C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Am vărsat 3 miliarde la bugetul UE ca să încasăm 553 milioane

România mai mult contribuie decât primeşte de la bugetul comunitar. La doi ani şi jumătate de la aderare, raportul costuri-beneficii este de 6:1. Rata generală de absorbţie: 4,6%.

Plăţile efectuate de la aderare până la începutul lunii iunie au însumat 295 de milioane de euro pentru proiectele finanţate prin instrumentele structurale şi 258 de milioane de euro prin programul destinat agriculturii şi dezvoltării rurale. În schimb, România a contribuit cu peste trei miliarde de euro la bugetul UE, din 2007 şi până la data de 22 iunie a acestui an, conform Ministerului Finanţelor. Alocarea financiară de la bugetul UE pentru perioada 2007-2009 este de 5,6 miliarde de euro prin instrumentele structurale şi trei miliarde de euro prin Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

Tabloul la zi al absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune arată că, la sfârşitul lunii mai 2009, din 8.221 de proiecte depuse, obţinuseră decizii de finanţare 1.057, alte 3.113 fiind respinse.

Pe competitivitate, absorbţie de 13%

 Cele mai multe proiecte, 832, au fost aprobate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), pentru 406 fiind semnate contracte de finanţare. În cadrul Programului Operaţional Regional au primit undă verde 498 de proiecte, iar pentru 302 au început să se facă plăţi, în vreme ce pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane au fost aprobate 435 de proiecte, din care pentru 267 au fost deja semnate contractele pentru obţinerea fondurilor. În ceea ce priveşte POS Mediu, din cele 41 de proiecte aprobate, pentru 29 s-au semnat contractele. Potrivit Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), proiectele care au obţinut fonduri nerambursabile în cadrul POS CCE au condus la cel mai mare grad de absorbţie pentru fondurile structurale şi de coeziune, respectiv 13,14%, în termenii raportului plăţi/alocare financiară de la UE pentru 2007-2009. La polul opus se află POS Transport, cu grad de absorbţie zero. La capitolul agricultură stăm ceva mai bine, situaţia datorându-se în mare parte plăţilor directe la ha. „Până la data de 16 iunie a acestui an au fost depuse 13.338 de cereri pentru măsurile de investiţii şi 1.372.057 de cereri pentru plăţi complementare directe şi sprijin pentru zona montană defavorizată“, spune Viviana Vasile, director general adjunct al Direcţiei de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii. Gradul de absorbţie pe sector este de 11,07% din alocarea financiară comunitară pentru 2007-2009. În medie, gradul de accesare a fondurilor puse la dispoziţia României de către UE este de 4,64%.

Potenţialii beneficiari sunt interesaţi. Dovadă, numărul mare de proiecte depuse în acest an: peste 2.000.

Mona Scărişoreanu
sursa: capital.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss