intermediar – prin Directorul ADR (n.r. – Marilena Bogheanu) și beneficiarul finanțării”, ni s-a transmis de la ADR Oltenia.

Conacul lui Isărescu nu a fost deschis nici până azi

Isărescu

Nici până în acest moment, pensiunea lui Isărescu nu a fost deschisă publicului așa au promis reprezentanții Măr Drăgășani în cererea de acesare a fondurilor europene. Vila de la Drăgășani a devenit un fel de conac al familiei Isărescu, aici fiind cazate rudele lui Mugur Isărescu atunci când îi vizitează domeniul viticol. “Nu este deschisă. Este aproape gata, dar nu se face nicio cazare”, este răspunsul care ni s-a dat la telefonul atunci când am sunat la Măr Drăgășani pentru o rezerva o cameră din cele zece ale pensiunii. Cu toate acestea, chiar reprezentanții Măr declarau în presă că la conac sunt cazate pentru moment doar rude și prieteni ai guvernatorului BNR. „Pensiunea a fost deschisă, dar acum se fac testări, sunt cazate rude, prieteni. Turiştii sunt aşteptaţi din toamnă, pentru că până în toamnă pensiunea este ocupată. Mai multe detalii vă poate da doar administratorul pensiunii, Costin Isărescu”, a declarat Cristian Dina, directorul firmei Măr srl, pentru gandul.info.

Cu toate acestea, instituția condusă de Marilena Bogheanu ne-a precizat că “Pentru proiectul mentionat anterior nu s-au semnalat nereguli la nivelul organismului intermediar, implementandu-se conform cerintelor programului”.

Podgoriile de la Drăgășani nu sunt la primele fonduri europene. În 2011 a primit 77.000 de euro ca subvenții pentru plantațiile viticole de la Dragășani pentru reconversia plantației de viță de vie. Tot cu bani comunitari, aproape 80.000 de euro, societatea guvernatorului și-a retehnologizat crama din Vâlcea.

Autor: Marian Pavalasc

Sursa: Cetateanul.net

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss