C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Alte morţi suspecte sau cum se ucid „afaceriştii” între ei…

c96a7869d2b93bf0a620b56b108db7f8_w800_h479Alegeri locale? Şi ce dacă! Reconfirmarea unor penali, reconfirmarea continuităţii fraudei şi corupţiei! Majoritatea aleşilor sînt interesaţi doar de ciolan, nu de cetăţean. Asta se întîmplă de un sfert de veac! Satele noastre, după mai bine de un sfert de veac de domnie capitalistă, arată tot ca în feudalism, cu privata în fundul grădinii, butoiul în curte pe post de baie, noroaie pînă la glezne, zeci de localităţii şi mii de gospodării fără curent electric. Ei vor primăriile pentru bunăstarea lor şi atît. Care primar de la ţără n-are gipan, vile şi conturi grase, pe fondul tragic descris mai sus, să ridice două degete. Aveţi curaj? Cine e cel mai bogat om din sat? Primarul, se ştie. El joacă pe degete tot ce mişcă. Cîteva judeţe din ţară sînt sub ape în urma recentelor inundaţii, unii localnici şi-au pierdut casele, orătăniile din curte şi puţina agoniseală de o viaţă. Au rămas pe drumuri, dar primarii, în aceste zile de tragică încercare pentru ei, nu visau decît voturi.

Despre aceste drame, despre marile nelegiuiri sau despre moartea îmbuteliată de Hexi Pharma, care ţine de siguranţă naţională, pe Iohannis îl doare fix în teneşii cu care a pedalat bicicleta prin Sibiu, păzit de sepepişti. „Cînd o firmă ucide premeditat populaţia este o problemă de siguranţă naţională, deci convoci C.S.A.T.”, analizezi şi iei decizii imediate! Nu-l laşi liber pe criminal. Dar noi avem parte de un cuplu prezidenţial bun la organizat excursii peste mări şi ţări şi activităţi distractive în are liber!

E plină presa de lucrurile trăsnite marca Iohannis, dar ca să vorbească degajat, la inaugurarea unui monument al crimelor comunismului, care de fapt au avut loc pînă în anul 1964 (crimele comunismului la această perioadă de timp se referă, nu la epoca socialistă, cînd nu mai existau deţinuţi politici) şi să treacă sub tăcere genocidul Hexi Pharma, este o condamnabilă lipsă de responsabilitate. De foştii condamnaţi din anii de restrişte şi recondamnaţi la tăcere şi uitare prin catastrofa 217/2015, nici n-a amintit la inaugurarea „Aripilor”. Cineva trebuie să dea socoteală pentru moartea a zeci de mii de pacienţi infectaţi în spitale! Pe cînd, domnule Iohannis, un monument al penalilor Puterii? Un monument pe care să se scrijelească numele criminalilor economici care au vîndut economia Ţării şi au făcut averi nemăsurate, numele celor care au ucis cu nepăsare atîtea vieţi, numele celor cercetaţi penal pentru fals în acte, numele tuturor puşcăriaşilor cu funcţii în stat, care au devalizat ţara şi au furat din buzunarul cetăţeanului.

Crimă după crimă, dosar penal peste dosar penal, cu atîta repeziciune se dau paginile corupţiei şi genocidului, evenimentele se acoperă unul pe altul cu uitare, iar criminalii sînt liberi sau încarceraţi pe termen scurt, la domiciliu. Aşa au trecut 19 ani de la semnarea, pe 2 iunie 1997, a Tratatului perfid dintre România şi Ucraina! Noi, apăsaţi de poverile capitalismului jefuitor, am uitat de acordul şi semnătura marilor eroi ai trădării naţionale, Emil Constantinescu şi Adrian Severin,  care, în numele poporului român, deşi nu a fost consultat printr-un referendum, „au renunţat pe veci” la teritoriile strămoşeşti, aflate sub ocupaţie ucraineană. I-a chemat cineva să dea seama în faţa naţiunii române şi în faţa unei instanţe de judecată? Nimeni. La fel se va întîmpla şi cu industria falsificatoare a diluanţilor, care a dat tunuri peste tunuri, ce au  dus la moartea a zeci de mii de pacienţi. Adevărul în cazul Condrea nu va fi dezvăluit niciodată. Personal, nu cred în rezultatul testului A.D.N. Vă daţi seama ce ar fi dacă Parchetul ar fi declarat că nu e ADN-ul lui Condrea? În cazul Anghelescu, IML  a notificat că acesta s-a spînzurat, deşi pe cordelina de la gîtul lui Anghelescu n-a fost găsit ADN-ul său, ci un ADN străin. Procurorul Iacob, în mărinimia inteligenţei sale, a  motivat  că ADN-ul de pe cordelină ar fi al vînzătorului de la care a cumpărat-o. Brava, dom’ procuror! Săracul om bogat Anghelescu a fost spînzurat! În cazul Condrea, nişte scenarii bine puse la punct, acesta e liber ca pasărea cerului pe alte meridiane. Mort fiind în acte, nu mai poate fi judecat! Înainte de presupusa moarte, acesta a făcut transferul unei sume uriaşe din conturile sale, necesară traiului în alte zări de soare pline. Asta susţine şi jurnalistul Luis Lazarus. L-a văzut cineva mort? Nu! Nici pe Patriciu nu l-a văzut nimeni în sicriu. Mai mult, spitalul din Elveţia, unde jurnaliştii lui peşte au scris că a murit, nu a recunoscut faptul că Patriciu ar fi fost internat acolo. Au negat cu vehemenţă. Unul dintre martorii de la locul aşa-zisului accident a afirmat că acel cadavru de lîngă maşina distrusă special era mult mai solid decît Condrea.

Pentru că afacerea cu dezinfectanţi se făcea pe sume fabuloase, dispariţia lui Condrea este ultima dintr-o serie de morţi suspecte din cadrul societăţii Hexi Pharma. Potrivit Cancan.ro, Dan Condrea a cunoscut-o pe cea de a doua soţie, Uliana Ochinciuc, prin intermediul contabilei lui, Cristina Nedelcu, cele două femei din Basarabia, fiind verişoare. Cristina, foarte apropiată de Dan Condrea, era căsătorită cu asociatul Mihail Nedelcu. Tot ea a adus-o în firmă pe prietena ei Natalia, care s-a căsătorit cu un alt asociat de-al lui Condrea. Tatăl lui Condrea a murit, culmea, din cauza unei banale răceli, deşi era farmacist şi încă pe baricade. După moartea lui, Dan Condrea a preluat acţiunile firmelor patronate de tatăl său şi o parte dintre acestea le-a trecut pe numele soţiei sale Uliana. A urmat soţul Cristinei! „La numai 30 de ani, Mihail Nedelcu a făcut infarct într-o dimineaţă cînd îşi bea cafeaua”. Moartea lui Mihail Nedelcu a şocat pe toată lumea. Nimeni nu ştia ca el să aibă probleme de sănătate”. A urmat Natalia, soţia partenerului de afaceri a lui Dan Condrea, care a murit într-un accident rutier, cînd se întorcea de la Iaşi. Dispărutul Condrea are o contribuţie însemnată în ce priveşte distragerea atenţiei publice de la marile dosare penale sau de la denunţurile zguduitoare ale Alinei Măgureanu, unde, subiecţii principali sînt Virgil Măgureanu, Mugur Isărescu, alţi moguli şi încrengătura morţii suspecte sau dispariţiei lui Codruţ Marta. Alinei Măgureanu, ameninţată şi avertizată asupra a ceea ce i se va întîmpla, i s-a închis cumva gura, iar hingherii din justiţie nu au de gînd, încă, să strîngă toţi „cîinii turbaţi” din lumea interlopă a politicii româneşti şi să-i arunce în cuşti. Poporul, ca întotdeauna, e singur în faţă hidoşeniei unui sistem mafiot extrem de periculos.

Autor: Maria Diana Popescu

Sursa: Ziarul Natiunea

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss