C O N T R A P R O P A G A N D Ă

A fi român în Europa „civilizată” (1)

romaniaDupă aderarea României la Uniunea Europeană mulți români și-au pus mari speranțe în plecarea peste hotarea pentru găsirea unui loc de muncă plătit decent. Mirajul Occidentului i-a ademenit întotdeauna pe români, încă din vremea comunismului când, cei mai aventurieri, înfruntând restricțiile regimului, mânați de setea de libertate și năzuința într-o viață mai bună, dezertau trecând frontiera. Cei mai norocoși dintre ei au reușit să-și indeplinească visul, dar mulți și-au găsit sfîrșitul fie împușcați pe loc, fie uciși prin tortură nemiloasă în odioasele închisori, aceasta fiind socotită o pedeapsă rezonabilă când, de fapt, fuga din țară reprezenta o infracțiune care se pedepsea cu moartea.

Câțiva ani după 1990, odată cu deschiderea granițelor, dar cu anumite restricții, ponderea emigrării a fost mult mai redusă. Țările din Vestul și Nordul Europei nu aveau încă prejudecăți față de români în acele momente, ba chiar nutreau o oarecare compasiune față de România, țară care își izolase locuitorii jumatate de veac sub comunism. Treptat, însă, situația românilor emigrați pe piața muncii s-a schimbat. Fenomenul plecării în masă a deteriorat imaginea țării și a percepției străinilor despre români. De la compasiunea cu care ne-au „blagoslovit” o vreme îndestulații Apusului, s-a trecut la fenomenul de discriminare în masă.

Aderarea la Uniunea Europeană nu a fost numai iluzia laptelui și a mierii, așa cum au crezut-o mulți. Odată ajunși în Vest, și cei buni și cei răi și-au manifestat îndeletnicirile cu talent. Cei inteligenți, educați și sârguincioși si-au făcut un rost cu mare dificultate, deși nu deranjau prin comportament și se conformau regulilor impuse de angajatori, dar chiar aceștia au purtat și încă poartă stigmatul originii lor. A fi român în Germania sau Spania nu-i cu nimic mai prejos sau mai presus decât a fi român în Italia sau Danemarca. Oriunde în țările așa zis civilizate, românii, în majoritate, sunt catalogați defăimător la fel. Dacă o parte din minoritatea românească a olimpicilor, inventatorilor, inginerilor, medicilor, profesorilor care contribuie la programele de dezvoltare din țările occidentale, este ignorată voit pentru a nu deranja elitele luminate, lipsite, de fapt, de minți luminate, pe altă parte, infractorii, o pleavă formată în majoritate din țigani, hoți și cerșetetori, sunt băgați la înaintare și amestecați cu majoritatea de bun simț, integrată in sistemul social, utili societății, salariați și cotizanți cu acte în regulă… Dar, nu prea contează că ești student, medic, inginer sau specialist, fiindcă ești doar un român, în definitiv, pentru occidentali, adică tot un țigan sărac și un potențial infractor. Ce garanții de siguranță prezintă un medic, un profesor sau un inginer care și-au ros ani de zile coatele pe băncile facultății făcând foamea, și acum s-ar sinchisi să se umilească furându-și angajatorii?

Există trepte de diferențiere între oamenii pe care, exploatatorii mârșavi și subiectivi în ura lor absurdă, refuză să le vadă. E drept, mai există și români chiar apreciați și recompensați pe măsura capacităților lor, dar acestea sunt cazuri excepționale. Sunt multi români de calitate care își doresc să își depășească statutul de… „român”, dar există acea etichetă care le taie elanul și sunt destui care își ascund originea și eticheta. Personal am cunoscut în cei câțiva ani de pribegie în străinătate tot felul de români, și mai cu moț și fără.. Sărăcia i-a alungat din țară și, foarte umilitor pentru unii dintre ei care au ocupat în țară posturi de muncă foarte bune și căutate: foști funcționari în bănci, inginieri, juriști, artiști care au ajuns în Vest la munca de jos.

Pe cât este de umilitor să ajungi sclav cu diplomă de studii superioare la munca de jos în străinătate, pe atât este de umilitor pentru cei ajunși chiar să profeseze în domeniul lor, datorită discriminării prin salarii și drepturi comparativ cu colegii lor de muncă din țara de baștină. Desigur, acest aspect nu contrastează de la început pentru amărâții plecați din România, unde primeau salarii jignitoare de 200 – 300 de euro, fiindcă saltul la o mie, două sau trei de euro îi face să înghită umilitor discriminările.

Am intrat în contact cu astfel de români școliți care, pe parcurs, și-au dat seama că facerea de bine a străinului este de fapt o amăgire cu gust amar. De exemplu: un medic veterinar danez câștigă lunar salariul brut în jur de un milion de krone  (moneda daneză), iar unui medic veterinar din România, care este nevoit să-și facă studii de echivalare a dimplomei, fiindcă nu-i este recunoscută, câștigă mult mai puțin pe același post cu danezul: maxim 50.000 de krone. Aceiași situație este prezentă și în rândul specialiștilor români în medicină umană. În plus, volumul de muncă este mai mare pentru români, pe ei cade greul muncii cât și pentru alți doi-trei danezi. Cu alte cuvinte, sclavie modernă.

Am cunoscut foarte bine cazul unui inginer navalist, Dorin C., specialist în proiectare instalații, care lucrase ani de zile pe Șantierul Maritim Constanța ca profesionist cu o foarte bună competență acumulată și căruia i s-a facilitat găsirea unui loc de muncă legal pe un șantier naval în portul Ejsberg din Sud-Estul Danemarcei. Din ceea ce mi-a relatat personal, a avut de înfruntat multe prejudecăți și discriminări ale angajatorilor și colegilor de muncă danezi. Fiind un bărbat abia trecut de 45 de ani, arată îmbătrânit înainte de vreme și pare mai degrabă a fi un muncitor simplu decât un inginer printre ceilalți, fiind foarte frustrat de condiția de sclav care trebuia să îndeplinescă și normele de muncă ale colegilor privilegiați, cu un salariu exagerat mai mare decât al său și cu multe condiții de muncă mai bune. Acest specialist român încă își rabdă printre acei străini sfidători poverile cu stoicism, știind că acasă are doi copii studenți de întreținut la facultăți și o soție bolnavă precum și alte obligații. Mi-a mărturisit cu lacrimi în ochi că i-a solicitat șefului danez, cu mult tact, o mărire de salariu, iar răspunsul primit l-a descurajat să mai facă alte încercări, amen ințat fiind cu riscul de a fi concediat. Șefii străini i-au bătut apoi obrazul pentru îndrăzneala de „a cerși”, de a cere unele drepturi de altfel rezonabile, gest care, pentru acei șefi, echivalează cu cerșitul în sine. A fost pus la punct cu replica: ,,Știm noi că voi, românii, știți doar să cerșiți, dar tu nu ai motive să ceri mai mult, mai ales că ai depășit   baremul de vârstă și, din mila noastră, ai rămas cu locul ăsta de muncă’’.

Ce argumente să mai invoci la astfel de interogații și mentalitate? Sărmanul inginer, care școlise atâtea generații de ucenici danezi – căci una este să știi teorie și alta este să te deprinzi cu practica la locul de muncă , tocmai el, un adevărat meșter și dascăl, se vedea îngenuncheat și jignit pe nedrept. „Uitase” că treaba lui este să muncească, nu să gândească… Să fi fost reversul medaliei sau informarea greșită a acelor danezi obtuzi? În anii comunismului ceaușist când s-a modernizat Șantierul Naval Constanța, au fost aduși experți din țările cu tradiție maritimă, una dintre aceste țări fiind Danemarca. Doar că aceștia s-au bucurat de privilegii nesperate, de salarii foarte mari, de cazare în regim de hotel și foarte mult respect din partea gazdelor, dovadă fiind declarațiile acelor specialiști după mulți ani.

Autor: Andreea Arsene

Sursa: Ziarul Natiunea

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss