C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Ambitiile Romaniei si proiectul global

romania-pe-glob“Oare este mai usor, pentru cetatenii obisnuiti cu o independenta emolienta, sa se trezeas­ca intr-o dimineata prizonierii unui hatis legislativ decat unui popor mult timp opri­mat de un regim despotic sa respire brusc aerul rarefiat al libertatii?… Cateodata este nevoie de mai multe generatii pentru a se asigura trecerea fara probleme de la stadiul unei supuneri oarbe la o emancipare prudenta… Dar un popor nu poate fi cu adevarat mare daca se cantoneaza in limitele sale geo­grafice si se hraneste doar din trecutul sau. Nu devii bogat decat daca iei de la ceilalti ce au mai bun. Fericirea, ase­meni progresului, nu pot fi concepute in absenta schimburilor…”.

Asta scria Henri Troyat in trilogia consacrata marilor tari ai Rusiei care i-au cladit, cu un pret teribil, destinul sau imperial. Care sunt insa, acum cand se restructureaza din temelii ordinea globala, ambitiile Romaniei? Cum previzioneaza cei care se afla in fruntea tarii insertia, cat mai limpede si pe cat se poate mai putin dureroasa a Romaniei in proiectul global? Dincolo de scandalurile care au devenit painea si circul unei natiuni care se detaseaza din ce in ce mai tare de clasa politica, dezinteresata de mocirla in care au ajuns sa se bage toti alesii neamului, mai exista cineva care sa se gandeasca la un proiect de perspectiva?

Cred ca, dincolo de orice, aceasta e intrebarea funda­mentala in acest moment de criza profunda cu care se confrunta societatea romaneasca. O criza economica extrem de grava si ale carei consecinte reale poate unii le banuiesc dar, fiind iarasi an electoral, dau prioritate manifestarilor in care “tovarasii din conducere trebuie sa coboare in randul maselor” pentru a le afla problemele si impartasi cu ei un optimism de fatada. In care unii se fac ca cred, iar ceilalti si-ar dori din tot sufletul sa creada si nu pot.

Criza reala este insa una de incredere. Generata tocmai de lipsa unei perspective. Iar ea nu poate decurge decat din existenta unei viziuni, personale sau de grup, care sa produca mai apoi un proiect pe termen lung. Nu stiu care ar fi formula potrivita pentru a impune mai apoi acest proiect in constructia unei noi Romanii. Poate, daca societatea noastra n-a evoluat deloc in acesti 20 de ani, atunci este nevoie de autoritarism si impunere a proiectului in formula dictaturii unipersonale, indiferent de lectiile democratice despre separarea puterilor in stat. Ceea ce, oricum, noi stim cat valoreaza la ora actuala. Poate, dimpotriva, e nevoie de aparitia unei noi echipe la putere, a unei generatiii care nu are nici macar amintirea lumii puterii si deciziei unice. Dar, din nefericire, ceea ce vedem acum este nu ceea ce se promisese prin aderarea la UE si NATO, adica fortarea sustinuta a dimensiunii “iesire in lume” a Romaniei, ci o reintoarcere masiva, populista, la un paseism de tip bucolico-mioritic. La o renationalizare a idealurilor in formula “noi prin noi insine”, perfect valabila acum un secol si ceva pentru a ne cuceri independenta, dar chiar contra-productiva in momentul cand globalizarea este o realitate pe baza careia s-a decis deja noul plan al ordinii globale. In jurul nostru, toate tarile isi trimit emisari in disperare pentru a nu rata cumva momentul insertiei si, din aceasta cauza, sa fie condamnate sa intre automat in categoria “si altii”. Asta ne-a fost soarta de pioni sacrificati si la Ialta si apoi in Malta. Nu ne miscam, nu propunem o viziune care sa ne depaseasca spatiul national sau nu ne pronuntam in favoarea celei formulate deja de unul dintre marii jucatori ai trilateralei, atunci, vorba sloganului PRM, “vom fi ce-am fost si mai mult decat atat”. Nu stiu insa in ce sens.

Cristian UNTEANU
sursa: ziua.net

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss