C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Alina Gorghiu- mic indrumar de parvenire in alcovul politicii

alinagorghiu10Un nou star răsare pe orbita politichiei dåmboviţene, multifuncţionala, supersonica Alina Gorghiu, venită de departe în politica mare, tocmai din Tecuci. Alina e prezentă orişiunde, vorbeşte despre orice, este intromisionată în toate domeniile posibile – de la politica externă pe relaţia Est, la sport, la cercetare, de la învăţămånt la crosuri pentru burtoşi, talonată aproape întotdeauna de Bogdan Olteanu, vechi partener de pe vremea cånd micuţei tecucence abia îi înmuguriseră tuleiele politice.

Dacă PNL-ul ar fi un avion, probabil că Alina ar putea fi paraşuta PNL-ului, dar cum PNL-ul nu are aripi şi nu zboară, ci mai degrabă se scufundă, asemănarea Alinei cu o paraşută este caducă.

Atributul de supersonică acordat Alinei Gorghiu în schimb nu este deloc caduc deoarece ea a declarat în noiembrie 2008 că în 26 de zile de campanie a avut 2.500 de întålniri electorale, adică o medie de 100 de alegători rezolvaţi pe zi, sumă pe care o altă Alina, (pornostarul Alina Plugaru) din alt domeniu apropiat politicii, nu ar avea şanse să o atingă nici dacă ar folosi toate cuceririle tehnicii moderne.

„Băieţii deştepţi“ şi „fetele deştepte“ din energie

Firma în care a debutat în viaţa economică la vârf domnişoara Alina Gorghiu Ştefania – MEC Media SRL – a primit din partea Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti un premiu pentru „cea mai bună microintreprindere din domeniul producere, transport şi distribuţie a energiei electrice“. În firmă, înainte de apariţia fulgurantă a energeticei Alina, se rulau sume de ordinul sutelor de milioane maximum – pe 2004 profitul a fost de 106.320.000 de lei vechi şi rulajul de 940.483.000 de lei vechi. După apariţia Alinei, firma a primit licenţă de la ANRE, şi-a schimbat numele în Green Energy, iar cifra de afaceri a săltat brusc la un ordin superior, de 159.925.100.000 de lei vechi şi cu un profit de 28.171.910.000 de lei vechi. Zecile de miliarde profit ieşeau din distribuţia şi comercializarea energiei, treaba principală a „băieţilor deştepţi“ şi, iată, a „fetelor deştepte“.

Societatea MEC Media transferată din sectorul publicitar în domeniul distribuţiei de energie sub numele de Green Energy este administrată de o firmă care se ocupă cu agricultură verde, respectiv cu porumbul. Medieval Grup – administrator al SC Green Energy SRL – are ca obiect principal de activitate „cultivarea cerealelor”  porumbului şi a altor plante“, însă nu acesta pare a fi principalul său atu, ci administratorul care se numeşte Lucian Bădescu, fiul generalului SRI Dumitru Bădescu, fost şef al Diviziunii Contrainformaţiilor Economice SRI în perioada Măgureanu, pensionat în final în 2006.Tot întâmplător, MEC a luat licenţă de la ANRE exact după ce a intrat Alina în firmă. Coincidenţă, numele tău este Alina!  De asemenea, tot o simplă coincidenţă este şi trecerea de la porumb şi publicitate la energie, respectiv de la sume modeste la sume gigantice ale profitului -„tata nu mi-a dat nicio mână de ajutor“, a afirmat fiul, negând orice amestec al tatălui în Green Energy sau în alte firme. Dacă fiul generalului a fost lăsat de izbelişte de tată, nu acelaşi lucru se poate spune în cazul Alinei. Desigur, tot întâmplător probabil, pe timpul liberalilor, tatăl Alinei a ajuns director al Electrica SA, ca energia verde să mişte cât mai coerent lucrurile, pe un traseu eolian cât mai bănos, aproape supersonic.

Nu ştim dacă contribuţia în firmă a Alinei a fost una determinată de competenţa sa fenomenală în ale energiei verzi sau una strict ilustrativă ori dacă ea se afla acolo doar pe post de breloc al colegului ei Bogdan Olteanu, cu care împărţea aceeaşi cameră, respectiv camera Cabinetului Parlamentar al lui Bogdan Olteanu din strada Nicolae Bălcescu nr. 21, unde era înscrisă firma sa „Gorghiu & Asociaţii – Servicii de consultanţă SRL“ cu sediul social.
Ştim însă că, la vremea fondării firmei cu Bogdan Olteanu, Alina era membră în Consiliul de Administraţie al RAAPPS – am aflat chiar de pe site-ul dumneaei – iar sediul firmei sale şi al partenerului Bogdan Olteanu se afla într-un spaţiu RAAPPS, deşi RAAPPS nu şi-a dat acordul pentru ca în sediul oferit pentru activităţile de circumscripţie electorală al lui Bogdan Olteanu să funcţioneze şi firma domnişoarei din CA, Alina Gorghiu, cea pe care o vedem acum pretutindeni dând lecţii moraliste în dreapta şi în stânga.

( Curentul – 30 iunie 2009) De ce nu apar in declaratia de interese contractele cu AVAS ale deputatei Alina Gorghiu

La data de 5 octombrie 2010, AVAS a raspuns “Romaniei Curate”, la o solicitare trimisa in baza Legii 544/2001, aratand ca “SCA Gorghiu, Pop si Asociatii”, casa de avocatura in care doamna deputat este asociat cu 50 de procente, figureaza in evidentele lor ca avand patru contracte de asistenta juridica in derulare cu firma amintita. Potrivit raspunsului “Situatia contractelor de asistenta juridica aflate in derulare cu case de avocatura”, casa de avocatura a deputatului Gorghiu a semnat aceste contracte in perioada 2008-2009. Aceste contracte nu figureaza insa declaratia de interese. Potrivit punctului 5 din formularul declaratiei de interese, care trebuie completata de toti demnitarii si de functionarii publici, respectiva rubrica trebuie sa continue “contracte, inclusiv cele de asistenta juridical, consultanta si civile, obtinute sau aflate in derulare in timpul exercitarii functiilor, mandatelor sau demnitatilor publice finantate de la bugetul de stat(…)”. Explicatia oferita de Alina Gorghiu pentru aceasta omisiune este ca nu era obligata sa treaca in declaratia de interese cele patru contracte de consultanta juridica pe care le-a incheiat cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), deoarece acestea s-au finalizat inainte de data la care trebuia completata declaratia.

 Din documentele pe care ni le-a furnizat doamna deputat, reiese urmatoarea situatie a contractelor:

1.    AVAS vs. SOV Invest SA/FNI- contract de asistenta juridica incheiat in 18.03 2008 pentru suma 12.000 Euro, s-a finalizat in data de 27.02 2009

2.    AVAS vs. SC Atlas SA- contract de asistenta juridica incheiat in data de 17.03.2009 pentru suma de 6000 euro, s-a finalizat in 16.12 2009

3.    AVAS vs. Alia SA Craiova- contract de asistenta juridica incheiat in data de 30.09.2009 pentru suma de 15.000 euro, s-a finalizat in 14.10 2010.

4.    AVAS vs. ONT Carpati SA- contract de asistenta juridica incheiat in 30.09 2009 pentru suma de 10.000 euro, s-a finalizat in 16.03. 2010.Valoarea totala a contractelor obtinute de casa de avocatura “Gorghiu, Pop si Asociatii” a fost de 43000 euro, din care 31.000 euro obtinuti in 2009.

In declaratia de avere din 4. 10. 2010 a deputatului Alina Gorghiu,  aferenta anului 2009, nu apare nicio referire la suma primita ca urmare a contractelor cu AVAS. Intrebata cum se explica aceasta lipsa, Alina Gorghiu a spus ca in “2009 casa de avocatura a mers in pierdere”.

Mentionam ca in intervalul 17 iulie 2007- 1 decembrie 2008, potrivit CV postat pe site-ul Camerei Deputatilor, Alina Gorghiu a fost consilierul presedintelui AVAS de atunci, Teodor Atanasiu. In aceasta perioada doamna deputat s-a suspendat din firma de avocatura, in care a reintrat la 1 ianuarie 2009.

Cu alte cuvinte, cele trei contracte cu AVAS au fost obtinute ulterior perioadei in care a fost consiliera lui Teodor Atanasiu (adica acelea  din martie si septembrie 2009), cind presedinte al AVAS era Mihai Ursache, de la PSD. Romania Curata – 16 noiembrie 2010- Membru în Consilii de Administraţie

În ultimii ani, sexy parlamentara PNL a fost numită cu regularitate membru în diverse Consilii de Administraţie: la Teletrans S.A. (filială a Transelectrica S.A.), dar şi la Ceprohart S.A. Braila, Scudas S.A. Pascani şi C.N. Imprimeria Naţională S.A. Ce au în comun toate aceste patru societăţi pe acţiuni? Simplu, sunt sau au fost controlate de statul român. Perfectul compus se aplică defunctei întreprinderi Scudas din Paşcani. Graţie inclusiv administrării magistrale a directorilor numiţi de AVAS, compania şi-a dat obştescul faliment şi a fost lichidată. Aşadar, ea nu mai aparţine statului, căci nu mai există. Ce înseamnă prezenţa în Consiliul de Administraţie din punct de vedere  pecuniar? Doar un exemplu ilustrativ: în 2008, Alina Ştefania Gorghiu a încasat  numai de la S.C. Teletrans S.A. o  indemnizaţie netă de 38.398 de lei (peste 10.000 de Euro la cursul mediu al anului respectiv) în calitate de umil membru al C.A. Şi era doar unul dintre posturile de vârf pe care liberalii îl ocupau în organele de conducere ale întreprinderilor statului. Nu-i rău, nu?

Pasionala Alina Gorghiu a fost consiliera personală a şefului AVAS, liberalul TeodorAtanasiu. În aceeaşi perioadă, la Direcţia Control lucra un anume Mircea-Daniel Gorghiu. Număraţi dumneavoastră în câte Consilii de Administraţie era titular numitul domn. Absolut întâmplător, Mircea şi Alina Gorghiu sunt frate şi soră.

 Vilă de la ANL lângă Herăstrău

Odată cu ascensiunea politică, Alina Gorghiu a dobândit şi o casă nou-nouţă. Mai exact, o superbă vilă construită de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) în zona de nord a Capitalei. Nu-i mare lucru, să ştiţi.

Cartierul rezidenţial din Sectorul 1 al Bucureştiului are puţin peste 3,5 hectare, se învecinează doar cu Romexpo, se numeşte “Ansamblul Parcului”.

Dacă sunteţi curioşi cum e acasă la Alina Gorghiu şi cu ce vecini celebri îşi bea rafinata mediatoare cafeluţele matinale în domiciliul din strada Parcului, puteţi citi despre proiectul secret al ANL. Acolo sunt menţionate şi preţurile derizorii interesante pe care protipendada le-a achitatpentru locuinţele de la stat.

 Povestea nefardată a unei femei de succes

În spatele unui bărbat de succes se spune că stă o femeie puternică. Dar cine stă în spatele unei femei care se vrea puternică? Cel puțin doi bărbați de succes care, pe rând, să o proptească în carieră. Acesta a fost scenariul de reușită regizat de deputata liberală Alina Gorghiu care și-a croit un drum foarte interesant din Tecuciul de baștină în lumea politicii, ocupând  funcția de Vicepreședinte al Camerei Deputaților după ce a devenit în 2008 deputat în Colegiul 22 București, de pe poziția a treia, strângând puțin peste 3000 de  voturi.

E drept ca Mhai Voicu, la acea vreme logodnicul duduii si ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, ii desenase  un colegiu cu dedicatie special ca sa iasa fata deputat! Tabloidele romanești au acuzat-o că i-a stricat casa fostului Președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu care deși avea doi copilași cu soția sa, Cristina, a divorțat la începutul anului 2009 pentru Alina. Domnișoara Gorghiu a negat relația cu Olteanu dar paparazzii  au urmărit-o și au surprins-o la puțin timp după divorțul lui Olteanu, intrând în casa acestuia și ieșind altfel îmbrăcată sau chiar rămânând peste noapte la acesta.

A doua zi, Bogdan Olteanu era avizat ca Viceguvernator al BNR, iar 4 zile mai târziu, tabloidul Libertatea anunța despăr­țirea celor doi și împăcarea Alinei cu Mihai Voicu „Mișu a fost cu Alina înainte de Bogdan. A suferit enorm omul ăsta când a fost părăsit de Alina, iar acum este în culmea fericirii. Alina s-a întors la el, întrucât e sigură că acesta vrea să o ia nevastă“.

În scurt timp, Bogdan Olteanu s-a întors la soția sa și la cei doi copii.

Alina a rămas însă nemăritată, căci nici Mihai Voicu n-a mai luat-o. Cum nici predecesorul sau, şeful PNL sector 5, n-a facut-o.

Alina Gorghiu, în comuniune politico-pasională cu UDMR (George Roncea)  

Un tânăr cerb  udemerist – Karoly Borbely – şi-a tras recent o căprioară neaoşă, de-a noastră, răpind-o din şeptelul liberal pe impetuoasa Alina Gorghiu. Publicaţii axate pe monden au dat de ştire că Moldova noastră a fost prădată de un mic bozgor, zis şi Speedy al  udemereului, care ar fi reuşit să o corupă sentimental pe deputata tecuceancă. Deficitar pe verticală, cu un cap mai mic decåt deputata    noastră, sportivul Borbely se pare că a reuşit să compenseze  deficitul la orizontală realizånd totodată o comentată uniune  politico-pasională.

Micul tentacul maghiar intromisionat în  arealul zis naţional românesc-liberal are unele atuuri, este cel mai  rapid politician maghiar, reuşind să căpăcească fătuci cu duiumul,   preponderent băştinaşe ale plaiurilor româneşti. La bază fotbalist,  născut la Hunedoara, preumblat prin Ungaria şi repatriat apoi în  dulcea Românie, Borbely este o figură insolită a precedentelor guvernări. De la fotbal şi maşinuţe,  Borbely a fost propulsat  via Winkler, pe poziţia de secretar de stat, preşedintele al Autorităţii Naţionale de Tineret, apoi, în 2007 a devenit ministru  al Comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, iar ulterior a ajuns   secretar de stat numit de Emil Boc în cadrul Ministerului Economiei,  Comerţului şi Mediului de Afaceri. În toate poziţiile publice ocupate, tânăra speranţă a udemereului a fost însoţit de controverse  legate de fetele adunate în jurul său, toate cu mult mai înalte, iar  în ce priveşte exercitarea atribuţiilor ministeriale, s-a ales numai cu punctaje negative. La ANT a fost acuzat că a decimat centrele de   tineret active reuşind să închidă zece din cele treisprezece centrele  de tineret existente în ţară, cărora trebuia să le asigure  finanţarea, iar în mandatul de la Ministerul Comunicaţiilor s-a ilustrat doar prin izbânda împotriva drapelului României, obliterat din logo-ul Poştei Române în judeţele Covasna-Harghita.

Piticu’ ar fi din ce în ce mai des văzut agăţat de braţul Alinei Gorghiu, care însă i-ar putea servi o surpriză neplăcută. Moldoveanca noastră ţinteşte la măritiş, concept în totală opoziţie cu filozofia al cărei adept este şi rapidul udemerist. 

Primul interviu 
Iata in premiera primul discurs al Alinei Goghiu de dupa alegerea ei in functia de presedinte al PNL:
As vrea sa multumesc celor care m-au votat, domnului Klaus Iohannis pentru ca m-a propus, sustinut si facut presedinte al PNL si nu in ultimul rand as vrea sa multumesc urmatorilor:
– Bogdan Olteanu – pentru inceputurile carierei… ca si-a lasat nevasta si doi copilasi de 2 si 4 ani, pentru mine
– Voicu – pentru ca a ramas interimar la Sectorul 5 si mi-a dat colegiu, chiar daca i-am dat papucii din logodna, pentru altul mai potent financiar
– fostei conduceri a departamentului de Investitii de la Electrica, adica lui taticu’ – amicei Ingrid Zaarour, fosta sefa la ANRP, pentru informatii ce au dus la propasirea casei mele de avocatura – tuturor biciclistilor din tara…. iubesc bicicletele (cam asa ar suna, o sincera si succinta lista cu multumiri ale noului presedinte al PNL)
E hazliu sau trist? Ce ziceti? Femeia asta a parvenit in politica sifonand paturile liberalilor mai intai si voi o felicitati?
(Traian Rânja)

Alina Gorghiu, săgeata politică a grupării Vlasov, a încercat să legifereze o hoție de 60 de milioane euro, din bugetul statului prin trecerea Registrului Comerțului în subordinea lui Mișu Vlasov !

Pe acelaşi tipar, Vlasov a forţat preluarea Registrului în anii 2005, 2007 şi 2009, beneficiind de sprijinul fostului ministru liberal si condamnat Ovidiu Silaghi….

Iniţiativa legislativă recenta a fost asumată de deputata liberală Alina Gorghiu, cunoscută printre colegii liberali ca fiind săgeata politică a grupării Vlasov. Despre Gorghiu circulă o serie de legende politice, pe care le vom dezvolta cu alta ocazie.

Foarte inteligentă nu are cum să fie şi din alt motiv: Alina Gorghiu nu a fost în stare să ia examenul de admitere la Drept, motiv pentru care a terminat la celebra fabrica de juristi a lui Momcilo Luburici si a Corinei Dumitrescu, impreuna cu celelalte “staruri” ale profesiei juridice: Elena Udrea şi Ana Birchall. Schelete din dulapul Alinei Gorghiu:

 Trebuie văzut la Baroul Bucureşti ce avocaţi asociati sau colaboratori s-au mai perindat pe la Gorghiu Pop şi Asociaţii. S-ar putea sa aveti niste surprize mari! Despre Gorghiu, Pop şi Asociaţii s-a mai scris că a avut contracte cu statul:
 http://www.romaniacurata.ro/de-ce-nu-apar-in-declaratia-de-interese-contractele-cu-avas-ale-deputatei-alina-gorghiu/

Filiera de doctorate Tudorel Toader-PNL Iaşi mai scoate un produs: deputata Alina Gorghiu
(ianuarie 10, 2012 by Redactia Iasi) – Încă un membru al Partidului Naţional Liberal primeşte doctoratul la Facultatea de Drept a Universităţii “Al. I. Cuza”.

Sursa: Amosnews.ro

Related Posts

One Response “Alina Gorghiu- mic indrumar de parvenire in alcovul politicii”

  1. anna says:

    Reiese tot mai des ca fenomenul udrist devine insignifiant pe langa ce profeseaza alte cantemiriste.Se explica de ce mister Voicu e asa plouat in ultimul timp,dar nu stim de ce e asa prost????Sa se incurce cu o parasuta!Daca se afla la marginimea Sibiului iese cu cafteala.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss