Politică

50 miliarde de euro. Datoria publică s-a dublat în anii de criză, dar nu ştim unde s-au dus banii

povaraPIB-ul – valoarea adăugată în economie – este aproape de nivelul de la începutul crizei, adică 140 mld. euro.

Datoria publică – internă şi externă – a prins viteză în cinci ani de la falimentul în 16 septembrie al băncii americane Lehman Brothers, când a început criza, şi a ajuns la un nivel mai mult decât dublu comparativ cu sfârşitul anului 2008, când criza mondială începea să se facă simţită în România, depăşind pragul de 250 mld. lei (56 mld. euro). În schimb, PIB-ul – valoarea adăugată în economie – este aproape de nivelul de la începutul crizei, adică 140 mld. euro, după căderea groaznică din 2009 şi 2010.

Împrumutul record de aproape 20 mld. euro, contractat la începutul lui 2009 de la FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială de preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu, a contribuit din plin la saltul datoriei publice. La Ministerul Finanţelor a ajuns mai puţin de jumătate din împrumutul extern total, restul mergând la BNR. Banca centrală rambursează împrumutul FMI din rezerva valutară, deci nu afectează bugetul de stat, dar slăbeşte poziţia valutară a României.

Problema este că banii ajunşi în buget au fost direcţionaţi preponderent spre pensii şi salarii, care au fost reîntregite în acest an, în timp ce cheltuielile de investiţii au fost în declin. România, cu 548 de kilometri de autostrăzi, rămâne la coada Europei în materie de infrastructură. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – CNADNR – a scos la licitaţie numai în ultimii trei ani proiecte pentru construcţia a 370 de kilometri de autostrăzi, dar a terminat numai 42 km, potrivit unei analize publicate de ZF.

Guvernul Ponta (USL-PSD şi PNL), venit la putere de un an, pe fondul nemulţumirilor populaţiei la adresa guvernării Băsescu-Boc – PDL, a tot invocat lipsa spaţiului fiscal pentru investiţii mari şi a adus în discuţie ideea prioritizării proiectelor, însă progresele sunt nesemnificative.

Dar volumul redus al investiţiilor reflectă atât gradul scăzut de absorbţie a fondurilor europene destinate investiţiilor planificate, din cauza blocării unor programe operaţionale, cât şi transformarea acestora într-un instrument de echilibrare a deficitului bugetar, investiţiile fiind mereu „sacrificate“ pentru atingerea ţintelor trimestriale şi anuale.

În prima jumătate a acestui an investiţiile publice au scăzut cu 10%, în timp ce cheltuielile de personal pentru bugetari au crescut cu 18%.

România a intrat într-un proces susţinut de ajustare fiscală în ultimii ani, dar aceasta a fost făcută mai degrabă în plan cantitativ, decât structural.

„După ce România a încheiat primul acord cu FMI-CE, deficitul bugetar a scăzut sub 3% din PIB, iar derapajele fiscale sunt mult mai puţin probabile. Însă guvernul nu a reuşit să limiteze cheltuielile curente şi arieratele, ceea ce creează un efect de evicţiune asupra cheltuielilor de investiţie. Mai mult, sistemul bancar se află într-un proces de dezintermediere, iar bilanţurile consumatorilor rămân în continuare fragile. În acest context, creşterea economică ar putea rămâne sub nivelul potenţial în decursul următorilor ani“, spune Mihai Pătrulescu, senior economist la UniCredit Ţiriac Bank.

Ritmul de creştere a datoriei publice a accelerat în criză. Dacă în perioada 2003-2006, de exemplu, ritmul de creştere a datoriei publice de la un an la altul nu trecea de 10%, în anii 2009-2010 creşterea anuală a accelerat şi nu a mai coborât sub 30%. În 2011 saltul datoriei publice a fost de 14,5%, însă anul trecut ritmul de creştere s-a temperat comparativ cu anii trecuţi, avansul din 2012 fiind de 8% (respectiv 4 mld. euro).

România s-a apropiat de limita de sustenabilitate a datoriei publice, de 40% din PIB, nivelul maxim acceptat de investitori. Cu preţul creării unei rezerve de lichiditate, a fost accelerată creşterea datoriei publice.

Economia României a înregistrat dezechilibre semnificative în perioada de boom, atât pe plan fiscal (deficite structurale ridicate şi măsuri prociclice), cât şi pe plan extern (deficit de cont curent de 13,4% din PIB in 2007). Astfel, România a avut nevoie de acor­dul FMI-CE pentru a asigura stabilitatea financiară şi a atenua şocurile externe, susţi­ne economistul de la UniCredit Ţiriac Bank.

Din împrumutul de la FMI, de aproximativ 12 mld. euro, la buget au ajuns doar circa 2 mld. euro, diferenţa intrând la rezerva BNR. În schimb, sumele primite de la Comisia Europeană, de circa 5 mld. de euro, au fost direcţionate doar către Finanţe.

Rambursarea împrumuturilor se face în tranşe, însă Finanţele se confruntă deja cu o datorie publică în ascensiune.

Cea mai mare parte a împrumutului contractat în 2009 de la FMI se rambursează din rezervele valutare ale BNR, nu de la buget, astfel că nu ar trebui să existe constrângeri legate de rambursarea împrumutului, având în vedere că în prima jumătate din acest an rezervele valutare au ajuns la 32 mld. euro. Ar fi de preferat ca rezervele valutare să rămână la un nivel ridicat, având în vedere incertitudinile care persistă pe pieţele financiare.

FMI s-a arătat „tolerant“ cu autorităţile române, deşi privatizările au fost tergiversate, termenele stabilite pentru selecţia managerilor privaţi au fost mult decalate, reformele structurale sunt întârziate, iar redresarea economiei este lentă. Anul trecut economia a înregistrat o creştere de 0,7%, iar pentru 2013 majoritatea prognozelor indică un avans de 2-2,5%. Dar pentru o ţară ca România, creşterea economică ar trebui să fie de 3-4%.

Prin parafarea acordului cu finanţatorii externi, Finanţele şi-au asumat o factură de aproximativ 10 mld. euro pe perioada 2009 – 2023, cea mai mare parte din sumă, respectiv 8,6 mld. euro, urmând să vină la plată în următorii zece ani.

În cei cinci ani de la căderea Lehman Brothers datoria publică externă s-a triplat, de la nivelul de 10,5 mld. euro din decembrie 2008. Recent Ministerul Finanţelor a majorat datoria externă publică în valută cu încă 1,5 mld. euro, prin obligaţiuni pe şapte ani emise la o dobândă de 4,77% pe an.

Cumulat, BNR şi Ministerul Finanţelor au luat efectiv de la FMI, CE şi BM 17,9 mld. euro şi au de dat înapoi 21 mld. euro. Din factura totală de 21 mld. euro (rate, dobânzi şi comisioane), banca centrală şi Finanţele au achitat până acum numai un sfert.

Creşterea economică în ritm de 4-5% pe an (şi nu 1-2% ca acum) şi continuarea reducerii deficitului bugetar sunt două dintre soluţiile de plafonare a datoriei la un nivel rezonabil, acceptat de investitori. Cu cât datoria publică este mai mare, cu atât este perceput un risc mai mare şi costurile de împrumut pe pieţele externe sunt mai mari, iar investitorii o ocolesc.

Sumele atrase de România de la Comisia Europeană şi FMI au avut rolul de a acoperi un gol de finanţare externă privată (în 2008 deficitul de cont curent ajunsese la 9% din PIB, respectiv 12 mld. euro), care a intervenit imediat dupa falimentul Lehman Brothers de acum 5 ani. „Banii de la Comisia Europeană si FMI au fost utilizaţi conform scopului iniţial, respectiv finanţarea deficitului bugetar şi susţinerea balanţei de plăţi într-un moment extrem de greu. În continuare rămâne un subiect de actualitate finanţarea unor programe de creştere a capacităţii de absorbţie a fondurilor europene sau de armonizare a legislaţiei privind parteneriatul public-privat în domeniul investiţiilor, eventual cu implicarea Băncii Mondiale“, spune Eugen Sinca, analist-şef al BCR.

Problema României din toţi aceşti ani a fost nivelul redus al finanţărilor care nu generează datorie externă, de tipul fondurilor europene sau al participaţiilor la capitalul social al companiilor. „Pentru finanţarea unor proiecte de investiţii există alternativa parteneriatului public-privat, puţin explorat în România până în prezent, pentru care există atât banii necesari, cât şi disponibilitatea sectorului privat de a se implica. Este clar că nevoile de investiţii în infrastructură depăşesc cu mult posibilităţile bugetare din prezent şi atunci trebuie căutate metode de eşalonare a plăţilor pe o perioadă cât mai lungă“, mai spune Sinca.

Câţi bani am dat înapoi din împrumutul extern şi ce mai avem de plătit

Finanţele au plătit până la jumătatea anului 1,23 mld. euro din creditul extern, din care 700 mil. euro au reprezentat numai dobânzile şi comisioanele (aproape 60%). Alte 4 mld. euro au fost achitate deja de BNR, incluzând dobânzi de peste 900 mil. euro, potrivit datelor BNR.

Dobânzile plătite până la sfârşitul lunii iunie de Finanţe şi BNR cumulează1,6 mld. euro. Când va termina de rambursat împrumutul către FMI, UE şi BM, dobânzile totale plătite de România vor totaliza mai mult de 2,7 mld. euro, ceea ce înseamnă construcţia Bulevardului Victoria Socialismului şi a Casei Poporului.

Cheltuielile cu dobânzile au crescut anul trecut cu  20,6%, adică cu aproape 2 mld. lei faţă de 2011, ca urmare a creşterii stocului datoriei publice, valoarea finală fiind mai mare decât cea proiectată în bugetul iniţial, în pofida scăderii randamentelor titlurilor de stat pe parcursul anului, aminteşte Consiliul Fiscal în raportul anual.

„Efectul favorabil al diminuării costurilor de finanţare a fost anulat de către deprecierea nominală a leului faţă de principalele valute, în condiţiile în care peste jumătate din datoria publică este denominată în moneda unică europeană, precum şi de decizia Ministerului de Finanţe de a majora rezervele de lichiditate din Trezorerie, cu scopul finanţării în avans a deficitului bugetar şi a crea un tampon de siguranţă pentru condiţii adverse în pieţele financiare“, susţine Consiliul Fiscal.

România este în continuare dependentă de capitalurile străine atât pentru rostogolirea datoriei externe, cât şi pentru finanţarea deficitului bugetar. Plata datoriei externe sau interne fără rostogolirea acesteia se poate realiza numai dacă se creează excedente sau se reduc rezervele valutare ale ţării. Iar dacă România ar alege să plătească datoria prin restrângeri de cheltuieli, nu s-ar mai înregistra creşterea economică prognozată, după cum spun analiştii.

În acest an România trebuie să ramburseze 5 mld. euro din împrumutul record de aproape 20 mld. euro, contractat în prim?vara anului 2009 de la FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, din care circa 4 mld. euro vor fi suportate de BNR din rezervele valutare.

Ministerul Finanţelor, care trebuie să plătească un miliard de euro din această sumă, adună fondurile necesare de pe piaţă şi plăteşte datoriile – inclusiv către FMI împrumutându-se din altă parte.

Banii împrumutaţi de la Comisia Europeană trebuie restituiţi de Finanţe începând cu anul 2015, prima rată fiind de 1,5 miliarde de euro.

Finanţele au constituit în Trezorerie şi o rezervă de valută, la recomandarea FMI, aşa-numitul „buffer“ fiscal necesar pentru asigurarea unei lichidităţi în cazul în care apar din nou crize pe pieţele financiare, iar România nu se poate împrumuta la costuri rezonabile. Rezerva a ajuns în vara acestui an la 6 miliarde de euro.

Pe lângă rezerva în valută a Finanţelor, există rezerva valutară a BNR, mult mai consistentă, de 32 mld. euro. Cu aceste buffere autorităţile speră să ţină stabil cursul de schimb, care este principala problemă a românilor în condiţiile în care 60% din împrumuturile locale sunt în valută, iar orice mişcare mai amplă a cursului aduce panică.

Autor: Claudia Medrega
Sursa: Ziarul Financiar