Politică

9 Mai 1945 – Ziua când România a pierdut războiul

mediafax_zoom_9_mai_1945__ziua_victoriei__galerie_fotoÎn sfârşit a trebuit să vină un român basarabean şi nu unul oarecare, ci Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al Republicii Moldova, să refuze invitaţia de a participa la parada de la Moscova de 9 mai, cu motivaţia clară că „învinşii nu au ce căuta la parada Victoriei”. Spre deosebire de Mihai Ghimpu, Ex-Regele Mihai I s-a grăbit să accepte invitaţia de a fi alături de urmaşii politici ai lui Stalin în Piaţa Roşie, ca o recunoaştere a întoarcerii armelor pe la spate împotriva fostului aliat Germania.

Este pentru prima oară când anul acesta, după 65 de ani, oficialităţile de la Bucureşti nu au mai organizat ceremonii festive în cinstea zilei de 9 mai. În ultimii ani, devenise stânjenitor pentru autorităţile statului român să mai „sărbătorească” la 9 mai, de fapt ocuparea României de către sovietici, cu tot cortegiul de violuri, crime şi jafuri şi instaurarea dictaturii criminale comuniste. În ultimii trei ani se comemora pe 9 mai numai Ziua Independenţei de la 1877, ignorându-se total în discursuri oficiale aşa-zisa Zi a Victoriei.

Actul de la 23 august 1944, deşi istoriografia românească a încercat să-l supraevalueze ca importanţă, nu a fost văzut de către Aliaţi decât ca un act de trădare oportunist a unui aliat. Dovada fiind faptul că Convenţia de Armistiţiu cu Puterile Aliate s-a semnat abia pe 12 septembrie 1944 la Moscova, ca un simplu act de capitulare necondiţionată, după ce România fusese ocupată de către sovietici cu tot cortegiu de crime şi 180 mii de soldaţi români dezarmaţi şi luaţi prizonieri pe frontul din Moldova şi duşi în Siberia.

Abia în 1946 soldaţii au fost eliberaţi de către sovietici. SUA, Anglia şi URSS ne-au considerat întotdeauna nişte învinşi, o ţară ce a pierdut războiul şi care a trebuit să plătim preţul alianţei cu Germania, prin participarea necondiţionată la războiul din vest până în Munţii Tatra, cu moartea a 160 mii de soldaţi români. Nu am fost niciodată consideraţi aliaţi de către ango-americani şi ruşi, iar la Conferinţa de Pace de la Paris din 1946 nu ni s-a considerat statutul de cobeligerant, ci de ţară învinsă în război, fapt ce a dus consfiinţirea pierderii Basarabiei şi Bucovinei de Nord în favoarea Rusiei. Pe de altă parte, Germania a privit actul de la 23 august 1944 ca o trădare, ca un pumnal înfipt pe la spate. Se ştie că în istorie marile puteri nu uită niciodată, indiferent de regim, trădarea şi o pedepsesc sub diverse forme şi peste zeci de ani.

Germania nu a iertat şi nu a uitat nici după 1990 cine a trădat-o sau cine i-au creat probleme în Europa anilor 40. Iugoslavia a fost făcută ţăndări cu sprijinul Bonn-ului, iar Croaţia ajutată de Helmut Kohl să devină independentă în ciuda opunerii totale a lui Clinton. Cehoslovacia a fost dezmembrată prin finanţarea masivă a fostului guvern aliat de la Bratislava. Ungaria pentru fidelitatea arătată în răboi i se îndeplinesc de către Berlin toate mofturile economice şi politice legate de Transilvania. Acum a venit rândul Greciei să fie pedepsită cu aroganţă nemţească prin acordarea de împrumuturi cu gajarea unor insule şi a suveranităţii. România aflată în plină criză economică şi financiară a pierdut anul trecut circa 13 miliarde de dolari, care s-au scurs spre bănci germane sau controlate de bancheri germani, fapt ce a dus la criza de lichidităţi de acum. Poate nu întâmplător, cancelarul Angela Merkel i-a întors spatele lui Traian Băsescu la ultima întâlnire europeană pe pământ german.

La 9 mai 1945, România era o ţară ocupată de către trupe străine şi i se impunea manu militari un regim comunist, care a distrus elitele, economia, tradiţiile şi fiinţa spirituală a naţiunii, iar despăgubirile de război cerute de ruşi au fost colosale. Legenda că dacă nu era actul de la 23 august 1944, ruşii nu ne-ar fi permis retrocedarea Transilvaniei de Nord este chiar o legendă. Încă din 1943 Comisia Litvinov, în care a lucrat şi Walter Roman, hotărâse la insistenţele, paradoxal, ale lui Stalin ca Transilvania de Nord să fie retrocedată României.

Sincer la 9 mai, România nu are nici cel mai mic motiv să sărbătorească o victorie care nu i-a aparţinut. Da, preşedintele Mihai Ghimpu are dreptate la „parada victoriei învinşii nu au ce căuta…” Din ce în ce mai mult actul de la 23 august 1944 îmi pare o încercare personală a Regelui Mihai I de a-şi salva pielea în faţa tăvălugului inexpugnabil rusesc ce venea dinspre răsărit peste noi. Pentru asta, Stalin la răsplătit pe Mihai I cu cele mai înalte ordine militare ruseşti şi cu un exil liniştit şi prosper în Occident.

Ionuţ Ţene

Sursa: Napoca News

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Articol scris de un prostanac fara pic de cunoastere a istoriei si a realitatii!!!

  • “Germania nu a iertat şi nu a uitat nici după 1990 cine a trădat-o sau cine i-au creat probleme în Europa anilor 40.” Este o afirmatie care nu are nicio acoperire in realitatea istorica. Cu ce ar trebui sa fie suparata Germania pe Cehoslovacia? De ce nu pe Polonia, a carei incapatanare l-a bagat pe Hitler intr-un razboi pe care el il dorea inceput abia prin 1945? Hitler a cerut mai putin de la Polonia in 1939 decat de la Cehoslovacia in 1938.

    De ce nu ar fi Germania suparata pe rusi? Stalin a vrut Bucovina, desi nu asa era convenit in Pactul Ribentrop-Molotov. Hitler s-a opus, asa ca Stalin a luat numai jumatate din Bucovina. Dar atunci, dupa ce Stalin a ocupat Basarabia si Bucovina de nord, Hitler si-a dat seama ca “aliatul” de la rasarit se pregateste sa-l injunghie in spate si a ordonat sa inceapa planificarea pentru atacarea URSS.

    Ori in ziua de azi, Germania se opune cel mai tare unor sanctiuni mai drastice pentru Rusia. Asta pentru ca sunt tare interesati de gazele lor, pe care le iau mult mai ieftin decat ceilalti europeni, de unde rezult un avantaj competitiv pentru ei.

  • “un regim comunist, care a distrus elitele, economia, tradiţiile şi fiinţa spirituală a naţiunii”..!!
    Nu stiu cine a scris aberatia asta, insa ori nu a trait aici ori este copil, ca nu as vrea sa dau si alte variante.
    Mai cititi istorie, intrebati bunicii, comunismul a platit toate datoriile (acum suntem vanduti cu tot cu familii si copii). A pus la punct agricultura, cu tot cu irigatii, capitalistii liberi dupa 89 le-au vandut la fier vechi. Au pus la punct productii, sa vindem ori facem schimb, nu importam ca acum si sa fim someri ca nu avem locuri de munca. Aveam ind, economie, resursele erau ale anoastre, nu vadute ca acum. Tiganii nu aveau curaj sa faca ce fac acum si nici ungurii, era stabililate si siguranta. Copii invatau la scoala, nu fumau si consumau droguri, bauturi ori s ainjure profesorii. Nimeni nu spunea ce sa faca in tara fata de acum cand suntem carpele cui vor.
    batranii traiau mai bine, nu erau oameni fara munca, fara casa. Ba mai mult, case se dadeau de la serviciu, cu dobanzi infime.
    Si multe altele, deci treziti-va, nu mai vorbiti ce nu stiti, nu mai mintiti ori inidceti in eroare lumea, comunismul ridicase tara cum nu va mai fi, capitalismul si democratia este un gunoi, si de asta a juns tara asa, ca devine ce este capitalismul si democratia, gunoi, fara cultura, identitate, valori, etc.
    Treziti-va sa nu se ajunga sa devenim un gunoi..
    Mai mult, comnism are la baza “comun”, impreuna, si asa ar trebuie sa fie fiinta umana, ptr ca impreuna are putere, impreuna pune mana d ela mana si colaboreaza, nu capitalismul cu ideologia care pe care..egoisti, dezbinati!

  • Gina,partial ai dreptate, capitalismul si democratie la noi sunt cancerul societatii,dar sa nu uitam care sunt “Virusii”care au cauzat cancerul… Politrucii/ nemernici care au vandut si distrus totul pentru Buzunarele lor,odraslele lor,conturile lor in banci straine…Dati-le cat mai multe voturi NULE!!!!

  • Eu nu-i inteleg pe cei care isi fac procese de constiinta in legatura cu faptul petrecut in 1944, cu intoarcerea armelor impotriva germanilor. Ei nu iau in calcul faptul ca germanii ne luasera Ardealul si-l dadusera ungurilor. Prin asta ei ne bagase primi cutitul in spate. Mai uita si ca rusii ne luase Basarabia(Pactul Ribentrop-Molotov).Noi aveam atunci motive sa luptam cu ambele tabere, si am facut-o. Dar cum nu puteam lupta cu ambele deodata i-am luat pe rind.

  • Nu stiu cine e imbecilul care a scris articolul asta,insa e o dejectie,o scursura care nu merite sa existe pe pamant.

    La 23 august 1944 sa infaptuit UN ACT DE EROISM.

    Am sa expun anumite lucruri,insa nu ma astept ca niste dejectii sa inteleaga pt ca dupa cum a zis un intelept om in treut “un imbecil e imbecil si no sa creada altceva decat ideile lui indiferent de cate probe contrare aduci.

    Imbecililor :
    1: Romania nu sa aliat de placere cu Germania NAZISTA SI CRIMINALA,ci de nevoie,pentru ca am fost amenintati in 1939 ca daca nu suntem de accord,Nemtii,Italienii,Bozgorii etc care erau deja in yugoslavia,urmau sa intre in Romania,iar toate restul natiunilor fiind “adormite” nu aveau nice sa ne ajuta in urmatorii 2-3 ani.Asta nu a fost tradare,ci a fost actul care trebuia facut de la inceput,la momentul la care a fost posibil.
    2:Uitati ca in 39 odata cu pactul ribentrop-molotov nemtii dadusera deja basarabia rusilor,ca in 41 daduse ardealul bozgorilor si ca nu au facut nimic in 1941 cand rusii au ocupat basarabia.
    3:hitler nu putea sa se apere nici pe el,daramite berlinul sau altii,iar americani bombardau zi si noapte bucurestiul si ploiestiul si in drumul lor spre anihilarea tuturor aliatilor netilor spre rusii,atacau toate tariile,deci urma si fortele terestre sa ne atace
    4:Pur si simplu nu am avut de ales.Imbecilii care spun ca a fost “tradare” (nu poti trada ceva ce ai facut OBLIGAT) preferau ca Romania sa zica ca asi imparatul japonez ca ei o sa bata toti aliatii si o sa castige razboiul (doar sa se razgandeasca 2 sapt si 2 bombe atomice mai tarziu) si sa mearga pana la capat cu nemtii criminali si nazisti,ca acu sa “reclame” ca Majestatii Sale,Regelui Mihai,nu ia pasat de Romani si a lasat sa fie bombardatii cu bomba atomica.Atunci poarte ar fi fost multumiti,dar tot ar avea ceva de “Reclamat”

    Asa ca dejectilor,taceti dracu din gura spurcatilor,si multumii Majestatii Sale,Regelui Mihai ca traiti intr-o Romanie Unita.