C O N T R A P R O P A G A N D Ă

A fi membru de partid sau a candida nu e (încă) ilegal. Nici imoral.

De Larry King a auzit cam toată lumea. Un brand american la fel de puternic ca Marlboro sau Coca Cola. Parte din explicația notorietății e CNN-ul gratuit nu numai în toate camerele de hotel cu televizor din întreaga lume. Pe lîngă cele opt mariaje și cei cinci copii, Larry n-a făcut nimic altceva în viață decît radio și televiziune. Azi, Larry are 86 de ani, o avere netă de 150 de milioane de dolari, un conac de 12 milioane undeva prin preorășenescul însorit al Los Angelesului, precum si propriul talk show la Russia Today America.



Probabil merită precizat, deci precizez că achizitionarea lui Larry King de către odiosul regim dictatorial condus de Vladimir Putin s-a produs înainte ca ticălosul dușman al Americii să-l fi instalat la Casa Albă pe Donald Trump; asta nu înseamnă, însă că achiziția n-a făcut și nu continuă sa facă parte din același plan amplu, care va culmina cu invadarea SUA de către omuleții verzi ai lui Putin. După aia, Brus Uiilis o să salvează cu un pistolet America în maieu, iar cineasta Dana Lexe va posta ceva contra încă și mai necruțător decît cele de nea obișnuit.

Larry King e o vedetă. Deși cotate ca atare, Rareș Bogdan sau Carmen Avram nu chiar. Sau Rareș&Carmen sînt vedete cam în aceeași măsură în care 99,99% din populația informată a frumoasei noastre patrii a auzit pînă acuși de Toomas Hendrik Ilves. Fiul unor refugiați politic în Suedia, născut la Stockholm și educat în SUA, jurnalist în anii ’80, iar ceva mai tîrziu primul europarlamentar ales președinte al unei țări UE, Estonia. Ciumă roșie, fir-ar al dreaq. Pesedist.

Exemple de jurnaliști care au optat pentru un fotoliu bruxellez avem dumium. Destui ne amintim cu numeroasă afecțiune de popular-creștin-sociala Viviane Reding, Comisar European pentru Justiție în epoca neagră a loviturii de stat useliste din 2012 contra îndrăgitului nostru lider Traian Băsescu. Anterior înșurubării la Comisia Europeană, Viviane fu nu doar ziarist de meserie, ci, de la un moment dat, chiar președinta Uniunii Jurnaliștilor din Luxemburg. Sau actualul Comisar pentru Politica Regională al Comisiei Europene. Oare nu provine el tot din presă, aka “Azi”, „Cronica Română” şi „Curierul Naţional”, unde fu reporter, apoi publicist-comentator, ocupații pentru care a abandonat cariera de economist la Centrul de Calcul al Întreprinderii de Mașini Unelte din Blaj?

Ce vreau să zic. Am mari rezerve față de patetismul vocațional pe viață al jurnalistului “nepolitic”. Așa ceva nu există. Există însă ipocrizia pretenției aferente, mincinoasă, desigur. Opțiunea politică asumată de cutare om de presă nu este o boală venerică. Cum nu e venerică nici pentru cutare om de cultură, artă și artizanat, nici pentru omul de agricultură, piscicultură, nici pentru omul de balet, de inginerie sau sculărie, de cizmărie, bucătărie, debara samd. Deși percepția neaoșă e în general tălîmb contrară, a fi membru de partid sau a candida nu e (încă) ilegal. Nici imoral.

A fi membru de partid nu e nici măcar neconstituțional, cu excepția președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis. Și în cazul dumnealui, și în orice alt caz imaginabil, condiția suficientă pentru a face cu adevărat nu numai, dar chiar și politică este să nu fii constant foarte prost. Atît.

Autor: Sorin Faur

Sursa: Sorin Faur Facebook

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss