Politică

5 lucruri pe care BNR nu ţi le-a zis niciodată

Sau nu a făcut-o într-o manieră directă şi într-un limbaj inteligibil. Află de ce politica monetară este mult mai importantă pentru viaţa ta decât credeai.

Ţinta de inflaţie pe anul trecut a fost ratată, însă acum leul se întăreşte, iar din februarie dobânzile ar putea scădea din nou.

1.. Leul se devaloriza mai mult dacă nu ţineam dobânzile sus. Dobânzile mari le plătesc contribuabilii, pentru că banii au ajuns la guvern. Alţi bani intră în profiturile băncilor, pentru că au intermediat plasamentele.

2. Cei care au luat sau vor să ia credite sunt acum carne de tun. Ei acoperă nevoia de finanţare a guvernului şi suportă costuri sporite care nu se văd în inflaţie. Nu ne interesează de soarta lor decât dacă băncile încep să aibă probleme cu restanţele.

3. Nu vrem ca leul să se aprecieze foarte mult, pe termen scurt. Dacă vedem că se duce prea jos, pentru noi înseamnă o oportunitate să alimentăm rezerva cu euro, gratis. Nu ştiţi cum ne-am făcut rezerva de euro? Am tipărit lei.

4. Pe termen lung, ca să trecem la euro, am prefera să o facem cu un leu cât mai tare. Motivul este simplu. Cu cât leul este mai puternic, cu atât PIB în euro va fi mai mare. Despre rostul “exoticului” leu, citeşte aici, iar despre cât nu va fi cursul valutar – aici.

5. Avem o singură ţintă de inflaţie reală: să fie sub 10%. În rest, sunt glume şi nuanţe. Una din nuanţe este că nu poţi ţinti şi inflaţia şi cursul valutar iar noi avem uneori tentaţia să mai ţintim cursul valutar. Altă nuanţă este că uneori e bine să anunţi o ţintă ambiţioasă pentru a atinge una realistă. Dacă anunţi una realistă, nu mai atingi nimic.

sursa: riscograma.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu