Politică

Andrei Marga a rămas DEFINITIV cu eticheta de informator al Securității și de ”AGENT al unui serviciu străin iar mai apoi al Securității”.

MARGAANDREI MARGA, MINISTRUL CARE A “REFORMAT” SISTEMUL DE INVATAMANT PANA L-A DISTRUS!

Judecătorii de la Tribunalul Maramureș au decis, definitiv, că profesorul Costel Sârbu de la Facultatea de Chimie din Cluj nu a greșit atunci când a afirmat despre fostul ministru de Externe și rector al UBB, Andrei Marga că a fost ”în solda unui serviciu străin, fapt care i-a atras urmărirea și, ulterior, racolarea de către Securitate”.

Profesorul Costel Sârbu a făcut toate aceste afirmații într-un interviu acordat Evenimentului Zilei în anul 2012, în care a mai afirmat că ”Marga a fost foarte activ … el avea o plăcere deosebită să scrie note semnificative”. După acest interviu, Marga l-a dat în judecată pe profesorul Sârbu și a cerut suma de 100.000 de lei drept daune morale pentru presupusele calomnii lansate de universitarul clujean.

În timpul procesului care a avut loc, în prima fază, la Judecătoria Cluj Napoca, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a trimis un set de documente care atestau nici mai mult nici mai puțin că Marga a colaborat cu Serviciul 3 de contrainformații al Securității din Cluj, fiind racolt în acest sens. Ulterior, procesul a fost strămutat la Baia Mare unde profesorul Sârbu a avut câștig de cauză, la Judecătoria Baia Mare.

Proba de la proces: cartea CNSAS

Fostul ministru de externe nu a fost mulțumit de această sentință și a făcut recurs la Tribunalul Maramureș. Andrei Marga le-a cerut judecătorilor să constate că afirmațiile lui Sârbu ”au depășit limitele libertății de exprimare și i-a adus atingere dreptului la demnitate, onoare și reputație”.

În timpul audierilor, din recurs, profesorul Sârbu a venit cu probe noi despre colaborarea lui Marga cu Securitatea. Sârbu susține că Andrei Marga a avut mai multe nume de cod între care ”Horia”, și că a găsit mai multe note care arată că informatorul a ajutat Securitatea în tot felul de chestiuni. ”M-am prezezentat la proces cu alte probe clare că Marga a fost colaborator al Securității Statului. Am prezentat în fața magistraților cartea Securitatea și intelectualii, unde informatorul Horia, nume de cod purtat de Andrei Marga, primea tot felul de misiuni. Judecătorii mi-au dat definitiv dreptate”, spune Sârbu.

Alegerea rectorului în atenția Securității

Una dintre misiunile date informatorului ”Horia”, în data de 15 mai 1989, de colonelul de securitate Vasile Bura se referea la alegerile pentru funcțiile de rector, prorector, decani sau prodecani. ”Vom plasa această informație obiectivului prin sursa ”Horia” tot cu scopul de a vedea ce demersuri face pentru a stabili candidații propozabili și dacă această informație o comunică.Vom urmări recția în rândul diplomaților americani, precum și a lectorului american de la Cluj Napoca”.

Un academician celebru pe lista informatorilor

Profesorul Costel Sârbu a declarat că în timpul procesului de recurs a stat de vorbă cu mai mulți ofițeri de securitate și a aflat că pe lângă Marga, Securitatea a avea și alți turnători de calibru, unul dintre ei fiind informatorul ”Turdean”. ”Acest informator este un celebru academician clujean, un reputat profesor universitar care însă are un trecut pătat de colaborarea cu Securitatea. În curând voi face dezvăluiri legate de acest informator Turdean dar și despre alți informatori care au activat intens în cadrul Universității Babeș Bolyai”, a mai spus profesorul Sârbu.

 Autor: Mihai Soica

Sursa: Evz.ro