C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Aceeaşi istorie detestabilă

neocomunism-227x300Laboratorul ideologic din perioada comunistă a lăsat în urmă o categorie de om nou, al sistemului. Succesul social în România este decisiv marcat de aceste reminiscenţe ale unei confruntări cu pretenţii istorice, planetare. Orice evoluţie politică este blocată la acest nivel. Nu credinţa într-un ideal social, moral, intelectual dă linia acestei categorii. Profitul de pe urma statului, pe care a reuşit să-l subordoneze, reprezintă o înspăimântătoare deturnare a atmosferei publice generale. În aceste condiţii deja bine stabilite, evident unică şi sigură strategie, România este sută la sută captivă, concentraţionară. Oricâte bune intenţii ar exista la nivel individual, acestea se autosubminează prin modalităţile propuse de sistem. Este exact situaţia din comunism, când nu mai exista niciun argument că lucrurile ar fi trebuit schimbate. Sistemul căpătase dimensiunile eternităţii, iar reprezentanţii săi, la fel. Îşi era propriul idol. Actuala clasă politică îşi creează permanent o infrastructură a propriei imposturi. Există atâta aplicaţie strategică, legală, de mobilitate a răului, încât a pune în discuţie aspectele democratice ale întregii construcţii publice este singura cale de abordare a acesteia. A permite acestui sistem să se dezvolte în continuare înseamnă sinuciderea, la propriu, a românilor. Nu întâmplător vom regăsi la vârful acestei decimări naţionale personaje care au profitat, direct sau indirect, de pe urma comunismului.

Mentalitatea instalată este atât de puternică încât orice reformă democratică reală devine o gratuitate lipsită de sens. S-au stins nu numai protestele colective, ci şi cele individuale. Nicio societate nu se poate menţine, şi nu are dreptul la standardele economice, pe care le invocăm non-stop, dacă cele morale, reactive, nu există. Refuzul modelului social propus de politicienii actuali nu mai este o chestiune de opţiune, ci de necesitate. Românii trăiesc sub o presiune care ucide orice emancipare specifică ruperii de totalitarism. Nici guvernul, nici Parlamentul nu au cum să propună soluţii când acolo ajung personaje din algoritmul blocajului. Deja par aberante acuzaţiile pe care politicienii şi le aduc unii altora. Toţi sunt la fel, au aceeaşi origine pseudo-ideologică, a tot felul de aranjamente odioase. Dacă o minoritate socială ar arăta empatie pentru o altă stare a lucrurilor, ceva s-ar întâmpla. Schimbarea este deturnată cu fiecare gest şi iniţiativă de politica actuală. Numai într-o dictatură se întâmplă aşa ceva. Ambalajul ideologic este atât de înşelător încât, de zeci de ani, consecvent, se constată că avem un sistem legislativ făcut doar pentru legiuitori, împotriva societăţii.

Avem o Constituţie în care un paragraf îl torpilează pe altul. Această confuzionare o regăsim pe stradă, în atitudini, în viaţa de zi cu zi, în orice afirmare a excelenţei. Schizofrenia în care sunt obligaţi să trăiască românii, din toate categoriile, se vede de la mari distanţe. În exterior, unii iau distanţa necesară, alţii o folosesc, spre a folosi electoral exponenţii Bucureştiului. Când nulităţi absolute ajung să ocupe tot felul de poziţii în sistemul european, trebuie ştiut că acolo se află încă un avanpost al subminării situaţiei interne. Politica decisivă a României se face la Bucureşti, precum şi adevărata schimbare nu se poate întâmpla pe hârtie, aşa cum un cetăţean din Botoşani nu poate stabili priorităţile celor din Giurgiu. Permisivitatea societăţii a atins cotele degradării maxime. Ideea că aleşii se pot ocupa după cum le dictează interesele de administrarea prezentului, viitorului, sau a trecutului, îşi arată consecinţele.

Anihilată în totalitate de sistem, de o clasă politică realmente lipsită de orice valenţe democratice, România nu prea mai există ca ţară. Cei care iau decizii în numele societăţii o fac exact ca acum 50 de ani. Mai rău de atât nu se poate. Nimănui nu-i mai este teamă de ce poate urma fiindcă există un control absolut, şi o reţetă a puterii care identifică răul în chiar victimele pe care le face. Instalaţi în această logică, singura soluţie politică propusă românilor este de-a se extermina unii pe alţii, spre a legitima ceea ce se întâmplă la vârf.

Autor: Ioan Vieru

Sursa: Cotidianul

Related Posts

2 Responses “Aceeaşi istorie detestabilă”

  1. ioan says:

    Un cetatean din Botosani nu poate decide nimic in schimb un cetaean din Giurgiu, dar cu siguranta unul din Bucuresti, poate decide absolut totul in ceea ce-i priveste pe amaratii din nordul Romaniei. Acestora nu le trebuie investitii, drumuri, cladiri, spectacole etc. Ei trebuie doar sa munceasca ieftin si sa voteze pe alesii din Bucuresti sau din apropiere.

  2. rizoaica says:

    SOLUTIA pentru societatea romaneasca este prezentata in “Raspunsul ..” de mai jos!

    Raspuns la “Scrisoare deschisa adresata domnului Klaus Johannis”, aparuta in Criterii politice, Valcea:

    Dna Elena Popa! V-ati saturat de Mitici, pentru ca ati cunoscut doar din cei de doua parale, si nu ati avut ocazia sa ma cunoasteti pe mine, care sunt de 24 de carate!
    Imi pare rau ca sunt nevoit sa spun eu asta, dar orice roman cinstit care ma va cunoaste o va spune fara ezitare!

    Si ma poate cunoaste oricine, dintre cei cu capacitate de analiza si intelegere, si care doreste Binele Romaniei, daca citeste si analizeaza primele doua materiale de pe http://dumitrurizoaica.blogspot.com/.

    Nu ma astept sa fiu apreciat de idioti, de mafioti, sau de tradatorii de Tara!

    Romania nu are nevoie de “domn strain”, ci de inlocuirea
    actualei “democratii pentru Mafii”, cu “democratia Anti-coruptie”, conform blogspotului indicat mai sus!

    “Comoara natiunii” nu este baseala cu “Statul de Drept”, care este o vesnica “fata morgana” in conditiile actualei “democratii pentru Mafii”, ci “democratia Anti-coruptie”!
    Nu doar Johannis nu ar reusi “schimbarea la fara a Romaniei”, dar niciun alt om de pe mapamond, fie el si geniu, nu ar reusi o asemenea “schimbare”!

    “Schimbarea la fata a Romaniei” este o CERTITUDINE ABSOLUTA, doar in cazul acceptarii de catre romani a “democratiei Anti-coruptie”, deoarece aceasta nu va mai permite politicienilor sa fie LACOMI, MINCINOSI, HOTI, TRADATORI, IRESPONSABILI, NESIMTITI, etc.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss